Staţii de combustibil pe bază de hidrogen vor fi instalate la staţii de alimentare auto în Italia

/ Vizionări: 6552

Staţii de combustibil pe bază de hidrogen vor fi instalate la staţii de alimentare auto în Italia

Staţii de combustibil pe bază de hidrogen vor fi instalate la staţii de alimentare auto în ItaliaCompania europeană Acta, specializată în sursele de energie curată, şi-a anunţat planurile de a construi în Italia o reţea de staţii de combustibil pe bază de hidrogen, alimentat de soare.

Soarele şi apa  sunt două resurse necesare pentru a genera hidrogen. Noi staţii de alimentare cu hidrogen vor fi complet  autonome, şi vor utiliza pentru producerea hidrogenului energia solară, care prin metoda de electroliză va elibera hidrogen din apă, luată din apeduct urban, sau  apă de ploaie purificată.

Timp de două luni în Italia au instalat atâtea panouri solare, câte în SUA într-un an
Timp de două luni în Italia au instalat atâtea panouri solare, câte în SUA într-un an

Informaţii despre dezvoltarea autoturismelor pe bază de hidrogen nu apar atât de des în presă ca publicitatea vehiculelor electrice cu baterii litiu-ion, dar această tendinţă arată la fel de promiţătoare, şi  mulţi producători sunt în cercetări active în această direcţie.

De fapt, maşina pe bază de hidrogen este, de asemenea, electrică, aceasta primeşte energie electrică din combustibil pe bază de hidrogen prin oxidarea hidrogenului, stocat într-un rezervor special. Anume stocarea compactă a hidrogenului este  una din provocările majore la introducerea pe scară largă a hidrogenului ca  combustibil.

Avantajele maşinii pe bază de hidrogen  faţa de maşina cu baterie electrică clasică sunt o mulţime: viteza mare de încărcare, un număr nelimitat de cicluri de încărcare, lipsa procesului de producere dăunător al bateriilor acumulatoare  şi problema de eliminare a acestora.

Prin urmare, guvernul italian a decis să promoveze dezvoltarea  energiei pe bază de hidrogen în ţară, începând cu instalarea  staţiilor de alimentare cu hidrogen.

 

Staţii de combustibil pe bază de hidrogen vor fi instalate la staţii de alimentare auto în Italia

Italia a construit cea mai mare centrală electrică fotogalvanică din Europa
Italia a construit cea mai mare centrală electrică fotogalvanică din Europa

Pentru  furnizarea panourilor solare pentru compania Acta  va fi angajată firma Girelli Bruni, care a produs mai mult de 170 de instalaţii solare ale sistemelor staţionare  pe parcursul anului 2009. Fiecare staţie de realimentare cu hidrogen  nouă  în Italia va fi formată, dintr-un detector fotoelectric de la Girelli Bruni şi generator de hidrogen Acta. Toate întrebările cu privire la legalitatea unor astfel de instalaţii au fost rezolvate, şi iniţiativa este aprobată de guvern. Se pare că din două soluţii alternative Italia va selecta transportul cu hidrogen. Pentru a dezvolta o maşină pe bază de hidrogen în prezent lucrează mai multe companii auto, inclusiv Honda cu maşina FCX Clarity si Hyundai FCV (Fuel Cell Car – autoturism cu celulă de combustibil). Şi până în 2012, maşinile cu hidrogen vor apărea pe drumurile din Europa, aproape simultan cu omologii lor cu baterii.

Staţii de combustibil pe bază de hidrogen vor fi instalate în cadrul staţiilor de carburanţi existente, acest lucru va reduce semnificativ costurile şi va salva timpul.

 

Energia eoliană în Italia: gândiţi-vă din punct de vedere local
Energia eoliană în Italia: gândiţi-vă din punct de vedere local

 

Sursa cu link pe inhabitat.com