PETIȚIE PRIVIND ASIGURAREA DREPTULUI LA EDUCAȚIE ÎNTR-UN MEDIU POTRIVIT NECESITĂȚILOR COPILULUI (EDUCAŢIE ALTERNATIVĂ)

/ Vizionări: 1156
Tag-uri:

Предоставьте детям права на альтернативное школьное образование

Semnatarii acestei petiții solicită Deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, în speță, Ministerului Educației, să propună modificarea cadrului normativ în vigoare astfel încît acesta să permită și alte forme de învățămînt decît cel care se desfășoară nemijlocit în cadrul școlii.

Ținînd cont de tendințele actuale în învățămînt, experiența pozitivă a statelor din vest dar și din vecinătatea Republicii Moldova, considerăm că educația copiilor, în special procesul de acumulare a cunoștințelor (învățare) este în primul rînd responsabilitatea părinților copilului, iar apoi – a statului. Părinții trebuie să dispună de opțiuni în sensul educației/școlarizării copiilor săi. Legislația multor state din lumea întreagă permit forme alternative de învățămînt, inclusiv învățămînt cu frecvență redusă, învățămînt prin externat, învățămînt la distanță, învăţămîntul ”în familie”, sau ”homeschooling”. Printre acestea se numără: Finlanda, Estonia, Belgia, Canada, SUA, Danemarca, Franța, Ungaria, Italia, Norvegia, Slovacia, Polonia, Slovenia, Rusia si multe altele. sau la domiciliu.

Dorim schimbarea denumirii țării din România în Dacia
Dorim schimbarea denumirii țării din România în Dacia

Actualmente, Codul Educației prevede posibilitatea de a învăța la domiciliu doar pentru ”copiii care din cauza unor probleme de sănătate sau a unei dizabilităţi, sînt lipsiţi temporar de posibilitatea de a se deplasa”(art. 35 (1)). Sunt însă multiple cazuri în care copii perfect sănătoși nu se pot integra în sistemul școlar grație unor particularități psihologice, sau, părinții îi pot oferi copilului o alternativă sistemului școlar care se potrivește mai bine anume copilului lor. În acelaşi timp, nivelul cunoştinţelor acumulate de copil nu este deloc mai mic (ci invers) decît al colegilor săi, absolvenţi ai instituţiilor publice de învăţămînt, în mare parte datorită abordării individuale. Evident, în acest caz, responsabilitatea pentru nivelul şi calitatea cunoştinţelor accumulate, se pune integral pe seama părinţilor, iar copii lor urmează să susţină examenele în conformitate cu programul şcolar general.

Prezenta petiţie este dictată de dorinţa şi necesitatea de a nu le îngrădi copiilor şi părinţilor acestora dreptul de a alege metoda cea mai potrivită de educaţie. Eventuala ajustare a legislaţiei în această direcţie nu implică costuri suplimentare pentru bugetul de stat, ci doar adaptarea prevederilor Codului Educaţiei la practicile internaţionale existente în acest domeniu.

Susține campania de promovare a formelor alternative de învățământ pentru copiii din Republica Moldova!

Pentru a susține această petiție, semnează mai jos