MOLDOVENII.MD

Revoluţia comunitară în Europa s-a început (+ Video)

Revoluţia comunitară în Europa s-a început (+ Video)

În Rusia, aproape absolut nimic nu este cunoscut despre proteste, numite "Democraţie reală". Acest val a apărut mai întâi în Spania şi a cuprins o mare parte din Europa, America Latină şi, treptat, a ajuns în SUA. Mişcarea păstrează contururile Revoluţiei tunisiene: rolul imens al Internetului pentru a mobiliza oamenii, principiul de organizare prin reţea (orizontal), fără partide politice şi sindicate, fără lideri.

Oare poate o rebeliune mică pe o parte a planetei să genereze furtuna globală, de la care vor tremura genunchii participanţilor la summitul Grupului celor Opt?

Unul după altul, oraşele europene schimbă aspectul lor: pe pieţele centrale se adună sute de mii de oameni cu aceeaşi cerinţă - REAL DEMOCRATIE YA! Democraţie reală - aici şi acum! Ce înseamnă acest lucru? Ce doresc, de fapt, oamenii care dorm mai multe săptămâni în corturi, instalate pe pieţele oraşelor? Ei nu părăsesc locul de asamblare, transformând şi acaparând spaţiul oraşului, care de mult timp a încetat să aparţină cetăţenilor.

Pentru a înţelege despre ce este vorba, lotus-a-paris a intervievat Julien Lucy, unul dintre cei mai activi membri ai mişcării pariziene pentru democraţie reală.

K.: Când şi cum a început totul?

JL: Totul a început la Madrid, pe aproximativ 15 mai, 20-30 de persoane au ieşit în piaţa Puerta del Sol şi au organizat ceva de genul meselor de informaţii pentru cetăţeni. Ei au spus că nu aparţin nici unui partid, deoarece nu recunosc jocurile politice moderne. Ei au spus, de asemenea, că doresc să schimbe sistemul şi au apelat la toţi oamenii să li se alăture. Acestea au fost întâlniri de zi cu zi sub formă de adunări generale, oamenii discutau problemele lor şi propuneau soluţii. Ei au venit în acelaşi loc, în acelaşi timp şi foarte rapid faptul în cauză a devenit cunoscut în oraş. Şi atunci când s-au adunat undeva aproape 4000 de oameni, poliţia a decis că a sosit timpul să stopeze această activitate şi a alungat pe toţi, deşi a fost doar o adunare paşnică.

Atunci, după împrăştierea întrunirii paşnice, spaniolii au reacţionat - a doua zi în întreaga ţară aproximativ 40 000 de persoane au ocupat pieţele centrale şi cu câteva zile mai târziu numărul lor a ajuns până la 60 000. Ei au instalat corturi, au discutat problemele lor, au mâncat, au dormit, au cântat muzică în pieţe. Chiar şi au deschis grădiniţe improvizate.

La început au participat tinerii, dar foarte repede mişcarea a devenit mixtă. Participanţii au pledat pentru o "democraţie reală". Ei spuneau că alegerile nu sunt instituţie democratică şi că ei sunt interesaţi în alte forme de participare populară în viaţa naţională, şi că aceste forme încă trebuie să fie concepute şi aplicate în viaţă.

Ei nu chrmau la vot pentru un anumit partid, ei au apelat la acei care sunt numiţi "generaţia pierdută" pentru rebeliune. Ei nu cereau o mărire de salariu sau ceva tangibil, pentru că ar fi fost doar reforme. Ei revendicau schimbări în sistemul actual, reexaminarea temeliei democraţiei, modului de organizare şi acţionare comună. Primul slogan la spanioli a fost „noi nu suntem marfă”, care nu aparţinea nici la un nivelul politic, electoral, economic, spiritual şi cultural, pur şi simplu, noi nu suntem o marfă. Noi nu putem fi folosiţi pentru jocuri politice şi financiare mari.

K: Şi cum totul a început în Franţa?

JL: Spaniolii au scris un apel către popoarele din toate ţările din Europa şi din lume. Nu a fost doar o solicitare de a întreprinde acţiuni de solidaritate cu Spania. A fost un apel să se facă acelaşi lucru peste tot, în toate ţările ale lumii, pentru că dacă se începe o astfel de mişcare, aceasta are sens doar la un nivel global: noi trăim într-o lume globalizată. Este interesant că spaniolii au organizat întâlnirile lor fără vot. Ei au decis în loc de votare să caute un consens. Iar cuvântul consens provine de la cuvântul „sens”, sentiment, sentimentul general de atmosferă atunci când se simte că toţi sunt de acord, într-adevăr de acord. Şi când am văzut toate astea - în imagini, clipuri video, twitter  (schimb de statut personal în internet – trad.) ne-am gândit că totul a fost evident şi foarte simplu. Chiar şi fără traducere în limba politică a Franţei. A doua zi ne-am adunat pe Place de la Bastille, au fost aproximativ 200 oameni. Dar în fiecare zi noi deveneam tot mai mulţi şi mai mulţi. Noi veneam în acelaşi timp, în aceeaşi piaţă. Ideea constă în aceea că oamenii ar trebui să-şi recâştige oraşul, spaţiul public şi conştiinţa politică. Noi nu încurajăm droguri şi alcoolul şi noi suntem total împotriva violenţei. La prima Adunare Generală noi ne-am împărţit în comisii. Există comisia pentru lucru cu presa, comisia pentru acţiuni - aceasta vine cu idei privind unele acţiuni interesante, de exemplu, simultan, în toate ţările din întreaga lume au fost organizate unele acţiune. Există comisia pentru relaţii internaţionale – aceasta coordonează activităţi în diferite ţări. Există o comisie pentru Franţa – ea monitorizează activitatea, potrivit căreia toate noutăţile din circulaţie să fie traduse în franceză, şi încearcă să mobilizeze oamenii în toată Franţa. Există comisia pentru logistică – acolo decid cum să se organizeze oamenii la faţa locului: produse alimentare, băuturi, postere, bannere şi aşa mai departe. Fiecare comisie, în activitatea sa, face unele sugestii, care pot fi prezentate Adunării Generale, acolo propunerile sunt puse la vot sau se încearcă de a ajunge la un consens.

K: Care sunt cerinţele dumneavoastră?

JL: Schimbarea piramidei politice: astfel încât procesul de luare a deciziilor să înceapă de jos în sus, şi cel mai bun lucru, să nu fie nici sus, nici jos. O egalitate deplină între femei şi bărbaţi. Anularea datoriilor ţărilor africane faţă de Europa şi Statele Unite ale Americii. Anularea aşa-numitor "datorii naţionale". Schimbarea condiţiilor de muncă. Chiar dacă vom păstra "principiul de serviciu" ca atare, deşi chestiunea este discutabilă, vom refuza la condiţii de ocupare a forţei de muncă instabile. Dacă şomajul scade cu creşterea numărului locurilor de muncă temporare, noi suntem împotriva lor. Vrem sa lucrăm pentru a trăi, ci nu  invers.

K: Dar care sunt propunerile reale? Oare această mişcare oferă unele măsuri practice? Sau răspunde la întrebări?

JL: Desigur, răspunsurile apar lent. Interesant este  faptul că nu există o platformă comună de cerinţe, însă în toate ţările din întreaga lume, implicate în această mişcare, lista cerinţelor este foarte asemănătoare, precum şi programul de acţiuni.

K: Şi care este perspectiva globală a acestei mişcări? Care este platforma maximă?

JL: Modificarea sistemului, distrugerea organizaţiilor internaţionale, cum ar fi NATO, Grupul celor Opt, celor 20 şi aşa mai departe. A propune o Adunare Constituţională, aşa cum a fost în anul 1789, când au fost elaborate „cerinţele” cu toate dorinţe ale poporului, care au reuşit să fie colectate. O astfel de adunare ar putea crea o nouă constituţie.

Sursa: martinis09.livejournal.com