ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Norvegia: Conferinţa privind şcolarizarea la domiciliu 2010



Norvegia: o conferinţă privind şcolarizare la domiciliu 2010

 

 

În perioada 9-11 iulie 2010, oraşul Amot din Norvegia a găzduit o conferinţă pe tema şcolarizării la domiciliu. Conferinţa a fost organizată în zona de camping Groven. Vizitatorii se autoasigurau cu cazare şi masă, iar participarea la conferinţă a fost liberă şi deschisă tuturor celor veniţi. În total au participat 26 adulţi şi 30 de copii.

Tema principală a discuţiei a fost Legea învăţământului adoptată recent în Suedia, care face şcolarizarea la domiciliu, practic, ilegală. Spre deosebire de Suedia, situaţia în Finlanda şi Norvegia este mult mai tolerantă. În Finlanda, de exemplu, dreptul de a învăţa copiii acasă este stipulat în Constituţie; în legislaţia norvegiană educaţia secundară este obligatorie, însă aceasta poate să se efectueze la domiciliu.

 

Norvegia: o conferinţă privind şcolarizare la domiciliu 2010



La Conferinţă a avut loc prima reuniune a preşedinţilor organizaţiilor „houmskuler”(educatorii la domiciliu) din trei ţări: Finlanda, Norvegia şi Suedia. Această întâlnire a fost recunoscută de către toţi participanţii la conferinţă ca fiind foarte importantă pentru consolidarea poziţiei de şcolarizare la domiciliu în regiune.

În timp ce adulţii au discutat problemele actuale ale educaţiei naţionale, copiii se jucau liber în camping şi înotau în lac.

Mulţi participanţi au fost cazaţi la eco-ferma lui Jenny şi Ole, situată lângă zona de camping. Proprietarii acestei ferme trăiesc o viaţă foarte specifică, fără energie electrică sau toaletă în încăpere, crescând propria lor hrană şi primind vizitatorii. Jenny şi Ole sunt gazde foarte primitoare, şi experienţa unei vieţi la o astfel de fermă a fost educaţională de la sine pentru mai mulţi rezidenţi.

 

Foto: Kent Eaton
Autor: Olga Pisariuk

 

Sursa: domrebenok.ru cu link-uri pe hslda.org, learningfreely.net

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 17 august 2011 17:03
Vizualizări: 2297

Citiţi de asemenea

De aici a pornit legenda despre "reconstrucția sa recentă"....
100
Stafida este unul dintre cele mai vechi produse dulci, care permitea conservarea și stocarea recoltei de struguri pentru...
129
Pietrele Rollright sunt unul dintre cele mai faimoase complexe megalitice de acest fel din Insulele Britanice. Ele se af...
98
La înmulțirea plantelor prin butași uneori apare o problemă legată de formarea rădăcinilor. Pentru a accelera procesul...
240