Sepp Holzer: «Produsele ecologice curate pot deveni «specificul» belorus

/ Vizionări: 4406

Sepp Holzer:

Fondator al permaculturii, agrarianul revoluţionar, fermierul inovator, Sepp Holzer are numeroasele titluri neoficiale cu acelaşi sens: omul care încearcă să înveţe lumea să facă agricultura fără şabloane.

Sepp Holzer despre cărţile lui Megre, Natura şi Omul (Video)

Un simplu proprietar funciar austriac a devenit faimos pentru faptul că a reuşit să transforme domeniul lui, situat pe un deal stîncos, într-o grădină în plină dezvoltare. Holzer a creat un astfel de ecosistem care cu cheltuieli reduse aduce proprietarului un venit solid. Fructe, plante, peşti, animale, păsări, ciuperci, eco-turism - spre deosebire de multe alte domenii, gospodăria Krameterhof nu are nici o specializare bine organizată şi acest lucru este avantajul ei competitiv.

Ştiinţa de a crea ecosisteme rentabile, din punct de vedere economic, a fost numită permacultura. De la sfîrşitul anilor 60 Holzer a creat prin toată lumea mai mult de 130 de proiecte de permacultură şi pentru prima dată a venit în Belarus cu scopul de a organiza un seminar pentru fermieri. Corespondentul a reuşit să-i pună cîteva întrebări.

 

- Care este misiunea dvs.?

Manifest lui Sepp Holzer. Cum să hrănim Rusia (Video în rusă)
Manifest lui Sepp Holzer. Cum să hrănim Rusia (Video în rusă)

- Cînd vezi domeniile vaste şi activitatea agricolă bazată pe o singură cultură, începi să te gîndeşti cum să prelucrezi pămîntul mai eficient.

Starea terenurilor ar trebui să fie studiată în întregime. Dacă doriţi să obţineţi un efect maxim, atunci trebuie să puneţi o mulţime de întrebări. Unde se duce apa după ploaie? De ce apar riscurile incendierii? De ce în pădure nu sunt animale?

Omul a uitat să gestioneze solul în mod corespunzător. El închide vitele în "închisoare", poluează pămîntul cu pesticide şi erbicide. Oamenii nu sunt interesaţi să afle "cum totul funcţionează". Iar atunci cînd sistemului îşi pierde echilibrul din cauza administrării necorespunzătoare, încep a trata simptomele, ci nu cauza. Se îmbolnăvesc animale – adăugă antibiotice, randamentul este scăzut – mai pun pesticide. Nimeni nu întreabă, de ce ei suferă? De ce este redusă productivitatea?

Creasta, ridicată după metoda lui Sepp Holzer
Creasta, ridicată după metoda lui Sepp Holzer

Este o problemă internaţională. 90 la sută din agricultorii din Europa au încetat să facă agricultură, gospodăriile sunt în paragină. Generaţia în vîrstă se mută în aziluri de bătrîni, iar copiii lor plec în oraşe. Zone întregi nu sunt prelucrate. Dacă vă arăt ce succese pot fi obţinute şi cît de mult se poate cîştiga, la oameni se va trezi interesul pentru agricultură.

- Cea mai importantă componentă a permaculturii?

- Apa. Pămîntul este acoperit cu 70% cu apă, oamenii la 70% sunt făcuţi din apă. Dar cum noi tratăm apa? O canalizăm, schimbăm albiile rîurilor, executăm drenajul şi aşa mai departe. La ce duce acest lucru? Solul se usucă, devine rigid, vîntul zvîntă humusul, flora degenerează. Apoi fermierul cumpără noi îngrăşăminte, vîntul iarăşi le mătură şi tot aşa mai departe.

Sepp Holzer şi aşezarea ecologică Tamera
Sepp Holzer şi aşezarea ecologică Tamera

În mai multe locuri, începem activitatea cu construirea unui rezervor de apă. Este important că acesta se aseamănă mai mult cu iazul natural. O gaură pătrată pentru apa de ploaie în mijlocul cîmpului nu va aduce folos - aveţi nevoie să construiţi un ecosistem. Orice rezervor de apă naturală este o combinaţie de locuri adînci şi puţin adînci, de curenţi reci şi calzi. Ce obţinem? În jur creşte o floră şi o faună de lux. Iarba suculentă nu se usucă. Solul este umed, humus nu se erodează. Care sunt avantajele pentru proprietarul terenului? În primul rînd, se reduc costurile pentru îngrăşăminte, stingerea incendiilor şi alte chestii. În al doilea rînd, am mai puţin de lucru şi, prin urmare, mai mult timp, pe care îl pot petrece cu folos.

- Permacultura este scalabilă? Putem oare transfera experienţa dvs. la gospodării agricole mari?

- Să examinăm principiul multiculturii. Diversitatea speciilor nu este pur şi simplu importantă pentru natură, ea este justificată, din punct de vedere economic.

Postul de radio Finam FM. Interviul cu Sepp Holzer (Video în rusă)

Specializarea monoculturală a fost inventată de om, nu de natură. Dezavantajul este că diferite plante în acelaşi timp au nevoie de aceleaşi substanţe nutritive. Acest lucru epuizează foarte mult solul. În plus, în cazul de boală riscaţi să pierdeţi întreaga roadă.

Să presupunem că am o mie de hectare de teren şi cresc grîu. Oare este posibil să corectăm efectele negative ale monoculturii? Da. De exemplu, după ce grînele au crescut, semănăm alături de ele trifoiul alb sau morcovul. Cînd grîul se coace, vine combina şi îl recoltează la o înălţime de tăiere de un metru. Apoi se începe o creştere bruscă a următoarei culturii. Peste două săptămîni, nici nu veţi crede că acest cîmp a fost semănat cu grîu.

Ce se poate face cu recolta morcovilor? Să o vindeţi! Legumele vor ieşi mărunte, dar, totuşi, veţi obţine venituri suplimentare. Sau cu un cultivator să araţi solul împreună cu legume şi veţi obţine îngrăşăminte. În cele din urmă, dacă aveţi animale de companie, puteţi să aranjaţi la faţa locului un păşunat în cîmp.

În principiu, nu contează dacă veţi aplica această tehnică pe 1 hectar sau 1000 - funcţionează oricum.

- Puteţi da exemple de proiecte de succes?

- Cel mai evident – domeniu Krameterhof, în baza căruia au fost elaborate 14 teze. Despre acesta sunt scrise mai multe materiale.

Putem să ne aminti gospodăria firmei "Lemon" în Andaluzia portugheză - 50 ha, 20 000 de pomi fructiferi. La bun început am oferit consultaţii, iar apoi am reformatat complet această zonă. Primul pas - trecerea de la irigare prin picurare la hidratarea domeniului - a crescut cu 30% profitabilitatea terenurilor în care am desfăşurat activitatea. Am creat doar un singur lac. Dar apa pentru irigaţii în Portugalia este foarte scumpă, iar efectul a apărut aproape imediat. În prezent se planifică construcţia al doilea lac - proprietarii văd că tehnologia lucrează şi singuri ne presează.

Pe pămînturile aride din Portugalia deseori arde iarba uscată. În cadrul unui alt proiect au fost create primele trei lacuri şi în jurul lor creşte deluroase cu legume. A fost obţinut un efect dublu: s-a redus riscul de incendiere şi s-a obţinut posibilitatea de a strînge mai multe recolte de legume pe an.

Fermierul Artem Kulpin demonstrează crestele deluroase.

- Există oare o metodă universală în afară de hidratare?

- Crestele deluroase. Care este avantajul unor astfel de plantări? Imaginaţi-vă nişte paturi convenţionale: în vreme ploioasă acestea sunt inundate, iar în căldură solul se usucă şi necesită o irigare intensă. Zidul din pămînt absoarbe umezeala cînd aceasta este mare şi o întoarce plantelor în timpul secetei. Lemnul încorporat în baza solului, la putrezire emană căldură, care ajută plantelor să supravieţuiască îngheţurilor. Mai multe creste, construite de-a lungul direcţiei principale a vînturilor, împiedică suflarea elementelor valoroase din sol şi vă permit să creaţi între rînduri un microclimat special, ceva asemănător cu o seră naturală. Creasta deluroasă este mai uşoară de prelucrat, deoarece nu este nevoie să vă aplecaţi des, şi oferă o suprafaţă de plantare de două ori mai mare.

- Care sunt impresiile dvs. despre Belarus?

- Sunt pentru prima dată aici, însă pot să spun că condiţiile climatice aici sunt bune: aveţi suficientă apă în timpul verii. Aţi avut noroc, dar cînd nu plouă timp de trei săptămîni, văd că oamenii sunt preocupaţi. Imaginaţi-vă că în Portugalia nu plou timp de cinci luni. Desigur, în comparaţie cu Spania, în care multe terenuri s-au transformat în deşert, aici e pur şi simplu un paradis.

Cît priveşte impresiile, văd că este dezvoltată preponderent agricultura de unică cultură. Relativ puţine terenuri neprelucrate, în special, în comparaţie cu Ucraina sau Rusia. Putem spune că solul este bine întreţinut, cu unele excepţii. Se simte că există o conştientizare a problemelor ecologice. Acest lucru este foarte important şi să sperăm că administraţia nu va pune fermierilor locali beţe în roate.

- Autorităţile publice din Austria nu sunt interesate de permacultură?

- Le cer părerea, în special atunci cînd se creează proiecte în domeniul designului peisagistic. Dar dorinţa de a folosi ideile mele ca o metodă integră, nu văd. Acest lucru se datorează politicilor pe care UE le promovează în agricultură. Un interes oarecare faţă de Krameterhof au manifestat organele fiscale.

Faptul este că terenul, pe care se află domeniul, este situat în Alpi, la o altitudine de 1100-1500 metri. Diferenţa de altitudine de 400 m pe o suprafaţă de 50 de hectare, temperatura medie anuală de 4,5 grade şi eventualitatea căderii zăpezilor în luna iulie fac acest loc nu cel mai atractiv pentru agricultură. Oamenii pur şi simplu nu cred că ceva ar putea să crească acolo. În general, terenul a fost considerat neproductiv - trei sferturi din pămînt sunt pietre. În Austria, serviciul fiscal calculează suma impozitelor, reieşind din evaluarea de bază a calităţii solului. După ce ei au văzut ce am făcut: harbuji, struguri, iazuri cu peşte, kiwi şi aşa mai departe, ei au început să analizeze cum poate fi aşa ceva. Şi apoi au recalculat cuantumul taxei funciare. Acum eu plătesc de zece ori mai mult decît vecinii, terenurile cărora sunt considerate în continuare infertile.

- Ce poate da permacultura Belarusiei?

- Producerea alimentelor ecologice curate poate deveni un specific local. Aici vor veni mulţi oameni interesaţi.

 

Comentariu la acest subiect:

- Nu este nevoie să copiaţi fără minte reţetele lui Holzer, spune şeful gospodăriei agricole Artem Kulpin, este necesar să puneţi creierul propriu în mişcare. Ceea ce funcţionează în Belarus, nu aduce, în mod necesar, succes în Africa şi vice-versa. Cu toate acestea, principiile generale sunt universale. Baza învăţămîntului lui Holzer - experienţa personală. De fapt, metodele de permacultură sunt un fel de sfaturi ale persoanelor cu experienţă. Multe lucruri, menţionate de Sepp, sunt evidente, din punct de vedere al logicii obişnuite, dar despre ele nu se pomeneşte în cărţile agricole.

 

Autorul textului şi foto: Eugeniu Eroşenko

 

 

Sursa: soolarboy.blogspot.com