ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Comportamentul agresiv dintre frați afectează psihicul?




 

 

Certurile dintre frați sînt la fel de nocive asupra psihicului lor, precum batjocorirea sau intimidarea de către alți copii mai mari la școala sau în alte medii sociale, conform unui studiu realizat de profesorii americani de la Universitatea din New Hampshire, publicat recent în revista online "Pediatrics".

Frații, indiferent dacă au sau nu același sex, se pot certa din orice. Începînd de la o banală jucărie și pînă la faptul că împrumută haine de la celălat fără ca acesta din urmă să știe, aproape că nu există copil care să nu fi avut cel puțin o ceartă cu fratele său. Deși aceste violențe psihice se pot transforma cu ușurință în violențe fizice, de cele mai multe ori părinții nu acordă o amploare prea mare fenomenului, considerînd că este natural ca cei doi copii să aibă temperamente diferite și să se comporte așa.

Un studiu recent susține însă contrariul. Chiar și cea mai mică formă de agresiune poate avea același impact asupra psihicului copiilor ca și intimidarea sau batjocorirea celui în cauză la școală, pe internet sau în alte medii sociale.

"Din punct de vedere istoric, certurile dintre frați au fost acceptate ca fiind ceva normal. (...) Anumiți părinți chiar le percep ca pe un lucru bun, gîndindu-se că îi ajută pe cei mici să își dezvolte abilitățile de soluționare a conflictelor sau cum să se bată", explică Corrina Jenkins Tucker, unul dintre autorii studiului, profesor asociat despre studii familiale la Universitatea din New Hampshire.

 

Sursa: moldovenii.md

 

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 14 iulie 2013 15:30
Vizualizări: 2059

Citiţi de asemenea

Complexul megalitic misterios este situat la 700 de metri la nord de satul Anastasievka. Este un tumul cu o înălțime de ...
27
Rețetă simplă și eficientă pentru însănătoșire. Nu creează dependență și curăță eficient mucoasa plămânilor.Beneficiul...
130
Valea râului Hunza (la granița dintre India și Pakistan) este numită "oaza tinereții". Durata de viață a locuitorilor ac...
118
Îmi place foarte mult să încălzesc sauna! Intru în camera cu aburi, stau pe verandă, beau ceai. Dacă merg la saună, rămâ...
162