ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Efortul fizic modifică ADN-ul




 

Exerciţiile fizice nu numai că ne ajută să ne menţinem în formă, dar mai nou, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că mişcarea ne poate schimba ADN-ul.

Oamenii de ştiinţă au observat că atunci când persoanele sedentare încep să facă exerciţii intense, ADN-ul din fibrele lor musculare se modifică chimic. Schimbările nu modifică secvenţa ADN, combinaţia de perechi de baze azotate, care este identitică în toate celulele unui organism uman). Dar oamenii de ştiinţă au observat că anumite substanţe legate de lanţurile de ADN sunt modificate chimic şi structural în anumite zone.

Specialiştii de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, au vrut să observe modificările epigenetice produse la nivelul celulelor musculare, atunci când oamenii fac exerciţii fizice.
Pentru a-şi atinge obiectivul, ei au colectat probe din muşchii coapsei de la 8 indivizi care duceau vieţi relativ sedentare. Mostrele au fost extrase atât înainte, cât şi după ce participanţii au făcut o oră de exerciţii fizice.

Rezultatele au arătat că mai multe gene implicate în metabolizarea grăsimilor, şi care au fost metilate înaintea exerciţiilor, şi-au pierdut grupările metil după şedinţa de exerciţii. Procesul de demetilare a genelor facilitează sinteza proteinelor, ceea ce implică arderea mai eficientă a grăsimilor şi a zaharurilor pentru a obţine energie.

Prin acest proces, într-un fel, devine mai uşor pentru noi să continuăm să exersăm în zilele următoare, iar cu timpul, muşchii se adaptează la efortul fizic,.

"Oamenii de ştiinţă cunosc de mult timp faptul că exerciţiile fizice pot modifica expresia genelor. Noutatea este că am început să înţelegem mecanismele care stau în spatele acestor schimbări", a declarat doctorul Stephen M. Roth, specialist în kinesiologie (studiul mişcărilor corpului uman) la Universitatea din Maryland, SUA.

 

Sursa: descopera.ro

Citiţi de asemenea

Rețetă simplă și eficientă pentru însănătoșire. Nu creează dependență și curăță eficient mucoasa plămânilor.Beneficiul...
127
Valea râului Hunza (la granița dintre India și Pakistan) este numită "oaza tinereții". Durata de viață a locuitorilor ac...
113
Îmi place foarte mult să încălzesc sauna! Intru în camera cu aburi, stau pe verandă, beau ceai. Dacă merg la saună, rămâ...
160
Cercetătorii de la catedra de ginecologie și obstetrică a Universității Stanford au declarat că au practic inventat o te...
93