555 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei

/ Vizionări: 3828

555 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei 

 

Ștefan cel Mare – сtitor de lăcaşuri sfinte
Ștefan cel Mare – сtitor de lăcaşuri sfinte

Pe 12 aprilie se împlinesc 555 de ani de la înscăunarea lui Ștefan al III-lea pe tronul Moldovei. În glorioasa şi îndelungata sa domnie (1457-1504) Ştefan III cel Mare s-a manifestat, întîi de toate, ca promotor al consolidării puterii centralizate a statului medieval. Aceasta fiind chezăşia independenţei ţării, ocrotirii integrităţii ei teritoriale, afirmării ei în contextul european. În acest scop Ştefan al III-lea promovează o politică de întărire a autocraţiei şi de restabilire a domeniului domnesc.

 

Martor al ruinării economice a ţării, al transformării institutului domniei într-o unealtă a intereselor marii boierimi, a reducerii posibilităţilor de menţinere a suveranităţii statului, drept consecinţă a nesfîrşitelor lupte pentru tron, instigate de partidele boiereşti concurente, Ştefan al III-lea, chiar de la începutul întronării sale, a purces la schimbări radicale primenitoare a ierarhiei instituţionale a statului. Legendele ne relatează şi realităţile istorice în cea mai mare parte confirmă – că Ştefan al III-lea a purtat 40 de războaie… Să observăm, totuşi, că în primii cinci ani ai domniei sale Ştefan al III-lea nu s-a angajat în vreun conflict de amploare cu alte state, n-a organizat vreo expediţie de proporţii. Grija lui cea mare de la început şi de pe urmă a fost întărirea puterii statului, concentrarea tuturor pîrghiilor de conducere în mîinile domnului. Pe măsura avansării în istorie a Moldovei, se dezvoltau şi relaţiile social-economice. Principala bogăţie a Moldovei era – precum şi este! – pămîntul, lucrătorii lui. În rezultatul slăbirii autorităţii domnitorilor preocupaţi, întîi de toate, de menţinerea/reluarea tronului, pămîntul în permanenţă se reîmpărţea, concentrîndu-se în mîinile unui mic număr de proprietari. Marea boierime poseda domenii întinse (moşii, sate). Pe această cale ea concentra în mîinile sale mari posibilităţi de influenţă, care, treptat, limitau atribuţiile domniei.

Ștefan cel Mare și Valahia
Ștefan cel Mare și Valahia

Pretendenţii diferiţi îşi căutau/cumpărau susţinători diferiţi. Şi unii, şi alţii doreau să pună mîna pe tron spre a-l folosi în interesele personale – de căpătuire.

Tranzacţiile se ţineau lanţ, în timp ce ţara se zbătea între boieri, devenind pradă uşoară a străinilor. Ştefan al III-lea a pus capăt unor astfel de tranzacţii cu interesele statului. În Moldova statul, puterea lui, însemna Domnia; Domnitorul. Sfatul domnesc, alcătuit din boieri mari şi înalţi ierarhi bisericeşti, îşi vedea sarcina de a supraveghea în ce măsură domnitorul ales de ei promovează interesul lor. Noul domnitor treptat a modificat funcţiile Sfatului domnesc, limitîndu-i, într-un fel, atribuţiile legislative, reducîndu-le la cele ale unui organ consultativ. Funcţiile executive (de îndeplinire a poruncilor, a voinţei domnitorului) reveneau treptat dregătorilor domniei, numiţi de domnitor.

Cu încetul, domnul şi-a atins scopul major: centralizarea puterii statului în mîinile sale, arogîndu-şi împuterniciri nelimitate.

Iar dregătorii numiţi de domnie au devenit executori ai poruncilor, hotărîrilor domnitorului. Confirmînd astfel deviza sa de suveran, declarată ulterior (1485) apăsat şi hotărît: „Noi sîntem domn al Moldovei…”. Evident, pentru astfel de transformări esenţiale era nevoie de voinţa politică, de bărbăţie de a lua decizii definitive, de calităţi de politician vizionar – patriot al ţării sale.

 

 

Sursa: moldovenii.md