ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

De la eşec la success



 

 

 

 

Cu 10 ani în urmă am început să implementăm metode agricole naturale. Deja, în primul sezon am observat eficacitatea lor. Randamentul a crescut, forța de muncă s-a redus, iar solul a devenit mai fertil și friabil. Peste cîţiva ani am făcut rost de al doilea teren şi am încercat să practicăm agrigultura naturală. Din primul an am suportat un eşec.

 

Am sădit 20 de castraveţi şi am cules doar unul toată vara. Roşiile şi cartofii la fel. Cu toate acestea , pe primul teren totul creştea fără efortul nostru.

 

Am început să analizăm

Al doilea teren este pe un cîmp deschis. Solul e nisipos şi foarte uscat. Plouă foarte rar, în timpul verii de două, trei ori. Pe un cîmp deschis, foarte des bate vîntul, ceia ce încetineşte creşterea plantelor. Mulciul menţine puţn umezeala, dar neînsemnat. Deasemenea, din aceste motive şi sideratele cresc greu.

 

Am ajuns la concluzia că trebuie urgent să creăm un strat fertil, bogat în humus, de o grosime de 40cm şi să facem şanţuri organice.

 

Am experimentat

Primul caz, cartofii i-am sădit ca de obicei, în pămînt.

Al doile, în pămînt am săpat gropiţe de vreo 30cm şi le-am împlut cu un amestec de sol şi compost.

Al treilea – în şanţuri organice. Am săpat şanţuri cu o adîncime de 40cm şi lăţimea de 40-70 cm. Le-am presărat cu un amestec de sol şi compost, am răsădit plantele.

În aşteptarea roadei

Am început să aşteptăm toamna, ca să strîngem roada şi care va fi rezultatul diferitelor metode. Însă, diferenţa am văzut-o deja, peste două săptămâni. Diferenţa era în lungimea plantei.

 

От неудачи к успеху

 

От неудачи к успеху

În gropiţe 10 cm

 

От неудачи к успеху

În şanţurile organice 30 cm

 

 

Toamna am strîns roada. Cei mai puţin cartofi am strîns pe care i-am sădit după metoda obişnuită.

În gropiţe roada era mai îmbucurătoare, de la jumătate pînă la o căldare de 10l.

În şanţuri era cea mai bogată roadă – o căldare de 10-12 l de la fiecare plantă.

În anul următor plantarea şi recoltarea, era o plăcere.

Vara, grija pentru plante a fost minimală. Recoltarea a durat foarte puţin. Te apropii de şanţ, tragi de tulpine şi tuberculii de cartof şi morcov, se scot foarte uşor. Sunt curaţi, uscaţi, nici nu trebuie spălaţi.

În şanţuri am mai plantat şi ceapă, praz, roşii, ardei, vinete, castraveţi, arbuşti fructiferi. Recolta ne-a bucurat.

Noi recomandăm să încercaţi şanţurile organice şi să creşteţi culturi agricole.

 

Secretul constă în amestecul de sol, cu care am presărat gropiţele şi şanţurile.

Amestecul constă din solul de pe teren şi biocompost. Într-o cutie am pus diferite deşeuri organice şi pe fiecare strat am presărat cu preparatul „Siyanie-3” ( Сияние-3). Apoi, stropem cu apă şi-l acopeream cu peliculă.

Peste 1,5 luni s-a format biocompostul, care conţinea multe microorganisme din sol.

Amestecul este compus din proporţia de 2 /1 compost şi sol.

 

Autori: Dmitrii și Natalia Ivanțov

 

Despre implimentarea şanţurilor organice şi a gropiţelor. Discursul lui Dmitrii Ivanţov:

 

 

 

 

Sursa: vashe-plodorodie.ru

 

ABONAȚI-VĂ
Joi, 02 mai 2013 15:31
Vizualizări: 3925

Citiţi de asemenea

De aici a pornit legenda despre "reconstrucția sa recentă"....
15
Stafida este unul dintre cele mai vechi produse dulci, care permitea conservarea și stocarea recoltei de struguri pentru...
82
Pietrele Rollright sunt unul dintre cele mai faimoase complexe megalitice de acest fel din Insulele Britanice. Ele se af...
53
La înmulțirea plantelor prin butași uneori apare o problemă legată de formarea rădăcinilor. Pentru a accelera procesul...
230