ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

San Fransico – primul oraș mare care va interzice sticlele de plastic




 

“Sticlele de plastic presupun nişte costuri absolut uriaşe pentru mediu. E nevoie de circa 1.000 de ani ca o sticlă obişnuită de plastic să se biodegradeze,” a declarat David Chiu, preşedintele Consiliului de Administraţie al oraşului San Francisco, citat de Reuters. Astfel, după aproape un an de negocieri şi evaluări ale impactului pe care îl va avea această măsură, atât asupra infrastructurii de apă potabilă a oraşului, cât şi asupra evenimentelor non-profit care se bazau pe comercializarea apei îmbuteliate, San Francisco va deveni primul mare oraş american care va interzice vânzarea unor produse considerate banale în cele mai multe părţi ale lumii. Consiliul de Administraţie a votat unanim pentru această măsură, urmând să interzică vânzarea apei în sticle de plastic în spaţiile publice, atât pe stradă, cât şi în spaţiu închis, pentru ca în viitorul apropiat să interzică achiţionarea acestor produse din bani publici.

David Chiu, care a iniţiat această măsură, spune că interdicţia nu face decât să continue politica de reciclare a oraşului, după ce, în 2007, municipalitatea a interzis pungile de plastic şi a lansat apoi campanii susţinute pentru reciclarea deşeurilor. Potrivit lui Chiu, producerea, vânzarea şi transportarea sticlelor de apă de unică folosinţă presupune o dependenţă prea mare de arderea combustibililor fosili, una dintre principalele cauze ale poluării globale. Totodată, prin această decizie se urmăreşte reducerea cantităţii de deşeuri din San Francisco, unde zeci de milioane de sticle de unică folosinţă ajung anual la gropile de gunoi, la centrele de reciclare, dar şi în ocean. Decizia a fost susţinută masiv de Think Outside the Bottle, o campanie naţională menită să impună treptat restricţii privitoare la produsele “neprietenoase cu mediul.”

Următorul pas va fi supunerea acestei decizii unui al doilea vot, iar dacă va fi semnată de primarul Ed Lee, ea va intra în vigoare începând cu luna octombrie a acestui an. Până în 2016, interdicţia ar urma să se aplice aproape tuturor evenimentelor în spaţiu deschis, dar şi gheretelor şi vânzătorilor mobili. Sponsorii evenimentelor non-profit care atrag peste 250.000 de participanţi, printre care se numără celebra paradă Gay Pride, vor mai putea comercializa apă îmbuteliată până în ianuarie 2018. Totodată, o altă excepţie o vor constitui pentru moment evenimentele sportive din spaţiul public şi Aeroportul Internaţional din San Francisco.

Printre cei care s-au opus acestei măsuri se numără companii din industria băuturilor îmbuteliate, care spun că, în urma acestei interdicţii, oamenilor le va fi mult mai greu aleagă apa atunci când li se va face sete la diverse evenimente publice, fiind oarecum forţaţi să cumpere băuturi carbogazoase. “Dacă oamenii vin la un eveniment şi nu vor avea la îndemână un recipient refolosibil, vor căuta să cumpere băuturi îmbuteliate,” arată Cristopher Hogan, purtător de cuvânt al Asociaţiei Apelor Îmbuteliate. David Chiu, pe de altă parte, e de părere că oamenilor le va fi mult mai uşor să-şi reumple sticlele pe care şi le pot aduce de acasă cu apă de la robinet. “Acum puţină vreme, lumea nu era dependentă de sticlele de plastic. Abia în anii 90, industria apei îmbuteliate, ajunsă acum la o cifră de peste 60 de miliarde de dolari, a suferit o creştere masivă, în urma campaniilor de marketing şi a distribuţiei extinse,” arată Chiu, pentru San Francisco Examiner.

 

Sursa: totb.ro

Citiţi de asemenea

Ş. A. AmonaşviliMereu am aspirat spre Viitor, fără să mă gândesc la ce îmi va aduce în plus. Înclin mereu către Viitor, ...
87
Tavanul sălii hipostilului din templul Hathor din Dendera, Egipt....
62
La mama mea, după vârsta de 50 de ani, începuseră să îi amorțească uneori degetele de la mâini și picioare. O prietenă, ...
125
Acesta este Lacul Cerkel-Kel din Kabardino-Balkaria. Face parte dintr-un grup de cinci lacuri, în care nimeni nu se scal...
102