ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

În vizită la Izkī: Eco-conferinţa «Cu faţă spre planetă»




 

 

Pe 15 noiembrie 2012 în rezervaţia naturală din Regiunea Transcarpatia – localitatea Mizhhiria - va avea loc întîlnirea unui grup de persoane cu o poziţie de viaţă activă în domeniul protecției mediului înconjurător , care prin activitatea lor zilnică, arată că dezvoltarea durabilă a civilizației noastre este posibilă, indiferent de nivelul progresului tehnologic, condițiile politice și de piață. Oamenii care înțeleg că banii investiți în protecţia naturii, aduc nu numai satisfacție morală și perspectivă iluzorie pentru viitoarele generații, dar de asemenea, oferă şi un venit economic real.

 

Locul desfăşurării reuniunii nu este ales întîmplător. Staţiunea balneară "Izkī", este situată într-un colț pitoresc din Carpați, în care participanţii la conferinţă se vor bucura de aerul curat cristalin, priveliști uimitoare, bucătăria tradițională ucraineană, odihnă activă, vor participa la seminare și vor face cunoştinţă cu oameni interesanţi.

Noi vom face din astfel de întâlniri „fără cravate” o tradiţie, nu doar pentru a uni eforturile oamenilor, ale căror decizii au un impact direct asupra intervenţiei antropologice în natură, dar de asemenea, pentru a combina o recreaţie plăcută cu stabilirea contactelor.

 

В гостях у Изки - эко-конференция «Лицом к планете» 

 

Data desfăşurării eco-conferinţei: 15 -18 noiembrie 2012

Organizator: Journal ecologic FacePla.net

Subiecte:

- Eco turism

Ce este "Eco-turismul". Discutarea zonelor,companiilor, tipurilor și metodelor de odihnă.

Modalități de soluționare a problemelor asociate de eco-turism. Turismul verde.

- Dezvoltare durabilă

Surse de energie regenerabilă. – Utilizarea și reciclarea. Reutilizarea.

- Proiecte ecologice private

ECO Home (Casă): construcții ecologice. Tehnologii "verzi", tehnica și electronice ecologice, eco-mobilier, decorațiuni interioare, reparații etc.

ECO Beauty (frumusețe): cosmetice organice, produse organice de igienă, produse de curăţare şi detergenţi, etc.

Servicii și mărfuri cu prefixul "eco": încălţăminte, haine, textile, accesorii, jucării, produse alimentare și băuturi; textile şi mărfuri organice, etc.

 

Raportori:

top-manageri, marketologi, tehnologiile companiilor legate de mediu și produse organice.

 

15 noiembrie. PRIMA ZI

14:00 - 19:00 Sosirea și înregistrarea
19:00 - 21:00 Banchet

 

16 noiembrie. A DOUA ZI

8:00 - 9:00 Micul dejun
09:00 - 11:00 Blocul 1. Eco-turism
11:00 - 11:30 Pauza de cafea
11:30 - 13:00 Excursie pietonală
13:00 - 14:00 Masa de prânz
14:00 - 17:00 Blocul 2. Dezvoltare durabilă
17:00 - 17:30 Pauza de cafea
17:30 - 19:00 Blocul 2. Dezvoltare durabilă
19:30 - 20:30 Cina
20:30 Întîlniri lîngă rug

 

17 noiembrie. A TREIA ZI

8:00 - 9:00 Micul dejun
09:00 - 11:00 Blocul 3. Dezvoltare durabilă
11:00 - 11:30 Pauza de cafea
11:30 - 13:00 Excursie la cascada Şipot
13:00 - 14:00 Masa de prînz
14:00 - 16:00 Blocul 3. Proiecte ecologice private
16:00 - 16:30 Pauza de cafea
16:30 - 17:30 Bloc 3. Proiecte ecologice private
17:30 - 19:00 Blocul 3. Proiecte ecologice private
19:30 - 20:30 Cina
20:30 Activităţi etnice

 

18 noiembrie. A PATRA ZI

09:00 - 11:00 Micul dejun
14:00 Plecarea

 

Vă aşteaptă un program de divertisment interesant:

  • călătorii călare;
  • excursii de cunoaştere;
  • odihnă la baie;
  • baia într-o cadă la aer liber;
  • proceduri -Spa;
  • reuniuni lîngă rug.

 

В гостях у Изки - эко-конференция «Лицом к планете» 

 

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a completa și a modifica temele conferinței.

Cererile pentru raporturi se primesc pînă la 01.11.2012.

 

Taxa de participare: 3400 de grivne.

Reducere pentru înregistrare și plăţi pînă la 20.10.2012 - 10%. Fiecare al doilea participant din aceeași companie primeşte o reducere de 5%. Reducerile sunt oferite fiecărui participant.

Prețul include:

  • 3 mese pe zi, plus pauze de cafea
  • Banchet
  • Excursia la cascada Şipot
  • Excursie pietonală
  • Pachetul participantului include tot ce este necesar pentru o activitate deplină în timpul conferinței, plus cadouri memoriale.
  • Utilizarea Wi-Fi în timpul conferinţei.
  • Transferul Volovec-Izkī (informaţii suplimentare).

Prețul nu include:

Cazare: trei variante de cazare:

  • cazare într-o cameră cu un pat dublu - 300 de grivne pe zi pe persoană (fără alte persoane);
  • cazare într-o cameră cu un pat pentru o persoană - 200 de grivne pe zi per persoană (cu alte persoane);
  • cazare într-un loc suplimentar - 150 de grivne pe zi per persoană;
  • cazare individuală.

Forma recomandată de îmbrăcăminte:

  • pantofi de sport confortabili;
  • haine pentru activități în aer liber.

 

Pentru înregistrare și informații, vă rugăm să contactați:
Natalia Kasyanchik: +38 093 774 63 72; izki@facepla.net info@facepla.net

Pentru rapoarte, vă rugăm să contactați:
Galina Almazova: +38 050 448 0 911;911veterok@gmail.com

Pentru sponsorizare și parteneriat, vă rugăm să contactați:
Xenia Litvinenko: +38 050 738 32 32; +38 067 538 32 32;
k.litvinenko @gmail.com

 

В гостях у Изки - эко-конференция «Лицом к планете» 

 

Elucidarea evenimentul în Facebook: https://www.facebook.com/events/434418063266878/

 

 

Sursa: facepla.net

 

Citiţi de asemenea

Stafida este unul dintre cele mai vechi produse dulci, care permitea conservarea și stocarea recoltei de struguri pentru...
79
Pietrele Rollright sunt unul dintre cele mai faimoase complexe megalitice de acest fel din Insulele Britanice. Ele se af...
50
La înmulțirea plantelor prin butași uneori apare o problemă legată de formarea rădăcinilor. Pentru a accelera procesul...
222
Sub fertilitatea din așezarea ecologică Zvon-Gora de lângă Vitebsk, unde locuiesc Vlad și Alla Mișurni, se înțelege nu c...
169