ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

A fost descoperită reacţia timpului la sunetul autostrăzii



A fost descoperită reacţia timpului la sunetul autostrăzii


Zgomotul constant şi poluarea aerului sunt două probleme majore pentru persoane care locuiesc şi lucrează în apropierea autostrăzilor mari.

Vântul şi temperatura aerului pot muta zgomotul autostrăzii cu multe benzi la o distanţă decentă de la magistrala înseşi, au identificat cercetătorii din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Nick Ovenden de la University College din Londra, împreună cu omologii săi din Arizona, a decis să afle de ce locuitorii statului,  domiciliaţi la o distanţă de mai puţin de un kilometru, se plâng de sunete puternice de la autostradă în orele de dimineaţă şi la asfinţit.

Savanţii au colectat şi au analizat informaţii privind nivelul de zgomot, temperatura aerului şi viteza vântului până la o altitudine de 300 de metri deasupra suprafeţei, au modelat comportamentul posibil al undelor sonore şi au prezentat concluziile lor la o reuniune de o comunitate acustică ale Americii (Acoustical Society of America).

S-a constatat că, în anumite condiţii, sunetul de la trafic, venind drept în sus, este refractat la frontieră cu aerul cald şi rece, astfel acesta se întoarce  înapoi la pământ. Se întâmplă acest lucru doar în dimineaţa şi seara. Iar după amiază suprafaţa adiacentă, încălzită la soare, plus aerul mai rece deasupra ei, din contra, permit undelor sonore să meargă în cer.
Într-un mod similar asupra redirecţionării impactului zgomotului influenţează şi vântul lateral. Discovery compară acest fenomen cu o prismă, care reflectă razele de lumină din unghiuri diferite. Datorită condiţiilor meteorologice, zgomotul poate ocoli garduri izolatoare construite de-a lungul multor autostrăzi.

Nu e ceva neobişnuit şi incredibil în drumurile din Arizona,  prin urmare fenomenele similare pot fi observate şi în alte părţi ale lumii.

În acest sens, oamenii de ştiinţă au observat ca inginerii din întreaga lume la proiectarea drumurilor ar trebui să ia în considerare şi condiţiile meteorologice locale. Nivelul total de zgomot poate fi micşorat prin reducerea zumzetului motorului de maşini, crearea unei acoperiri corespunzătoare pentru drumuri şi instalarea sistemelor active de reducere a zgomotului.

 

Autor: Julia Rudâi, 25 mai 2011

Sursa: membrana.ru

ABONAȚI-VĂ
Marţi, 21 iunie 2011 12:29
Vizualizări: 1761

Citiţi de asemenea

Complexul megalitic misterios este situat la 700 de metri la nord de satul Anastasievka. Este un tumul cu o înălțime de ...
136
Rețetă simplă și eficientă pentru însănătoșire. Nu creează dependență și curăță eficient mucoasa plămânilor.Beneficiul...
172
Valea râului Hunza (la granița dintre India și Pakistan) este numită "oaza tinereții". Durata de viață a locuitorilor ac...
158
Îmi place foarte mult să încălzesc sauna! Intru în camera cu aburi, stau pe verandă, beau ceai. Dacă merg la saună, rămâ...
169