ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Nouă remedii casnice care chiar funcţionează

Există foarte multe remedii naturale, însă nu se poate spune despre toate că au un efect dovedit. Acţiunea benefică a acestor nouă remedii este, însă, dovedită de studii.

Acestea sunt nouă remedii casnice ciudate care pot fi folosite pentru a trata durerea, pentru îndepărtarea răcelii, pentru calmarea unei dureri de cap sau pentru albirea dinţilor.

Gargara cu apă

Simţiţi că vă ia răceala? Încercaţi să faceţi gargară cu apă. Concluzia unui studiu pe aproape 400 de voluntari sănătoşi a fost că cei care au încercat această metodă aveau şanse mai mici de a se alege cu infecţii ale tractului respirator superior, o infecţie legată de cele mai multe ori de răceală şi gripă.

Ghimbir

Dacă vi se face rău de mişcare în timpul călătoriilor, încercaţi să luaţi la dumneavoastră bomboane de ghimbir. Un studiu arată că un gram de rădăcină de ghimbir este de ajutor în tratarea simptomelor răului de mişcare, dar şi în cazul senzaţiei de greaţă în urma chimioterapiei. Potrivit unui medic, ghimbirul ar putea fi folositor şi pentru eliminarea gazelor şi a indigestiei.

Fructe şi legume proaspete

Pe măsură ce mestecaţi mere sau morcovi, de exempplu, bucăţile mici şterg suprafaţa dinţilor, ajutând la îndepărtarea petelor. Merele şi căpşunile conţin şi acid malic, care ajută la albirea dinţilor.

Miere

Nu suportaţi gustul siropului de tuse? Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă mierea ca remediu împotriva tusei, iar un studiu din 2012 arată că zece grame de miere luate de copii înainte de culcare au dus la alinarea tusei şi la un somn mai bun.

Gheaţă

Migrenele ar putea fi îndepărtate prin aplicarea unei pungi cu gheaţă pe cap sau la ceafă. Într-un studiu din 2013, oamenii care au folosit gheaţă pentru 30 de minute atunci când a apărut senzaţia de durere de cap spuneau că acea senzaţie începea să dispară.

Oţet şi alcool

Util pentru cei care practică înotul şi nu numai. Atâta timp cât nu aveți un timpan perforat, utilizați această rețetă ușoară pentru a opri infecţii ale urechii. Combinaţi un pic de oţet cu nişte alcool, turnaţi o linguriță de amestec în fiecare ureche și lăsați-l să se scurgă înapoi. Soluţia ajută la oprirea apariţiei bacteriilor şi ciupercilor în urechi.

Votca

Dacă nu mai aveţi energie sau sunteţi răcit, frecaţi picioarele cu votcă. Înmuiaţi un prosop în alcool şi frecaţi bine picioare. Nu numai că se vor nimici toate bacteriile, dar vă veţi simţi mai bine, totodată va dispărea şi mirosul picioarelor.

 

Sursa: moldovenii.md

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 11 decembrie 2015 11:00
Vizualizări: 1241

Citiţi de asemenea

O nouă cercetare realizată de un grup de astronomi de la Academia Chineză de Științe din Nanjing a condus la descoperire...
77
Conform calculelor cercetătorilor, ea este mult mai veche decât cele egiptene. De asemenea, oamenii de știință au descop...
124
În goana după metri pătrați în plus, uneori uităm că un plan bun al casei poate economisi nu doar spațiu locuibil, ci ...
100
 Strămoșii noștri știau că calitatea hranei nu determină doar starea de sănătate a omului, ci și starea lui mentală...
155