ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Clădirile în care lucrăm ne pot face mai deştepţi

Calitatea aerului din biroul în care lucrăm sau din propria locuinţă este un factor care afectează acumularea de informaţii, gândirea, atenţia, memoria şi limbajul. Descoperirea a fost făcută de o echipă de cercetători americani, care au încercat să descopere cum ne sunt influenţate performanţele de către poluarea din interiorul clădirilor.

Data viitoare când veţi avea performanţe slabe la locul de muncă, puteţi da vina pe clădirea în care vă desfăşuraţi activitatea. Un studiu publicat recent de o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard indică faptul că există o legătură evidentă între calitatea aerului din interior şi activitatea cognitivă a ocupanţilor săi.

Funcţia cognitivă a organismului uman este cea care asigură efectuarea unor activităţi cerebrale precum acumularea de informaţii, gândirea, atenţia, memoria sau limbajul. În prezenţa dioxidului de carbon sau acompuşilor organici volatili, performanţele noastre cognitive scad. Cu alte cuvinte, aerul curat ne face pe toţi mai deştepţi!

Cercetătorii au sugerat că valoarea adusă de o clădire bine aerisită ar trebui să se reflecte şi în preţul de vânzare sau de închiriere al acesteia. Motivul ar fi că, într-o astfel de clădire, companiile ar avea un avantaj competitiv datorită dublării performanţelor angajaţilor. Aşadar, în ce fel de clădire ar fi cel mai bine să ne desfăşurăm activitatea?

Clăriri verzi vs. clădiri inteligente

Pe lângă descoperirea principală, autorii cercetării au comparat performanţele a 2 tipuri de clădiri cunoscute pentru avantajele pe care le oferă ocupanţilor. Este vorba despre clădirile „verzi” şi cele „inteligente”.

În cazul clădirilor verzi, eficienţa energetică este un aspect fundamental. Minimizarea pierderilor energetice se realizează însă cel mai adesea prin izolarea clădirii, ceea ce are un impact negativ semnificativ asupra calităţii aerului din interior.

De aceea, autorii studiului recomandă adoptarea unor măsuri integrate de obicei în designul clădirilor inteligente, precum implementarea unor soluţii de ventilare, a unor senzori pentru reducerea consumului de energie şi a unor tehnologii pentru producţia proprie de energie regenerabilă.

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Sâmbătă, 07 noiembrie 2015 13:00
Vizualizări: 1197

Citiţi de asemenea

Rețetă simplă și eficientă pentru însănătoșire. Nu creează dependență și curăță eficient mucoasa plămânilor.Beneficiul...
17
Valea râului Hunza (la granița dintre India și Pakistan) este numită "oaza tinereții". Durata de viață a locuitorilor ac...
37
Îmi place foarte mult să încălzesc sauna! Intru în camera cu aburi, stau pe verandă, beau ceai. Dacă merg la saună, rămâ...
76
Cercetătorii de la catedra de ginecologie și obstetrică a Universității Stanford au declarat că au practic inventat o te...
68