ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Auroville. Prima cunoştinţă.



Auroville. Prima cunoştinţă.

 

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai. Prima piatră în fondarea oraşului a fost pusă în februarie 1968. Apariţia oraşului a fost precedată de apariţia unui cadru ideologic, şi apoi înfiinţarea societăţii. Inspiratorul ideologic a fost celebrul filozof indian, luptătorul pentru independenţa Indiei, Aurobindo Ghosh şi adepta lui franţuzoaica Mira Richard - "The Mother" (Mama) - aşa cum o numesc locuitorii or. Auroville. Aurobindo Ghosh a pus bazele filozofice ale Auroville. "Mama" a dezvoltat ideile acestuia şi a dat caracteristicile generale ale viitoarei dezvoltări a oraşului. Ea a murit în anul 1973, la doar cinci ani de la fondarea Auroville, dar pînă în prezent locuitorii or. Auroville urmează instrucţiunile acesteia.

Iniţial Auroville a fost creat ca un oraş al păcii, în care oamenii din diferite ţări, diferite naţionalităţi, convingeri, să poată crea o comunitate de oameni noi, care au depăşit diferenţele, ostilitatea reciprocă şi intoleranţa.

În semn la aceasta, a fost construită o urnă, unde a fost turnat solul din 125 de ţări ale lumii. Pe imagine puteţi vedea această urnă (mărimea ei este de aproximativ 2 metri). Mai tîrziu, în jurul ei a fost creată o plarformă sub formă de amfitetru pentru meditaţie şi adunări generale. Puteţi vedea scările – tribune, pe care stau locuitorii or. Auroville în timpul adunărilor. The Mother a lăsat prin testament locuitorilor or. Auroville să creeze pe acest teritoriu o zonă a păcii şi în centru de a construi un templu al mamei - Matrimandir. Îl puteţi vedea pe fundal.

În Auroville sunt aproximativ numai 2 mii de rezidenţi permanenţi. De a primi statut de locuitor al or. Auroville nu este atît de simplu. Începătorii, ar trebui să trăiască cel puţin doi ani în oraş, în această perioadă trebuie să-şi găsească ceva de lucru (în Auroville este obligatorie ziua de lucru de 5 ore), să se stabilească şi să se facă prieteni cu vecinii. Doi ani mai tîrziu, rezidenţii se adună la întîlnire şi prin vot, fie că acceptă sau nu acceptă un nou membru al comunităţii lor. Această metodă de a obţine cetăţenia or. Auroville, nu permite primirea unui scandalagiu  deosibit. Iar cineva în doi ani singur îşi dă seama, că viaţa aici nu este chemarea lui.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.Atunci cînd veniţi pentru prima dată în Auroville, desigur în primul rînd veţi nimeri la centru de primire a turiştilor. Pe lîngă el este un hotel, unde vă puteţi opri pe scurt timp.

Însăşi oraşul lasă impresia de grădini nesfîrşite, nu prea largi, dar curate, cu drumuri de culoare roşie (de ce? Vezi mai jos), prin care merg tot timpul persoane de naţionalităţi diferite pe motociclete (persoane cu pielea albă, ceea ce nu este tipic pentru India de Sud).

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.În general, în Auroville este un singur mod de a călători - acel cu două roţi: pe motociclete de şic şi nu prea, scutere, motorete mici, uneori pe biciclete. Toată lumea de la tineri, la cei în vărstă au mijloacele lor de transport.
Cine nu vrea să se plimbe pe o motocicletă cu vănt, în aer liber, în vremea caldă? (Vara aici este anul împrejur!). Anume acesta este motivul pentru care toate drumurile sunt pur şi simplu acoperit de speedbrakers (sau umflături). Şi de o mărime imensă. Deci, ne-am ros toată partea de jos a maşinei noastre şi am mers mai lent, decît cea mai proastă bicicletă.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.

Drumurile în Auroville, sunt cel mai des de grund, iar pentru că solul este de culoare roşie- portocalie, şi drumurile sunt roşii. Atunci cînd mergeţi prin Auroville în sezonul uscat, se pare că mergeţi tot timpul între pomi fructeferi uscate arse de soare, pentru că acestea sunt acoperite de un strat gros de praf de culoare roşie. Aceasta culoare roşcată, care a pătruns peste tot unde cade vederea, în combinare cu cerul senin albastru şi soare luminos creează impresia de o căldură istovitoare. Şi simţi o uşurare incredibilă, şi, poate o surprindere, cînd ajungi pe poieni verzi de smarald ai “teritoriului păcii”.

"Teritoriul Păcii" este centrul oraşului Auroville, atît fizic, cît şi cel spiritual. Atunci cînd oraşul numai se crea în această regiune aproape că nu creştea nimic - doar un imens banian. Împrejurul lui şi a început să se formeze oraşul.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.

Banian – este un copac care trimite rădăcinile de la ramuri, acestea apoi devin copaci noi. După o perioadă de timp, tulpina-mama se usucă şi se primeşte o pădurice, împletită între sine. Ce mărime are acest arbore puteţi vedea uitîndu-vă atent la fotografii - din stînga stau două persoane.

Iniţial, sub acest pom se adunau, pentru a rezolva careva probleme discutabile, dar apoi, temîndu-se pentru vechiul Banian, au transferat "locul înţelepciunii" sub un alt copac recent crescut. Platforma de sub copac special a fost făcută de o astfel formă ciudat. Se spune că ajută să rezolve probleme de litigiu. Pe aceasta sunt puse pietre, pe care, de fapt, stau părţile litigante. În Auroville sunt multe astfel de locuri, şi ar părea că sunt obişnuite, dar sunt făcute astfel, încît simţi o încîntare şi surprindere ciudată.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.

Locul cel mai minunat în Auroville este, cu siguranţă Matrimandir (care se traduce ca Biserica Mamei). Templul este de culoare aurie, tocmai pentru că el într-adevăr este complet acoperit cu aur. Însăşi sfera este de beton, şi pe partea de sus a lui sunt ataşate discuri. Dacă vă uitaţi atent, veţi găsi că unele discuri sunt concave, altele convexe – aceasta cică ajută la recepţionarea energeticii externe şi, în acelaşi timp, de a emite propria. La crearea acestor discuri au fost făcute multe descoperiri tehnice, elaborate o mulţime de know-how.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.



Puteţi vedea dimensiunile acestor discuri. Fiecare disc este acoperit cu pătrate mici, unde aurul este copt în sticlă printr-o metodă specială. Totul, de la topitori, freze, unelte şi terminînd cu un ciment special, materiale de protecţie rezistente la apă şi bacterii, sticlă - toate sunt inventate şi proiectate special pentru templu din Auroville. Totul este gîndit şi construit astfel, încât templul să stea timp de un secol.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.



În fiecare pic al Matrimandirului sunt numeroase ghicitoare care dau multă bătaie de cap, şi care se rezolvă de către ingineri din diferite ţări. Fiecare piesă este lustruită şi adusă la perfecţiune. Chiar şi cele mai aparent nesemnificative. De exemplu, pe piesele de aur, cu care sunt acoperite discuri nu este nicio fisură. (La încălzire, aurul se crăpa şi era necesar de a face o descoperire, care nu o va permite - deşi chiar şi de la o distanţă mică, este imposibil să distingi fisuri microscopice de aur în sticla topită). Multe descoperi au fost făcute şi de către ruşi. Şi eu sunt mîndră să spun, că unul dintre inginerii de frunte în construcţia templului – este un rus.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.



Conform planului fondatoarei or. Auroville, în jurul templului vor fi amplasate douăsprezece grădini, corespunzătoare diferitor stări ale sufletului omenesc. Desigur trandafirii, în acest climat, supravieţuiesc cu dificultate. Dar Mama a lăsat prin testament a face o grădină de roze – înseamnă că locuitorii or. Auroville trebuie să găsească un mijloc de a o face. Iată o altă grădină interesantă.

Acest loc este foarte ataşat de copii. Dimineaţa puteţi găsi tutorii cu copiii de la grădiniţă.

Oraşul Auroville este situat cu 160 km la sud de Chennai.



Apropo, acest copac gri-albastru nu s-a uscat. Căci, la sudul Indiei este întotdeauna cald (recordul meu personal a fost de +17 - dacă punem termometrul sub un curent rece de aer de la aparatul de aer condiţionat :0), dar, dacă serios, mai puţin de +24 nu am văzut aici), de aceea copacii au propriul lor ceas biologic. Astfel, unii copaci obţin muguri, alţii îşi scutură frunzele, al treilea dă fructe coapte - şi toate în acelaşi timp. Acest copac pur şi simplu are să înflorească.


Pronina Valentina

 

Citiţi de asemenea

Toată lumea știe că pielea absoarbe bine tot ce interacționează cu ea. Aceasta se aplică și șampoanelor și este foarte...
182
Prin adăugarea în apă, această substanță stimulează procesul de eliminare a sărurilor în exces și a toxinelor periculoas...
142
Timelapseul de 300 de zile al creșterii pinului ...
234
Articolul excelent al medicului psihiatru Viaceslav Gusev:Alcoolul - băutura lăsăciilorCând un prieten de afaceri îmi pr...
132