Călătorii de toamnă prin Moldova

/ Vizionări: 8268

Călătorii de toamnă prin Moldova

 

Călătorii de toamnă prin Moldova

 

Această publicaţie încheie ciclul schiţelor sezoniere despre natura Moldovei. Ceva mai devreme v-am prezentat călătorii de iarnă, primăvară, vară, astfel încît aveţi posibilitatea acum, fie şi sumar, să vă creaţi o imagine destul de completă a frumuseţii şi unicităţii naturii meleagului nostru.

Am vorbit nu o dată, despre faptul că natura la noi are multe feţe, este variată în diferite părţi ale micii noastre ţări, în funcţie de zona geografică, tipul de vegetaţie şi relief. Nu poţi confunda nicidecum peisajele din Nordul Moldovei cu cele din preajma Prutului sau din Transnistria. Iar anotimpurile mai inserează în această diversitate şi bogăţie - culorile şi specificul său propriu. Noi nu ne vom pronunţa asupra faptului cînd pădurile, cîmpurile, satele, rîurile, dealurile, hîrtoapele, vîlcelele, lacurile Moldovei sînt cele mai frumoase - primăvara sau toamna, vara sau iarna. Ceea ce ştim cu siguranţă, e că orice anotimp oferă acestor peisaje un farmec şi o frumuseţe deosebită, le dăruie din culorile sale, dar, de asemenea, din miresmele şi sunetele sale, pe care, din păcate, fotografia nu vi le poate transmite.

Printre subiectele acestui reportaj de toamnă, veţi regăsi o mulţime de locuri, care vă sînt cunoscute din publicaţiile anterioare şi vă veţi convinge, cît de mult diferă ele şi nu e vorba doar de culori, ci şi de dispoziţie. Fie fotografia cît de perfectă, nu veţi putea vedea şi simţi tot ce aţi fi putut vedea voi înşivă pe viu în mijlocul acestui peisaj. De aceea sperăm că schiţele noastre vă vor face să porniţi la drum, să vă comparaţi impresiile cu ale noastre. Iar cel mai important lucru este să ne cunoaştem mai bine ţara şi să fim conştienţi de frumuseţea şi originalitatea ei. Nu ne propunem un alt scop.

Cea mai mare parte dintre schiţele foto de toamnă au fost făcute în regiunile din Centrul şi Nordul Moldovei, anume aici se află cea mai parte a pădurilor, crîngurilor, dealurilor, dar şi drumurilor şi cărăruşelor, care şerpuiesc capricios printre ele. Sînt schiţe din raioanele Teleneşti, Nisporeni, Străşeni, Călăraşi, Ungheni, Drochia, Donduşeni, Şoldăneşti, Floreşti. Vă lăsăm însă acum cu fotografiile prezentate şi vă dorim să aveţi o dispoziţie cît mai bună şi călătorii reuşite prin Moldova noastră dragă.

 

 

Sursa: moldovenii.md

 

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: file_get_contents(https://viza.md/md/latest.rss/6): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 403 Forbidden

Filename: rss-import/function.php

Line Number: 137