ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Producţia alimentară, în pericol, ca urmare a ameninţărilor la adresa albinelor şi a altor polenizatori

Supravieţuirea albinelor şi a altor polenizatori este în pericol, fapt care ameninţă o serie de produse alimentare în valoare de miliarde de dolari pe an, precum merele şi cafeaua, arată prima evaluare globală a polenizatorilor, publicată, vineri, de Platforma interguvernamentală ştiinţifico-politică privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice (IPBES), informează Reuters.

Pesticidele, lipsa habitatelor, bolile şi modificările climatice se numără printre ameninţările la adresa celor aproximativ 20.000 de specii de albine şi a altor polenizatori, precum păsări, fluturi, gândaci şi lilieci, care fertilizează florile prin răspândirea polenului, susţine studiul IPBES.

„Polenizatorii sunt vitali pentru economia mondială şi sănătatea umană”, a declarat Zakri Abdul Hamid, preşedintele IPBES.

Acesta a adăugat că o sumă cuprinsă între 235 şi 577 de miliarde de dolari din producţia alimentară mondială depinde de polenizatori.

Sectorul alimentar oferă locuri de muncă pentru milioane de persoane, de la culegătorii de cafea din Brazilia, la cultivatorii de cacao din Ghana şi producătorii de mere din China.

„Analizele regionale şi naţionale asupra insectelor polenizatoare arată un nivel ridicat al ameninţărilor, în special pentru albine şi fluturi”, se arată în raportul IPBES.

De exemplu, în Europa, 9% din speciile de albine şi fluturi sunt în pericol de dispariţie. Studiul atrage atenţia asupra pericolelor pesticidelor, care au provocat efecte devastatoare în America de Nord şi Europa şi subliniază că există multe necunoscute în cuantificarea impactului pe termen lung.

De asemenea, studiul avertizează că impactul culturilor modificate genetic asupra polenizatorilor este în continuare puţin înţeles. Aceasta, în condiţiile în care partea din producţia alimentară dependentă de polenizatori a crescut cu 300% în ultimii 50 de ani. Numai albina occidentală, cel mai răspândit polenizator, produce 1,6 milioane tone de miere pe an.

„Vestea bună este că există mai multe măsuri care pot fi luate pentru a reduce riscurile”, a spus Zakri.

De exemplu, plantarea de fâşii de flori sălbatice ar putea atrage polenizatorii spre lanurile de culturi, iar reducerea utilizării pesticidelor sau trecerea la agricultura organică ar reduce pagubele.

 

Sursa: financiarul.ro

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 28 februarie 2016 16:00
Vizualizări: 1440

Citiţi de asemenea

Nașterea minunii. Ceea ce nu poate fi văzut cu ochii.Filmări unice care arată cum se naște un stejar. Procesul natural î...
166
Locuitorii din orașul francez Seine-Port au adoptat o moţiune care interzice utilizarea telefoanelor mobile în spaţiile ...
270
Eradicarea ciupercilor din organismul uman este foarte dificilă. Dacă ciuperca s-a stabilit deja și, metaforic vorbind, ...
248
Vă spun sincer, pâinea o mâncăm rar, așa că nu o cumpărăm deloc. Dar pâinea de casă, fără drojdie, totuși o fac o dată p...
182