ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cum sînt înlăturate consecinţele ninsorilor în Grădina Botanică din Chişinău. Reportaj de la acţiunea ecologică (FOTO)

Membrii Asociaţiei „Voievod”, împreună cu „Ecodava”, au organizat o acţiune ecologică de curăţare a Grădinii Botanice din Chişinău de consecinţele ninsorilor din aprilie. La eveniment au venit treizeci de voluntari, printre care antrenori şi membri ai organizaţiei neimplicaţi în procesul de studii. Participanţii s-au împărţit în echipe, iar teritoriul de 106 ha - în sectoare şi au eliberat copacii de crengile rupte. Toate crengile şi trunchiurile de copaci au fost scoase la drum, depozitate, iar de acolo, un tractor cu o instalaţie specială le transforma în rumeguş, care ulterior va fi utilizat în calitate de biocombustibil de către administraţia instituţiei. Iar din trunchiurile arborilor căzuţi vor fi reparate băncile rupte. Astfel, totul a fost organizat la nivel de administraţie şi voluntari în această zi frumoasă şi însorită de aprilie.

Eroii zilei însă au fost partenerii noştri de pe frontul ecologic, tinerii de la mişcarea „Voievod” şi Fondul dezvoltării ecologice „Ecodava”. Aceştia au ajutat la soluţionarea acestei probleme, dar şi a altor probleme legate de lichidarea consecinţelor calamităţii. Ei ne-au povestit că lucrează a treia zi consecutiv, într-un ritm alert, în diferite sectoare ale oraşului. În paralel cu Grădina Botanică, aceeaşi activişti au făcut ordine la Memorialul „Eternitate”. În toate acestei trei zile, partenerii noştri au caracterizat activitatea or drept pregătire către alte surprize ale naturii, care ne pot aştepta în viitor. Aceste calamităţi naturale sînt legate de schimbarea climei pe planetă şi deocamdată nu se înscriu în imaginaţia noastră. Dar, din păcate, primele semnale deja au fost date pentru savanţi şi ecologi. Este un fel de pregătire a oamenilor şi adaptarea plantelor la încălzire, riscuri, schimbări legate de distrugerea echilibrului natural al planetei. În acest sens, în Moldova nu există nu doar o mişcare politică sau partide verzi, dar nici un program durabil la nivel de guvern şi ministere.

Dar există organizaţii concrete, oameni, care sînt gata să-şi ofere forţele şi timpul pentru voluntariatul în domeniul ecologiei.

I-am rugat pe voluntarii de la mişcarea „Voievod” şi Fondul dezvoltării ecologice „Ecodava” să evalueze pagubele aduse de ninsori în Grădina Botanică. Ni s-a spus că, în comparaţie cu alte obiecte din Chişinău, aici copacii sînt mai întregi şi sînt mai puţini arbori distruşi complet de stihie. În opinia participanţilor la acţiunie, aceasta se explică prin faptul că administraţia parcului a curăţat la timp copacii de crengile uscate şi slabe. Ceea ce nu putem spune despre parcurile municipale şi fondul verde al Chişinăului.

Pe fundalul înlăturării consecinţelor stihiei, unele persoane interesate taie intenţionat arborii ce le împedică clădirile sau afacerile şi îi transportă într-o direcţie necunoscută. E paradoxal, dar depozitele municipale nu abundă de material lemos proaspăt. Reiese că oamenii au învăţat să tragă foloase chiar şi de pe urma calamităţilor.

Totodată, voluntarii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de activitatea administraţiei locale a municipiului, dar şi a companiei „Gas Natural Fenosa”, care pînă în prezent nu a înlăturat firele electrice rupte, ce ameinţă viaţa voluntarilor, dar şi a orăşenilor.

La nivel local sînt cazuri de delapidare a lemnului pentru foc, de distrugere a copacilor pentru construcţii, parcări şi alte cazuri, care au adus prejudicii mai mari decît natura. Omul cu toporul şi primăria oraşului Chişinău sînt mai periculoşi pentru mediul ambiant decît calamităţile naturale. Natura se va restabilit, dar ceea ce a fost distrus intenţionat de om, de regulă, nimeni nu restabileşte şi nici nu poartă răspundere.

Cu cît sînt mai puţini copaci în oraşul nostru, cu atît e mai mul asfalt şi temperatura aerului se ridică cu cîteva grade. Apare efectul de domino, condiţiile unui nou microclimat, ce ameninţă sînîtatea oamenilor.

De aceea, Grădina Botanică este foarte importantă pentru noi. Plantele de acolo sînt plămînii oraşului – cea mai mare oază de sănătate. Am vorbit despre consecinţele stihiei cu directorul Grădinii Botanice, Alexandru Teleuţă.

-Spuneţi-ne, ce a avut de suferi mai mult în grădină?

- Cele mai mari pierderi sînt legate de speciile exotice de copaci şi arbuşti: Abies, molidul, cinci tipuri de mesteceni, toate plantele care au format frunze în vale. Multe procese fiziologice legate de modificări ale lemnului, care au pornit primăvara, au contribuit la consecinţele dezastroase ale ninsorilor din aprilie.

Cum veţi restabili aceste specii exotice?

- Vom pregăti material săditor din plantele rămase în pepinierele noastre şi vom comanda noi livrări din grădinile botanice din alte ţări. Avem legături cu 163 de parteneri şi vom cumpăra de la ei, vom face schimb de materiale săditor.

Trecerea în revistă a stării grădinii botanice şi a restabilirii ei s-a apropiat de sfîrşit. Aşa că, prieteni, Grădina Botanică e în regulă şi ea are un viitor minunat!

Anna Kunţ

 

Citiţi de asemenea

Rețetă simplă și eficientă pentru însănătoșire. Nu creează dependență și curăță eficient mucoasa plămânilor.Beneficiul...
114
Valea râului Hunza (la granița dintre India și Pakistan) este numită "oaza tinereții". Durata de viață a locuitorilor ac...
102
Îmi place foarte mult să încălzesc sauna! Intru în camera cu aburi, stau pe verandă, beau ceai. Dacă merg la saună, rămâ...
147
Cercetătorii de la catedra de ginecologie și obstetrică a Universității Stanford au declarat că au practic inventat o te...
88