Ceaţă luminoasă deasupra stâncilor

/ Vizionări: 8144

Ceaţă luminoasă deasupra stâncilor

Pentru prima dată am vizitat acest loc uimitor în 1997, de atunci merg periodic acolo.

Acolo se petrec minuni - oamenii devin naturali.

Ceaţă luminoasă deasupra stâncilorRezervaţia peisagistică Ţâpova, la frontiera dealului Cinişeuţi şi a câmpiei Susleni, este situată pe malul stâng al Nistrului. Râul, considerat a fi unul dintre cele mai vechi de pe planetă - valea lui a fost formată cinci milioane ani în urmă, după ce de pe teritoriul actual al Republicii Moldova a dispărut Marea Sarmată. Văgăuna naturală uimeşte prin frumuseţea originară, stânci din calcar ating la înălţime sute de metri. Nu oricare vegetaţie este capabilă să lupte pentru viaţă în astfel de condiţii extreme.

Moldova — rezervaţiaŢipova (Foto)
Moldova — rezervaţiaŢipova (Foto)

Cele mai viabile s-au dovedit a fi gorun şi hăţişuri impenetrabile de salcâm. Pe potecile turistice ale acestor locuri unice nu veţi întîlni un animal mare, în schimb ciripitul păsărilor, aerul surprinzător de curat, murmurul fluxurilor şi cascadele răsunătoare sunt în abundenţă. Acest meleag minunat încă din antichitate atrăgea oamenii. Primii oameni s-au stabilit aici la începutul epocii de piatră. Săpăturile arheologice au descoperit aşezări de popoare şi culturi diferite. Păgânii geţi au fondat pe creasta transnistreană un oraş antic, în care comiteau sacrificii sângeroase.

SOLII ÎN REGATUL MORŢILOR.

Părintele istoriei Herodot menţionează un ritual trac, care a avut loc pe malurile Nistrului. La fiecare cinci ani, precum şi în caz de pericol mare, preoţii "cereau sfatul" de la strămoşii lor pentru care se închinau. Pentru ca rugămintea să fie audiată, în ceruri trimiteau un mesager. De obicei, era un om tânăr, curajos şi puternic. Preoţii mult timp pregăteau spiritul său pentru călătoria în regatul morţilor, şi explicau textul mesajului. Când totul era gata, se numea ziua sfântă de expediere. Locul unde avea loc ritualul, se numeşte Cascada Moartă. Alesul se ducea acolo, înconjurat de ostaşi. Procesiunea se oprea la cornişă, sub fluxuri de apă revărsată. Omului îi ridicau braţele şi îl aruncau asupra suliţelor aranjate în jos. Dacă persoana de încredere a preoţilor pierea dintr-o dată, se credea că alegerea a fost făcută corect. Fluxurile de apă purtau corpul solului la Nistru, şi urma numai să aştepte răspunsul strămoşilor. Dacă persoana nu murea, asta însemna că el nu a fost demn de misiunea lui. Oştenii îl terminau, iar preoţii începeau pregătirea unei ceremonii viitoare.

Ţipova — Planeta Pământ. Unul din secrete (Video)
Ţipova — Planeta Pământ. Unul din secrete (Video)

MĂNĂSTIREA.

Stâncile de coastă care se termină abrupt la Nistru, fac pante practic necucerite. Prin urmare, aceste locuri au devenit locaş sigur pentru calugări sihaştri. Conform legendei, la începutul creştinismului, în secolul I era nouă, pământul moldovenesc a fost binecuvântat de Apostolul Andrei, care a mers pe Nistru pînă la Pociaev, şi a prezis apariţia pe malurile Niprului a oraşului mare Kiev. Se crede, că primele chelii de pe munte Grimidon au apărut în secolul VI. Prima menţiune scrisă despre mănăstire, în cele mai vechi timpuri numită Horodişte, aparţine secolului XI. Putem doar ghici câte eforturi au depus călugării pentru construirea mănăstirii. Ani de zile s-au dus pentru a grava în stâncă o mulţime de camere spaţioase: o biserică cu o clopotniţă, chelii, sala de mese, scări şi pasaje, care legau cele trei niveluri de cea mai mare mănăstire de rocă din Europa Centrală. În 1480 aici, în peştera Bisericii Adormirii Maicii Domnului, Ştefan cel Mare a fost căsătorit cu Maria Voichiţa, fiica domnitorului Ţării Româneşti Radu cel Frumos. Împreună cu mama ei, a fost luată prizonieră de Ştefan după victoria sa în lupta lângă satul Soci, ţinutul Putnean în martie 1470. Din această căsătorie s-au născut doi copii: Maria şi Bogdan (Bogdan al III-lea, care a devenit domnitorul Moldovei după moartea tatălui său). Voichiţa a supravieţuit soţul ei timp de şapte ani şi în 1511 trupul ei a fost îngropat la Putna. În vicisitudinile medievale mănăstirea intră în declin. Prima perioadă de uitare s-a terminat în 1756, când domnitorul Radu Racoveţ dăruieşte biserica de rocă mănăstirii Dobroveţ (în vestul Republicii Moldova). Douăzeci de ani mai târziu sihastru Varfalomei din Saharna extinde domeniile lui. În partea de sus a muntelui se întemeiază două vii şi o livadă, se construieşte schitul Adormirii Maicii Domnului, sunt reparate cheliile şi biserica veche, se reluă slujba religioasă. În 1813 terenurile mănăstirii au acăpărat moşierul Ioan Sacherlaş. Atunci călugărul stareţ Laurenţiu a cerut ajutor de la mitropolitul Gavriil. Nu se ştie cu ce s-a terminat litigiul, însă după 29 de ani terenurile sfinte au fost ataşate de mănăstirea Căpriana, iar schitul – de  mănăstirea vecină din Saharna. Patru ani în urmă după Merele Război pentru Apărarea Patriei, mănăstirea, grav deteriorată în timpul acţiunilor militare, se închide. Mănăstirea se naşte încă o dată în 1994. Nu toţi turiştii, care vizitează lăcaşul sfînt, respectă acest monument de arhitectură. Pereţii, tavanul şi chiar cupola bisericii în stâncă sunt mâzgălite cu numele vandalilor care au foast acolo. În acelaşi timp pe tencuiala dărăpănată s-au păstrat unele simboluri misterioase, care oamenii de ştiinţă urmează să descifreze. În 1988 grupul “Phoenix”, unind tinerii entuziaşti, a rezumat rezultatele unor cercetări minuţioase, efectuate pe muntele Grimidon. Tireii au găsit aproximativ 500 de imagini, semne, inscripţii pe stîncă, obiecte, realizate de strămoşii care au locuit pe aceste meleaguri înainte de era noastră.

 

 

Sursa