ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Copiii vegetarieni sunt sănătoşi şi fericiţi!




 

 

Pentru majoritatea oamenilor vegetarianismul şi copiii sunt absolut incompatibili. În cel mai bun caz oamenii cred că vegetarianismul este acceptabil pentru adulţi, dar nu şi pentru organismul unui copil în creştere şi, în cel mai rău caz, pentru nimeni nu este preferabil. Şi fără nici un motiv! Vegetarianismul nimic, decât ceva util, nu va aduce copilului. Acest lucru a demonstrat experienţa empirică a popoarelor întregi, precum şi cercetările celor mai proeminenţi savanţi contemporani.

 

Mai multor copii iniţial nu le place carnea, ei simt instinctiv că acest produs li este străin. Priviţi mai atent comportamentul celor mai mici copii: ei au mereu tendinţa de a mânca numai legume din supă şi a lăsa carnea, cartofii sau paste făinoase, cer fără sos de carne. În plus, nutriţioniştii care nu conştientizează beneficiile vegetarianismului, de multe ori dau sfaturi de a fărâmiţa carnea mai mărunt şi a o camufla sub un alt aliment, pentru că dacă aceasta va avea un gust, miros şi aspect natural, copilul o va refuza. Dar, din păcate, copilul se obişnuieşte rapid cu carne.

Veţi spune: copiii iubesc atât de mult toate felurile de hot dog şi de hamburgeri. Corect, le place mai presus de toate gustul mirodeniilor!

Ştiaţi oare că Arnold Schwarzenegger de-a lungul vieţii lui nu a mâncat nici un gram de carne? Medicii înţelepţi au interzis părinţilor copilului, care a avut un defect grav de inimă, să-i se dea carne, iar rezultatul nu are nevoie de nici un comentariu.

Toţi cei patru copii ai lui Paul McCartney sunt, de asemenea, vegetarieni înnăscuţi, iar cel mai tânăr, James, este chiar şi vegan! Lui Sir Paul îi place să-şi amintească cum fiica lui Stella, fiind la şcoală primară, a fost mândră de faptul că conştiinţa ei în faţa animalelor era complet împăcată!

În lume există naţiuni întregi, oamenii cărora întreaga viaţă niciodată sau aproape niciodată nu au gustat carne. De exemplu, India, în special statele, care profesează budism şi hinduism. Si nimic nu li s-a întâmplat: sunt vii şi nevătămaţi şi în plus lipsiţi de multe maladii ale civilizaţiei.

Celebra Isadora Duncan a relatat despre elevii ei dintr-o şcoală germană de dans după cum urmează: "Copiii obţin succese extraordinare. Şi eu sunt sigură că ei în mare măsură datorează sănătatea unui regim vegetarian, introdus de Dr. Hoff ".

Departamentul american al Agriculturii şi Asociaţia Dietetică Americană (American Dietetic Association) au constatat că copiii care respectă dieta vegetariană sunt mult mai sănătoşi şi rezistenţi, decât colegii lor de aceeaşi vârstă. Zvonurile spun că copiii vegetarieni cresc lent şi gândesc prost, însă faptele, dovedite ştiinţific, sugerează contrarul. Aceşti copii întrec în dezvoltarea lor fizică şi mentală „prietenii care se alimentează corect” cu un an întreg! Revista editată de American Dietetic Association transmite că IQ-ul tinerilor vegetarieni este cu 17 puncte peste medie. Şi statura lor este mai mare!

Dacă tânărul din copilărie respectă dieta vegetariană, atunci pubertatea începe puţin mai târziu (ţinând cont de accelerare), dar acest lucru este spre bine. Atunci când pubertatea începe prea devreme, acest lucru de multe ori duce la maladii canceroase. În special, la fetele care nu consumă carne, de 4 ori se reduce riscul apariţiei cancerului mamar.

Medicii sunt adesea forţaţi să recunoască faptul trist că, chiar şi la un copil de vârstă preşcolară în arterele apar depozite aterosclerotice. Dar nu şi la copii, vegetarieni. La oamenii, care din născare consumă alimentele vegetariene, probabilitatea apariţiei maladiilor cardiovasculare scade de 10 ori!

Este dificil de a găsi un copil care nu ar fi suferit de răceli, infecţii ale urechilor, care nu ar fi fost bolnav de stomac. Face ca piciul să se ducă la creşă sau la grădiniţă - şi se începe ... Însă aceste probleme pot fi mult mai puţine. Pentru a face acest lucru, trebuie doar să încetaţi să daţi copilului carne, care cu toxinele otrăveşte organismul fragil! Medicul american celebru, naturistul Herbert Shelton, a spus în această privinţă următoarele: "Desigur, nu ar trebui să daţi unui copil până la vârsta de 7-8 ani carne sau bulion de carne. La aceasta vârstă, el încă nu are puteri să neutralizeze toxinele".

Copiii vegetarieni sunt mult mai puţin expuşi la stres. Într-o şcoală din Moscova pentru copii cu tulburări neurologice a fost introdusă dieta vegetariană. Şi rezultatul s-a dovedit a fi genial. Toţi indicatorii au rămas în limitele normale, iar caracterul pacienţilor peste un an a devenit mult mai echilibrat.

Din păcate, până acum putem auzi că fără carne apare anemia deficitară de fier, că fierul din alimente vegetale se absoarbă slab. Dar adevărul este că absorbţia fierului necesită vitamina C conţinută numai în alimente de origine vegetală. Anume din acest motiv vegetarienii, inclusiv copiii, nu sunt afectaţi, contrar opiniei populare, de această maladie.

În ceea ce priveşte vitamina B12, care cum s-a crezut anterior este numai în carne, dar acum aceasta a fost găsită în alimentele vegetale: brânza de soia şi algele marine. În plus, vitamina este sintetizată de organism. Specialiştii Centrului Ştiinţifico-Practic al Societăţii Vegetariene Ruse au cercetat locuitorii satului vegan în Siberia şi nu au găsit la nimeni, inclusiv copiii care niciodată în viaţa lor nu au încercat dieta animalieră, deficit de această vitamină!

Următoarea întrebare - proteine. Proteinele necesare organismul pot fi furnizate în cantitate suficientă de alimente vegetale: nuci, fasole, orez, produse de soia. O singura diferenţă este că proteinele vegetale, în contrast cu proteinele animaliere, nu iau din organismul elementului chimic esenţial, cel mai important pentru organismul în curs de dezvoltare - calciu! Anume din acest motiv, specialiştii competenţi, cum ar fi Academia Americană de Pediatrie, consideră formula "beţi lapte, copii, şi veţi fi sănătoşi" falsă.

În plus, produsele lactate deseori contribuie la dezvoltarea la copiii a unei maladii cumplite - diabet zaharat de tip 1 (la care sunt necesare injecţii zilnice)! În unele cazuri corpul organismul asimilează laptele ca o substanţă străină şi pentru a o elimina, începe să producă anticorpi. Aceşti anticorpi distrug celulele care produc în pancreas insulina, ceea ce duce la diabet zaharat. În Finlanda, în care consumul produselor lactate de copii este cel mai mare, diabet de tip 1 apare la 40 din 100.000 de oameni (sau aproape 0,5 la sută). Şi invers, în Cuba şi Coreea de Nord, în care copiii beau puţin lapte sau nu beau, această maladie practic nu are loc.

Cunoscut în întreaga lume, Dr. Spock aproape întotdeauna a recunoscut că vegetarianismul este util pentru copii. La început el a fost convins că copilul are nevoie de lapte, dar în ultima ediţie a bestsellerului „Copilul şi îngrijirea lui” (1998), dlui cu toate sinceritatea a declarat că nu acceptă în continuare laptele în dieta copiilor.

În prezent, la Occident instituţiile vegetariene pentru copii au devenit normă. Treptat, ele încep să câştige şi Rusia. Cu câţiva ani în urmă a apărut un manual lui T.N. Pavlova "Despre nutriţie corectă la copii", cartea a fost recomandată pentru şcoli şi de ex-primarul Moscovei, Iuri Lujkov.

Deci, nu ascultaţi cei care spun că copilul fără carne va muri şi obişnuiţi-l cu cea mai sănătoasă alimentaţie - vegetariană!

 

Autor: Annie_Kyuregyan / /@ / / mail.ru

 

 

Sursa: vitamarg.com

 

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 18 martie 2012 11:01
Vizualizări: 5851

Citiţi de asemenea

De aici a pornit legenda despre "reconstrucția sa recentă"....
67
Stafida este unul dintre cele mai vechi produse dulci, care permitea conservarea și stocarea recoltei de struguri pentru...
108
Pietrele Rollright sunt unul dintre cele mai faimoase complexe megalitice de acest fel din Insulele Britanice. Ele se af...
77
La înmulțirea plantelor prin butași uneori apare o problemă legată de formarea rădăcinilor. Pentru a accelera procesul...
237