MOLDOVENII.MD

Tratamentul fricăi: ce stă la bază?

Tratamentul fricăi: ce stă la bază?

Frica este una din componentele naturale ale vieţii emoţionale a oricărei persoane. Adesea se întâmplă că frica ajunge la un punct de stare când  devine foarte dificil de a scăpa de ea.
 
În ciuda faptului că a fost deja efectuată o cantitate considerabilă de cercetări pe tema fricăi, ea are încă multe mistere, la care ştiinţa modernă nu ştie răspuns. De aceea, un grup de oameni de ştiinţă de la Freiburg, conduşi de Ioannis Vlahsomau, a decis cu ajutorul modelării pe calculator să pătrundă mai bine în procesele care au loc în creierul uman în timpul formării şi dispariţiei fricii. Aceşti oameni de ştiinţă pentru prima dată în istorie au fost în măsură să explice că toate temerile, care după cum credem că am trecut deja, de fapt, persistă încă, dar într-o formă latentă.
 
S-a dovedit că literalmente temerile au rădăcinile lor foarte profunde: în partea mult mai joasă, decât cortexul cerebral asociat cu aşa-numită "amigdală", care joacă un rol decisiv în procesele de frică.
 
De obicei, frica este investigată pe şoareci de laborator, prin expunerea lor la stimuluri - un sunet neutru şi unul care dă disconfort. Acest lucru duce la faptul că animalele pur şi simplu au frică de sunet.
 Totodată, contextul  joacă un rol foarte important: în cazul în care sunetul înfricoşător a fost reprodus de mai multe ori în noul context, fără acţiuni de rău, animalele scăpau de teroare. Frica se returna imediat în cazul în care sunetul a fost reprodus în original sau chiar într-un context complet nou.
 
Că temerile bărbaţilor, femeilor şi copiilor sunt în măsură să se "mascheze", a fost recunoscut de mult timp. Dar numai recent, oamenii de ştiinţă au demonstrat că cele două grupuri de celule nervoase care sunt în mijlocul amigdalei, sunt implicate în acest proces.
 
Datorită faptului că cercetătorii au folosit o simulare pe calculator a unei reţele de neuroni din amigdala, ei au putut explica cum se petrece mascarea fricii în creierul uman: un grup de celule este responsabil pentru reacţia de teamă, iar al doilea - ia parte la suprimarea ei. Funcţionarea celui de-al doilea grup inhibă acţiunea primului şi, astfel, previne transferul temerilor în alte zone ale creierului. Cu toate acestea, o schimbare în relaţia lor este prezentă, iar aceste relaţii pot fi declanşate din nou, de exemplu, prin schimbarea contextului. Ca rezultat frica poate reveni.

Oamenii de ştiinţă speră că rezultatele cercetărilor vor ajuta în viitorul apropiat la o tratare de succes a diferitor temeri.

Autor: Andrei Fedorniak

Sursa: kartinamira.info