ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Oamenii de ştiinţă au descoperit «cada de baie a lui Dumnezeu»




 

 

O echipă de cercetători australieni a anunţat descoperirea unui lac ce nu a fost afectat de niciun factor exterior, fie că este vorba de schimbări climaterice sau de intruziuni antropice, un lac izolat ale cărui ape au aceaşi compoziţie chimică pe care o aveau şi în urmă cu aproximativ 7.500 de ani.

 

"Este ca şi cum am fi descoperit cada de baie a lui Dumnezeu", a susţinut Dr. Cameron Barr pentru Australian Associated Press despre lacul denumit Blue Lake. "Este superb, este absolut superb!", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Dr. Barr şi echipa sa de cercetători de la Universitatea din Adelaide susţin că apa acestui lac - unul dintre cele mai mari lacuri de pe insula North Stradbroke din apropiere de coasta de a sud a Queensland - este atît de limpede încît poţi vedea pînă la adîncimea de peste 9 metri.

"Se pare că Blue Lake a reprezentat un important refugiu climatic pentru organismele de apă dulce din regiune şi se află în aceeaşi stare în care se afla şi acum 7.500 de ani", a mai precizat Barr pentru agenţia de presă citată.

Echipa australiană, care şi-a publicat concluziile descoperirii în ultimul număr al revistei Freshwater Biology, susţine că acest lac este unicul de acest fel din Australia.

Pentru a ajunge la aceste concluzii echipa a studiat calitatea apei lacului precum şi polenul şi algele fosilizate descoperite în sedimentele de pe fundul acestuia.

Apele acestui lac au rămas nemodificate din punct de vedere chimic pentru că apele sale se scurg într-o mlaştină din apropiere şi sînt înlocuite treptat cu apa pură provenită dintr-un strat acvifer la fiecare aproximativ 35 de ani.

"Pentru că apa acestui lac este reîmprospătată constant, ea nu suferă din cauza capriciilor vremii, nu se evaporă şi nici nu devine mai salină. Rămîne constant în aceeaşi stare ca acum 7.500 de ani", a mai precizat cercetătorul australian.

Barr a atras atenţia că pînă şi crema de plajă întinsă pe pielea unui turist care s-ar scălda în apele acestui lac ar fi suficientă pentru a-i altera iremediabil chimia.

 

 

Самое чистое озеро в мире найдено в Австралии

Самое чистое озеро в мире найдено в Австралии

 

 

Sursa: noi.md

 

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 07 iunie 2013 17:00
Vizualizări: 2827

Citiţi de asemenea

Простой и эффективный рецепт выздоровления. Он не вызывает привыкания и эффективно очищает слизистую оболочку легких.О...
1
Valea râului Hunza (la granița dintre India și Pakistan) este numită "oaza tinereții". Durata de viață a locuitorilor ac...
28
Îmi place foarte mult să încălzesc sauna! Intru în camera cu aburi, stau pe verandă, beau ceai. Dacă merg la saună, rămâ...
73
Cercetătorii de la catedra de ginecologie și obstetrică a Universității Stanford au declarat că au practic inventat o te...
65