China, mama tuturor grădinilor

Китай– родина всех садов

Ernest Henry Wilson a supranumit astfel China, purtând în amintire expedițiile ce i-au purtat pașii prin provinciile Yunnan și Sichuan. Aceste provincii se mândresc cu cea mai mare diversitate de specii de plante din China şi pot umbri prin bogăţia speciilor toate zonele temperate ale lumii. Botanist britanic și vânător de plante, Wilson a colectat de aici exemplare ce sunt adaptate condițiilor climatice ale grădinilor europene și, mai ales, iernilor aspre ale Marii Britanii.

În total Wilson a adus în Europa și America cel puțin 1500 de specii de plante, descoperite între anii 1899 – 1910, pe parcursul a patru lungi călătorii în munții masivi și colțuroși ai Chinei. „China este îndr-adevăr mama tuturor grădinilor”, a scris el în cartea ce poartă același titlu „…deoarece, dintre toate țările cărora grădinile noastre le sunt pe deplin îndatorate, ea deține locul de primă însemnătate…Pasionații de flori datorează Chinei trandafirul modern…, de asemenea piersicul, portocalul, lămâiul și grape-fruitul”. E greu să găsești în ziua de azi o grădină care să nu ţină la loc de laudă o plantă originară din China și multe dintre ele se vor fi plante aduse de Wilson. Printre descoperirile acestui explorator se află forstiția, curpenul de grădină, diferite varietăți de rododendron, cornul şi primulele.

2012 — hibridarea completă a automobilelor în China
2012 — hibridarea completă a automobilelor în China

Însă, cea mai cunoscută descoperire a lui E.H. Wilson care, la rândul ei, l-a făcut recunoscut în lumea întreagă nu era familiară până în august 1910 decât fermierilor și trecătorilor ce traversau valea râului Min. Frumoasa floare, nelipsită acum în aproape orice grădină, este Lilium regale sau crinul imperial și pentru a o aduce în siguranță în Europa, Wilson a fost foarte aproape de a-și pierde viața.

Conform obiceiului chinezesc, un om alb călătorind pe picioarele lui nu aparținea unei caste, dovedind o poziție socială inferioară. Dimpotrivă, un palachin îl ridica la gradul de ființă superioară, obiectul fiind un simbol al rangului și autorității, chiar dacă era rareori folosit. Era adesea un bagaj împovărător pentru o expediție montană, însă Wilson îi cunoștea semnificația și îl purta întotdeauna cu el. Într-una dintre aceste călătorii lungi și anevoioase, după ce descoperise crinul imperial, a avut un accident.

Se afla în palachin, pe o cărare de munte îngustă, care șerpuia de-a lungul unui perete de stâncă și era mărginită în partea opusă de pante abrupte. Din peretele de stâncă s-au desprins mai multe bucăți, una dintre ele căzând peste palachin și distrugându-l, dar nu înainte ca Wilson să sară din el. Piciorul său drept a fost rupt în două locuri și însoţitorii săi au fost nevoiţi să construiască atele din tripodul camerei de fotografiat pe care o purtau cu ei peste tot. Înainte ca Wilson să fie ridicat de jos și pus pe picioare, o turmă de măgări pe care o depășiseră mai devreme i-a prins din urmă. Cărarea era prea îngustă pentru a permite măgarilor să se întoarcă și nu era posibil să li se ceară să aștepte deoarece o altă alunecare de teren era iminentă. Astfel Wilson a rămas întins de-a lungul cărării, măgarii trecând unul câte unul peste el, așa cum el însuși povestește într-o scriere ulterioară: “Instinctul unui măgar de a-și poziționa picioarele pe o zonă sigură, solidă este bine cunoscut, după cum am realizat cu multă recunoștință. Aceste animale au trecut peste mine fără ca măcar să-mi deranjeze hainele.”

După emisii de CO2 pe cap de locuitor China a depăşit Franţa
După emisii de CO2 pe cap de locuitor China a depăşit Franţa

După dubla fractură Wilson, denumit la rândul său „Chinezul”, nu a mai putut niciodată să meargă la fel de bine ca înainte, numindu-şi handicapul dobândit astfel „şchiopătatul său de crin (his ‘Lily limp’)”

Wilson a cercetat diferite zone ale provinciilor Sichuan şi Yunnan, printre care și Munții Hengduan, un punct fierbinte al biodiversității, o destinație neobișnuită pentru orice areal din zona temperată. În general, zonele temperate nu pot concura cu zonele tropicale ca număr de specii. Iarna lungă și rece specifică zonei reprezintă motivul pentru care diversitatea plantelor este mai redusă, fapt datorat, de asemenea, și ultimei glaciațiuni care a acoperit sub o patură groasă de ghiață latitudinile nordice.

Munții Hengduan au scăpat mai ușor, în ciuda faptului că unele dintre vârfurile lor depășesc 6000 de metri înălțime. Ei sunt situați mai aproape de emisfera sudică, destul de aproape încât să nu fost pe deplin acoperiți de zăpadă și ghiață. Aici speciile străvechi de plante au supraviețuit erei glaciare și unele plante au prosperat, plante precum angiosperme (Magnoliaceae-le și Ranunculaceae-le) care își au originea în Cretacic. După încheierea erei glaciare procesul de speciație s-a desfășurat într-un ritm uluitor. În această regiune se regăsesc, de exemplu, 9 genuri și 50 de specii de conifere (Pinaceae), 230 de specii de rododendron și mai mult de 30 de specii din Familia Rosaceae. Botaniștii au identificat până acum aproximativ 3500 de specii endemice – cel mai mare din lume pentru zonele temperate.

Energia solară în China ( Video )

Se pot identifica șase etaje de vegetație de la baza muntelui până la linia zăpezii: o zonă caldă temperată care se oprește la 600 de metri și este gazdă a palmierilor, bambusului, pinilor, chiparoșilor, o zonă temperată de la 600 la 1500 de metri, acoperită de pădure tropicală cu stejari, stejar veșnic verzi (Quercus ilex) și ferigi, o zonă temperată rece de la 1500 la 3000 de metri, definită de un amestec al foioaselor și coniferelor cu rododendronul, o zonă subalpină de la 3000 la 3500 de metri, cu păduri dense de conifere, larice și molizi și mai mult rododendron, o zonă alpină de la 3500 la 4900 de metri, cu pajiști presărate cu ierburi, primule, maci, gențiene și rododendron cu frunze mici şi un deșert alpin care se întinde de la 4900 de metri la 5300 de metri, cu arbori pitici, mușchi şi licheni. De la 4900 metri mai departe intrăm în regatul zăpezii și al ghețurilor. Această stratificare și diversitate este susținută de climatul musonic.

Munții Hengduan au constituit un rai al plantelor în timpul glaciațiunii, un „paradis botanic” după cum îi numea Wilson şi motivul pentru care China a putut dărui lumii „temperate” o puzderie de plante. Astăzi, areale vaste din provinciile Yunnan şi Sichuan sunt declarate zone naturale protejate şi acei dintre noi care sunt destul de norocoşi să ajungă aici vă pot împărtăşi la întoarcere amintiri de o frumuseţe greu egalată.

 

Sursa: greenly.ro