ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cel mai bine păzit loc de pe planetă: A stat închis 23.000 de ani şi doar 3 persoane au codul de acces (+Video)




 

Peştera Chauvet din sudul Franţei, unde se află cele mai vechi picturi cunoscute pînă în prezent, a fost înscrisă duminică în Patrimoniul mondial al UNESCO, a anunţat Comitetul UNESCO la Doha (Qatar).

Imensa peşteră, situată la 25 de metri adîncime, pe un platou de calcar din sudul Franţei, este 'o mărturie unică şi extrem de bine păstrată' a primelor expresii ale geniului uman, se arată în decizia Comitetului. Vestigiile arheologice, paleontologice şi artistice din această peşteră ilustrează cel mai bine că peşterile au fost folosite în Paleolitic pentru practici culturale şi rituale, adaugă Comitetul Agenţiei ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Rămasă blocată timp de 23.000 de ani în urma unei căderi de stînci, peştera a fost descoperită în 1994 de trei speologi - Jean-Marie Chauvet, Christian Hillaire şi Eliette Brunel, relatează 7sur7.be, citat de Agerpres. Ea conţine peste o mie de desene, 'expresie remarcabilă a primei creaţii artistice a omului' din Paleoliticul superior, acum 36.000 de ani. Este vorba despre 'cele mai vechi reprezentări picturale cunoscute pînă în prezent', se arată în decizie.

Desenele pe stîncă reprezintă 435 de animale din 14 specii: urşi, rinoceri lînoşi, lei, leoaice, pantere, zimbri etc. Există şi reprezentări de mîini, iar în fundul peşterii, desenul părţii inferioare a corpului unei femei, alături de un zimbru.

Potrivit news.com.au, doar trei persoane au acces în peşteră, intrarea în grotă fiind sigilată cu o uşă ranforsată, de jumătate de tonă.

Publicul va putea admira, începînd cu anul viitor, o copie perfectă a grotei, realizată nu departe de peştera originală. Cei 8.500 de metri pătraṭi ai peşterei au fost restrînṣi la trei mii de metri pătraṭi în replică, dar toate desenele remarcabile au fost reproduse la milimetru după originalele în prealabil scanate.

Costul întregii operaṭiuni se ridică la 55 de milioane de euro, bani proveniṭi în parte de la statul francez, dar şi de la Uniunea Europeană.

 

Sursa

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 27 iunie 2014 17:08
Vizualizări: 1972

Citiţi de asemenea

De aici a pornit legenda despre "reconstrucția sa recentă"....
109
Stafida este unul dintre cele mai vechi produse dulci, care permitea conservarea și stocarea recoltei de struguri pentru...
135
Pietrele Rollright sunt unul dintre cele mai faimoase complexe megalitice de acest fel din Insulele Britanice. Ele se af...
103
La înmulțirea plantelor prin butași uneori apare o problemă legată de formarea rădăcinilor. Pentru a accelera procesul...
241