ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Boeing – un nou biocarburant cu 80 de cenţi pe litru




 

Compania Boeing, alături de autorităţile Emiratelor Arabe Unite, este pe cale să dea o adevărată lovitură în dezvoltarea de noi biocarburanți destinaţi aviaţiei. Consorţiul pentru Cercetarea Bioenergiei Sustenabile, afiliat pe lângă Institutul de Ştiinţă şi Tehnolodie Masdar din Abu Dhabi, dezvolta o nouă generaţie de biocombustibili accesibili ca preţ, care emit cu 50% mai puţin CO2 decât combustibilii fosili.

Adoptarea biocarburanților va reprezenta un progres major în oferirea unor preţuri competitive pentru combustibilul folosit în aviaţie. Colaborăm strâns cu partenerii din industrie şi comunitatea de aviaţie pentru a promova această soluţie inovatoare, care va reduce considerabil dependența companiilor de zbor faţă de combustibilii fosili”, a declarat dr.  James Kinder, cercetător în cadul Boeing Commercial Airplanes Propulsion Systems Division.

Realizat dintr-un amestec de uleiuri şi grăsimi obţinut halophyte, o plantă care creşte în zonele mlăştinoase salmastre, biocombustibilul ar putea fi comercializat cu 80 de cenţi pe litru.

Boeing dorește să deschidă un nou drum pentru folosirea combustibililor durabili, iar această inițiativă este un pas revoluționar în această lungă călătorie. Pentru a veni în sprijinul clienților noștri, industriei și comunități, Boeing va continua să caute oportunități de a reduce amprenta de mediu aviației “, a declarat Julie Felgar, managing director în cadul Boeing Commercial Airplanes Environmental Strategy and Integration.

De altfel, Boenig este un lider în transportul sustenabil și al energiilor regenerabile încă din 2011, când a decis să folosească un carburant cu 15% biocombustibil în avionul 747 -8F care a zburat la expoziția de aviație de la Paris.

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 18 aprilie 2014 9:43
Vizualizări: 1470

Citiţi de asemenea

Dacă v-ați confruntat vreodată în timpul curățeniei cu găsitea unor cuiburi de viespi agățate undeva într-un loc ascun...
101
Germanii postează astfel de videoclipuri."Cum arată de fapt cel mai călduros aprilie din ultimele 100.000 de ani, pe car...
70
În secolul al XXI-lea, când cancerul înregistrează o creștere rapidă, necesitatea unor tratamente alternative devine t...
124
Capterev, 1901„Sinceritatea este naturală, perfect accesibilă omului, foarte simplă și chiar, luată în sine, absolut nec...
121