Cele mai autonome şi cele mai verzi aşezări

/ Vizionări: 5658

Cele mai autonome şi cele mai verzi aşezări

 

Inevitabilitatea "înverzirii" economiei

Armonia relaţiilor în cadrul  aşezării „verde”

 

Cele mai autonome şi cele mai verzi aşezăriPână în prezent nu există o definiţie general acceptată a eco-aşezării. Toate definiţiile implică criteriile unei locuinţe confortabile, energetic eficiente într-un mediu natural, ecologic curat.

Case mobile, exclusive, autonome
Case mobile, exclusive, autonome

Aşezările verzi apar la necesitate şi oportunitate care rezultă din noi constrângeri ecologice (din cauza densităţii mare a populaţiei), noi tehnici şi tehnologii, noul nivel de conştiinţă. Şi dacă este aşa, atunci răspunsul la întrebarea, de ce noi, în mare parte, încă nu trăim în cadrul aşezărilor verzi, este simplu: nevoile şi posibilităţile sunt atât de noi, că societatea se află în proces de conştientizare a acestora. O mare parte din tehnologii şi cunoştinţe, pe care se bazează aşezările verzi, au apărut relativ recent şi sunt inovatoare.

Noi definim aşezare verde autonomă ca o localitate cu toate caracteristicile inerente activităţii umane, care este integrată în mediul natural în condiţii de siguranţă, cu respectarea egalităţii între fiinţele umane şi alte forme de viaţă, în care omul nu încearcă să domine natura, şi îşi găseşte loc potrivit în ea. Această aşezare susţine dezvoltarea sănătoasă umană prin restabilirea conexiunii sale naturale cu natura şi activează cu succes un termen durabil nedefinit.

Criteriile conform cărora  eco-aşezări sau eco-sate, eco-aglomeraţiuni  pot fi clasificate ca aşezări autonome verzi sunt următoarele:

       1. Sociale:

  • arhitectura ecologica, oferind  un nivel înalt al habitatului uman;
  • conservarea mediului înconjurător;
  • varietatea  caracteristicilor funcţionale ale vieţii;
  • folosirea la maxim a tuturor formelor de auto-gestionare;
  • eficienţa economică cu menţinerea ciclului de viaţă.

       2. Ecologice:

  • renunţarea completă a utilizării unor procese tehnologice şi surselor de energie, care poluează mediul înconjurător;
  • recuperarea căldurii şi reutilizarea resurselor de apă;
  • recuperarea sau utilizarea deplină a deşeurilor solide menajere şi industriale, precum şi a canalelor de scurgere;
  • îmbunătăţirea calităţii climatului în interiorul încăperilor.

        3. Energetice:

  • renunţarea la consumul al capacităţilor de energie din afară (energie electrică locală şi recuperarea căldurii), o sursă de energie complet autonomă în cadrul aşezării;
  • creşterea maximă posibilă a utilizării energiei regenerabile.

        4. Tehnologice (utilizarea tehnologiilor curate):

  • folosirea integrată a opţiunilor de energie din sursele regenerabile: energia eoliană, energia fotovoltaică, energia termică solară, biocombustibili, biomasă, biogaz, centrale hidro mici, energia mareelor şi a valurilor, energia pe bază de hidrogen;
  • implementarea sistemelor de gestionare a energiei electrice, sistemelor energetice "inteligente", bateriilor perfectate, conservarea energiei şi eficienţa energetică, transportul ecologic: vehicule electrice şi hibride, combustibili alternativi;
  • gestionarea deşeurilor, emisiilor, resurselor aeriene şi acvatice: colectarea, transportarea, reciclarea şi gestionarea deşeurilor;
  • managementul resurselor acvatice şi aeriene, restabilirea mediului înconjurător;
  • tehnologii inovaţionale şi materiale: nanotehnologii, biotehnologii, materiale ecologice.

Standardele verzi acceptate în toată lumea nu se aplică pentru certificarea aşezărilor autonome verzi, aşa că grupul de criterii ar trebui să fie extins în mod semnificativ (acestea fac mai mult de 200 de indicatori şi factori de dezvoltare urbană). Printre acestea sunt următoarele:

  • alegerea terenul de construcţie, care ar corespunde cerinţelor;
  • soluţii arhitecturale şi peisagistice;
  • conservarea resurselor de apă şi calitatea apei;
  • sistem de utilizare a tuturor tipurilor de deşeuri;
  • cerinţe către materiale de construcţii;
  • cerinţe către mijloace de transport şi infrastructură;
  • cerinţe către obiecte de cultură, sănătate şi alimentaţie publică;
  • cerinţe către mediul intern;
  • cerinţe către norme de reşedinţă raională;
  • eficienţa energetică;
  • resurse tehnice;
  • sistem de management economic.

Aşezările autonome verzi  pot fi convenţional combinate în mai multe grupuri:

  1. Zonele de dormit pentru corporaţii, întreprinderi, bănci mari, organizaţii guvernamentale şi instituţii.
  2. Aşezările cu infrastructuri agricole dezvoltate, oferind locuri de muncă.
  3. Aşezări pentru pensionari şi alte grupuri de populaţie vulnerabile.
  4. Aşezări cu un accent pe specializare sectorială sau regională (ecoturism, complexe de recreere, asociaţii după interese profesionale).

 

După nivelul de orientare la diferite segmente ale societăţii aşezările autonome verzi pot fi împărţite în:

  1. Locuinţe sociale (construirea caselor joase).
  2. Locuinţe pentru clasa medie (case şi vile a parte).
  3. Ansambluri rezidenţiale, vile, moşii pentru cetăţeni înstăriţi.

 Experienţa mondială în construcţia aşezărilor verzi  şi dezvoltări ştiinţifice interne susţine următoarele: pentru  a obţine o aşezare autonomă verde durabilă şi multifuncţională ar trebui ca:

  • teritoriul eco-aşezării să fie nu mai mic de 50 de hectare, în alt caz este posibilă pierderea flexibilităţii aşezării;
  • numărul  rezidenţilor ei ar trebui să fie cel puţin 2500 de oameni;
  • normele spaţiului de locuit ar trebui să constituie cel puţin 50 m 2 pentru o persoană;
  • terenuri de pământ cu case individuale ar trebui să fie deţinute în proprietatea dezvoltatorilor;
  • terenuri pentru clădirile şi obiectele publice ar trebui să fie în proprietate  municipală sau a societăţilor de acţiuni, jucând rolul de antreprenor general;
  • structura aşezării ar trebuie să funcţioneze pe principii de echitate, dezvoltarea comunităţii conform unei idei concrete este inacceptabilă. Practica arată că o astfel de comunitate în perspectivă se degenerează, lăsând numai acele asociaţii care  au fost formate pe principii economice;
  • stilul arhitectural peisagistic al aşezării trebuie să fie unic pentru această localitate, să corespundă mentalităţii coloniştilor şi să se bazeze pe cele mai recente prezentări în domeniul arhitecturii. Este dorit ca aşezarea să devină un muzeu de tehnologii arhitecturale şi de construcţii în aer liber, ceea ce poate duce la venituri capitale substanţiale;
  • lucrările peisagistice ar trebui să fie efectuate  în mod centralizat;
  • în proiect ar trebuie să fie o caracteristică proprie,  de exemplu, o staţiune de schi, parcul acvatic, etc.
  • Utilizarea resurselor (reţeaua de inginerie, de comunicaţii, etc.) ar trebui să fie  excedentă pentru a rezista sarcinii în creştere a aşezării dezvoltate în continuare;
  • în procesul de reglementare ar trebui să fie o parte mobilă a clădirilor şi edificiilor, care ar putea să fie schimbate odată cu reformele economice;
  • aşezarea  ar trebuie să fie întemeiată într-o zonă ecologic curată;
  • sunt necesare cicluri de resurse închise cu reciclarea deşeurilor direct pe terenuri private, cu un sistem de eliminare a deşeurilor aşezării şi un sistem de monitorizare a mediului înconjurător;
  • în tehnologii de construcţii ar trebui să fie utilizate materiale locale care vor minimiza costurile de transport în timpul construcţiei;
  • suprafaţa totală a aşezării nu ar trebui să depăşească 5-6 km2 pentru a asigura
  • raza de accesibilitate a pietonilor şi prin urmare a contribui la întremarea sănătăţii rezidenţilor.

 

Autor: Nehaev S.А., Lagovskii А.I., Muraviov V.Е.

Sursa: green-dom.info


Dacă acest articol de pe site-ul nostru ecology.md a fost util pentru Dvs., atunci vă propunem cărțile geniului Parmaculturii și a agriculturii naturale, fermierului-milionar din Austria Sepp Holzer.