ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Conserve de casă



Conserve de casă

 

 

Din vechime moldovenii îşi fac rezerve de produse alimentare prin diferite metode şi procedee: uscare, conservare, murare, congelare, etc. Cel mai frecvent se fac rezerve de legume şi fructe. Legumele şi fructele pentru conservare trebuie să fie cît mai proaspete, fragede. Fructele pentru compoturi, sucuri şi dulceţuri trebuie să fie bine coapte şi tari.



Legume conservate:

Mazăre verde
: Se alege mazărea tînără, se spală şi se pune la fiert direct în apa clocotită, nu se pune sare la început, ci se adaugă după ce mazărea a fiert pe jumătate, se strecoară boabele, se aşează în borcane, în apa în care au fiert boabele, se adaugă salicilat (la patru borcane un gram de salicilat). Se închid borcanele ermetic, se acoperă cu ceva gros (pătură) şi se lasă pînă se răcesc, se păstrează la loc răcoros.

Vinete tocate: Se aleg vinete proaspete şi tinere, se coc, se curăţă de coajă, se aşează pe un fund de lemn, să se scurgă sucul amar, după ce s-au scurs se toacă, se aşează în borcane, deasupra se pune o linguriţă de ulei fierbinte, puţină sare. Se închid borcanele şi se dau la cuptor pentru 30 minute, se scot şi se pun sub pătură, se lasă pînă se răcesc şi se pun la loc răcoros.

Ardei copţi: Se coc ardeii, nu prea mult şi aşa necurăţiţi de pieliţe şi de seminţe, se aşează fierbinţi la borcan şi se toarnă deasupra oţet clocotit cu sarea necesară, borcanele se umplu, se închid ermetic, se ţin sub pături groase pînă se răcesc, se păstrează în beci la rece.

Foi de viţă-de-vie cu sare: se culeg frunzele tinere (cele mai bune sînt în luna mai), se spală, se zvîntă şi se aşează în borcan, un strat de frunze, un strat de sare, pînă se umple borcanul, se închide  borcanul ermetic şi se păstrează la rece.

Legume conservate prin congelare:

În ultimul timp conservarea prin congelare capătă o răspîndire tot mai mare comparativ cu alte procedee de conservare, deoarece produsele congelate îşi păstrează aproape în întregime valoarea alimentară, aroma, culoarea şi gustul.

Pentru gospodine, folosirea legumelor congelate prezintă şi avantajul reducerii timpului necesar pentru pregătire.

Tehnica de prelucrare culinară a legumelor congelate nu se deosebeşte de cea a legumelor în stare proaspătă.

 

 

Sursa: moldovenii.md

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 01 iulie 2011 11:05
Vizualizări: 4067

Citiţi de asemenea

Ş. A. AmonaşviliMereu am aspirat spre Viitor, fără să mă gândesc la ce îmi va aduce în plus. Înclin mereu către Viitor, ...
98
Tavanul sălii hipostilului din templul Hathor din Dendera, Egipt....
81
La mama mea, după vârsta de 50 de ani, începuseră să îi amorțească uneori degetele de la mâini și picioare. O prietenă, ...
135
Acesta este Lacul Cerkel-Kel din Kabardino-Balkaria. Face parte dintr-un grup de cinci lacuri, în care nimeni nu se scal...
102