Scăderea cantităţii de zăpadă ar putea afecta 2 miliarde de oameni

/ Vizionări: 1730

Уменьшение количества выпадающего снега может повлиять на жизни 2 миллиардов человек

În următorii 45 de ani, încălzirea globală ar putea determina secarea a peste 100 de bazine de apă din emisfera nordică. Lipsa precipitaţiilor sub formă de zăpadă ar fi principala cauză, conform unei echipe de cercetători americani şi europeni. Aflaţi ce zone vor fi afectate.

Teritorii întinse din emisfera nordică, unde locuiesc peste 2 miliarde de oameni, ar putea suferi în viitor din cauza deficitului de apă, cauzat de reducerea drastică a cantităţilor de zăpadă în sezonul rece. Avertismentul aparţine unei echipe de cercetători din Statele Unite şi Europa.

Studiu: Permafrostul, o veritabilă „bombă climatică” prea puțin cunoscută
Studiu: Permafrostul, o veritabilă „bombă climatică” prea puțin cunoscută

Zăpada este o sursă importantă de apă, în special pentru teritoriile din jurul zonelor montane. În mod normal, aceasta se acumulează în timpul sezonului rece la altitudini înalte, apoi se topeşte treptat odată cu venirea sezonului cald. Astfel, alimentează cu apă bazine din aval în timpul primăverii şi verii, când cererea de apă a populaţiei creşte, în principal datorită începerii lucrărilor agricole.

Încălzirea globală rupe însă acest echilibru. Fiind mai cald, precipitaţiile din timpul ierii nu se mai transformă în zăpadă, ci cad pe pământ sub formă de ploaie şi se scurg direct în bazine. Astfel, în sezonul rece, creşte riscul inundaţiilor, iar în cel cald – cel al secetei.

În acest moment, acumulările sezoniere de zăpada asigură alimentarea cu apă a aproape 100 de bazine din emisfera nordică. Până în 2060, acest fenomen ar putea duce, conform specialiştilor, la secarea unor regiuni de pe o suprafaţa vastă, din California până în Orientul Mijlociu.

Unul dintre autorii studiului, Justin Mankin, cercetător la Institutul pentru Pământ al Universităţii Columbia, este pesimist: „Specialiştii în managementul apei dintr-o mulţime de părţi ale lumii trebuie să se pregătească pentru o lume în care nu mai există rezervoare de zăpadă”.

Cele mai afectate zone ar urma să fie cele din nordul şi centrul Californiei, bazinul Ebro-Duero din Portugalia, Spania şi sudul Franţei, dar şi bazinul Shatt al-Arab, la care au acces state din Orientul Mijlociu, precum Iraq şi Siria.

America de Nord, nordul Europei, Rusia, China şi sudul Asiei nu vor fi afectate, precipitaţiile de aici urmând să asigure necesarul de apă.

 

Sursa: green-report.ro

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: file_get_contents(https://viza.md/md/latest.rss/6): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 403 Forbidden

Filename: rss-import/function.php

Line Number: 137