Nu știm pe cine și pentru ce creștem! Istoria unei învățătoare din Israel

Мы не знаем, кого и для чего, мы растим! Рассказ об учительнице младших классов в Израиле.

Nu știm pe cine și pentru ce creștem și formăm în persoana copiilor noștri. Nimeni nu știe, chiar și cei care au competențea pentru acest lucru...

– Bineînțeles că profesorul știe, – vor răspunde mulți.

Fiii lui nu-și lăsau telefoanele de-a lungul cinei. Ceea ce a făcut tatăl e impecabil (+Video)
Fiii lui nu-și lăsau telefoanele de-a lungul cinei. Ceea ce a făcut tatăl e impecabil (+Video)

– Dar oare nu-i așa? Profesorii din oricare școală își cunosc, cu siguranță, obiectul, scopul și nivelul de pregătire al elevilor săi.

– Nu, noi nu știm nimic despre lumea în care urmează să trăiască copiii noștri, mi-a spus o învățătoare la una dintre școlile din Israel. M-am uitat atent mai întîi la învățătoare, apoi la toate obiectele din jur. Pentru prima dată în viața mea adultă am simțit un respect sincer pentru un om care a spus că nu știe ceva. Și acesta este un reprezentant de onoare al cunoștințelor!

Așadar, am început să analizez cu atenție situația care ne înconjura în acel moment. A urmat un fel de tăcere și oprire a gîndurilor. Iar după aceea, gîndurile mele au început să "curgă" din nou, înainte să pot spune ceva.

– Cum, chiar și Dumneavoastră? Sînteți gata să le spuneți și elevilor despre asta?

– Bineînțeles.

– Dar oare în țara voastră, Moldova, învățătorii vorbesc și gîndesc altfel?

– Exact diferit. Toți învățătorii noștri știu totul foarte bine. Ei știu dinainte ce îi așteaptă pe discipolii lor în cel mai bun caz, în cele mai favorabile condiții, în soarta lor. Mai mult, ei își imaginează clar puținele variante ale realității viitorului nostru. Totul este foarte clar.

– Eu nu știu. Noi nu știm, a repetat noua mea cunoscută de la școala israeliană. Nici chiar cei de la Ministerul Educației nu știu.

– Și cum atunci acționează ei?

Tema pentru vacanţă dată de un profesor din Italia a devenit virală. Recomandată și celor ce nu mai sunt elevi...
Tema pentru vacanţă dată de un profesor din Italia a devenit virală. Recomandată și celor ce nu mai sunt elevi...

– În prezent, ministrul nostru al educației se află în Finlanda. Mulți continuă să considere sistemul educațional din Finlanda drept cel mai bun din lume și, prin urmare, studiază experiența de acolo. Ceea ce va vedea el ca progresist, nu va ezita să includă în abordarea sistemică a educației din Israel.

– Și cum acest lucru se va reflecta asupra Dvs. personal și asupra elevilor Dvs.?

Aici învățătoarea a început să vorbească cu entuziasm despre ceva de neînțeles pentru mine. Cel mai probabil, să înțeleg mi-a încurcat limbajul meu îngust de cunoaștere a limbii engleze. Ea vorbea ceva despre faptul că la ei se estompează granițele dintre obiecte și practici... A spus foarte multe. Dar inutil. Eu am oprit-o.

– Spuneți-mi, vă rog, concret, pe baza exemplului ultimului Dvs. proiect cu copiii, cum îi învățați?

Ea a explicat că le predă copiilor sfera umanitară.

– Adică cum?

Ce este și ce NU este unschooling-ul?
Ce este și ce NU este unschooling-ul?

– Aceasta este un fel de chintesență a culturii, istoriei și viziunii personale, individuale asupra situațiilor.

– Care situații?

– Istorice. Eu îi împart pe elevii mei în grupuri în funcție de abilitățile și talentele lor. Unui grup îi propun să-i intervieveze pe prietenii unui personaj istoric și să fixeze acest lucru scris. Altor copii le propun să scrie un scenariu pentru o piesă cu personajul principal, de exemplu, Zeus. Cel de-al treilea grup trebuie să realizeze piesa conform scenariului. Cel de-al patrulea grup urmează să recreeze interiorul sărbătorii în acest spectacol, pe baza cunoștințelor și ideilor despre modul de viață al acelor vremuri. Și așa mai departe...

Rezultatul tuturor acestor ocupații va fi prezentarea generală a tuturor grupurilor de elevi în fața colegilor mai mari de liceu, a părinților și profesorilor.

– Și elevii obțin note pentru asta?

– Desigur, pentru aceasta fiecare elev primește mai multe note. Sînt evaluate diferite aspecte ale participării lor. Și nota, de cele mai multe ori, arată ca o caracteristică pe care eu o scriu în mod individual, în cuvinte.

– Cît timp au durat pregătirile pentru spectacol?

– Trei săptămîni.

– Și care a fost subiectul?

– Mitologia greacă veche. Aceasta este ultima temă studiată cu clasa mea.

– Școala voastră se află în oraș?

– Școala noastră se află într-un oraș mic. Dar în țara noastră fiecare școală este unică în felul său. Comună este doar programa. Iar școlile îi învață pe copii pe baza capacităților proprii, a inițiativelor personalului didactic și curajului elevilor ei. Toate acestea e mai bine să le vedeți aflîndu-vă nemijlocit acolo.