ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Eficiența energetică




 

 

Ideea de economii care a acaparat lumea întreagă treptat pătrunde şi în mentalitatea rusă. Cetățenii străini cu mult timp înainte au înțeles că economiile sunt profitabile. Şi revine înapoi ideea rusă, exprimată în zicala "a economisi înseamnă a câştiga" în formă de un cod de reguli practice privind eficiența energetică. Acest articol propune să efectuaţi în casă câteva modificări rapide și ușoare care vă vor ajuta să economisiţi energia electrică și căldura și odată cu ele sute sau chiar mii de ruble pe an. Optimizarea consumului de energie în gospodăria casnică poate părea la prima vedere o sarcină dificilă, dar 14 soluții eficiente energetic vor pune corect accentele, raportează inhabitat.com.

 

Haine călduroase

Pulover - produs "verde" gratuit la 100%, deoarece cel puțin un pulover se va găsi în garderoba oricărui om. În loc să creşteţi temperatura de încălzire, încercaţi să vă îmbrăcaţi mai călduros. Acest lucru va ajuta cu adevărat să reduceţi costurile de încălzire în lunile mai reci, iar banii economisiți pot fi folosiţi pentru a cumpăra haine noi.

 

Termostat programabil

Utilizarea unui termostat programabil pentru ajustarea sistemului de încălzire sau de răcire vă va ajuta să controlaţi temperatura și consumul de energie în casă. Aceste dispozitive inteligente sunt ușor de utilizat și vă permit să schimbați setările chiar şi la distanță. Butoanele de setare vă permit să instalaţi şi să uitaţi parametrii necesari. Proprietarii casei care au instalat un termostat pot economisi aproximativ 180 dolari pe an datorită selectării şi menţinerii corecte a parametrilor specificaţi.

 

Ferestre cu geamuri duble sau triple

Ferestrele termopan duble sau triple au proprietăți bune de izolare, deoarece sunt constituite din mai multe straturi de sticlă. Spațiul între plăcile de sticlă se umple cu aer sau cu gaz pentru a controla în continuare temperatura.

 

14  

 

Termometru infraroşu

Dacă aveți nevoie să găsiţi crăpături în pereții casei, între cadre, etc, prin care se evaporă căldura, aveți nevoie să procuraţi un gadget convenabil și ieftin – un termometru infraroșu. Acest dispozitiv va detecta zonele "fierbinte" şi "rece" și va determina rapid unde trebuie să aplicaţi stratul izolator sau izolarea suplimentară. Înainte de apariţia acestui aparat, pentru a efectua un astfel de studiu, a fost necesar să angajaţi un specialist în domeniul auditului energetic al clădirii, ceea ce era destul de scump. Acum puteți să rezolvaţi problema de sine stătător cu ajutorul unui termometru infraroșu, care costa aproximativ 30 de dolari.

 

Spuma de izolaţie 

Spuma de izolaţie umple crăpăturile și fisurile din casă prin care se scurge aerul cald sau rece. Pentru a utiliza materialul de etanșare nu este nevoie să fiţi un expert. După identificarea fisurilor, este necesar să le umpleţi cu spumă. Substanța se va umfla și va forma un strat ermetic şi impermeabil.

 

Capace magnetice pentru găuri de ventilaţie

Gaura de ventilaţie poate fi o sursă nedorită de curent în timpul iernii. O modalitate simplă și necostisitoare de a închide această gaură este folosirea capacelor magnetice. Acestea pot fi tăiate după dimensiunea necesară și utilizate de mai multe ori.

 

14  

 

Izolarea decalajului sub uşă

Produsele eficiente energetic pot fi simple și ieftine. De exemplu, pentru a menține temperatura în cameră, puteți folosi un dispozitiv simplu, care este instalat sub ușă și blochează trecerea aerului rece sau cald în încăpere. Puteți să-l faceţi cu mâinile proprii.

 

Izolaţia secundară

La fel cum omul poate îmbrăca câteva haine calde una peste cealaltă pentru a se încălzi, casa poate menține căldura din interior, consumând mai puţină energie, dacă acesta este corect izolată. Există multe produse pentru izolarea casei, dar trebuie să renunțaţi la fibrele de sticlă în favoarea unui material izolator natural, de exemplu, fabricat din ţesătură de jeans reciclată.

 

Ventilator de tavan 

În lunile mai calde, facturile pentru energie electrică sunt mari când este necesar să răciţi camera cu aer condiţionat. Un ventilator de tavan poate deveni o alternativă eficientă la aparatul de aer condiţionat. Montat orizontal pe tavan, în contrast cu aparatele convenţionale, ventilatorul contribuie la circulaţia aerului și răcește toată camera. Acest ventilator consumă aproximativ aceeași cantitate de energie ca şi un bec incandescent de 100 W.

 

Perdele de protecție

Ferestrele mari, sunt considerate de obicei un plus, dar ele au un dezavantaj: căldura pătrunde și trece prin ele foarte rapid. Instalarea sticlei low-e (Denumirea de LowE se traduce prin emisivitate redusă, adică un transfer de căldură prin suprafaţa vitrată mult redus, si este obţinută prin tratarea unei foi de geam cu soluţie specială de nitrat. Sticla tip LowE este un caz special al tâmplăriei termoizolante – trad.) este o opțiune potrivită, dar există o cale mai puțin costisitoare. Puteți coase de sine stătător şi atârna perdele de protecție asemănătoare cu cele romane, care sunt realizate din doua straturi din ţesătură moale, permeabilă la lumina soarelui, acest lucru va reduce temperatura în încăpere.

 

Ferestre low-e 

Sticla low-e , impermeabilă la lumina soarelui are un strat special care îi permite să fie mai eficientă energetic. Instalarea geamurilor low-e poate reduce costurile lunare de energie electrică până la 15%. În plus, aceste ferestre pot păstra de la decolorare, mobilierul și alte articole din casa, datorită faptului ca ele reflectă razele ultraviolete ale soarelui.

 

Aerul condiționat

Utilizarea climatizorului vechi, de asemenea poate duce la pierderi de energie. Dacă blocul central al climatizorului este utilizat mai mult de 12 ani, atunci înlocuirea lui cu un model nou, eficient energetic poate reduce costurile de răcire cu 30% și preveni 1600 de funţi de gaze cu efect de seră pe an.

 

Lămpi cu LED-uri

Beneficiile de trecere la LED-uri sunt evidente. Fiecare bec are 20 de ani de exploatare. Și aveţi nevoie de aceste investiții, deoarece ele încep de la 22 $ pentru un bec.

 

Tehnica cu clasa ridicată de eficiență energetică 

Chiar dacă aparatele vechi din casă sunt menținute în stare de lucru, acestea nu sunt la fel de eficiente energetic în comparație cu omologii lor moderni. Tehnica cu clasa ridicată de eficiență energetică poate fi cu 15-30% mai eficace (în funcție de aparat) decât dispozitivele mai vechi. Achiziționarea echipamentelor noi poate fi costisitoare, dar avînd în vedere economiile energiei, este o investiție care în cele din urmă se va răscumpăra.

 

 

Sursa: energy-fresh.ru

 

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 16 noiembrie 2012 12:35
Vizualizări: 3049

Citiţi de asemenea

Ş. A. AmonaşviliMereu am aspirat spre Viitor, fără să mă gândesc la ce îmi va aduce în plus. Înclin mereu către Viitor, ...
69
Tavanul sălii hipostilului din templul Hathor din Dendera, Egipt....
47
La mama mea, după vârsta de 50 de ani, începuseră să îi amorțească uneori degetele de la mâini și picioare. O prietenă, ...
113
Acesta este Lacul Cerkel-Kel din Kabardino-Balkaria. Face parte dintr-un grup de cinci lacuri, în care nimeni nu se scal...
99