ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Trei surse principale de produse chimice în casă




 

 

Este cunoscut pe scară largă faptul, că perdelele de vinil pentru cabine de duş şi faianţa de podea, produse de igienă personală și produsele de curățare, expun oamenii la o mare influență de substanțe chimice nocive, legate de astm și probleme de reproducere, inclusiv infertilitate atît la bărbaţi, cît şi la femei. Dacă doriți să cumpăraţi un deodorant sau un antiperspirant, ar trebui să ţineţi minte de faptul că acesta poate provoca neplăceri. Dar, cînd vine vorba de eliminarea produselor chimice din casă, atunci de unde trebuie să începem?

 

Specialiștii de la Institutul Silent Spring, au studiat 200 de produse de uz casnic în scopul de a găsi în ele substanțe chimice periculoase. "Este primul studiu detaliat de acest gen cu implicarea unui număr atît de mare de produse care provoacă tulburări hormonale şi astm, - a spus autorul studiului Robin Dodson. - Acesta oferă o înțelegere excelentă a substanţelor chimice la care pot fi expuși oamenii".

O serie de studii au indicat astfel de produse, cum ar fi produse aromate și agenții de curățare, produse de igienă personală ca o cauză a tulburărilor hormonale; substanţe chimice acţionează ca estrogen sau blochează testosteronul. Aceste produse pot provoca infertilitate, cancer al sistemului de reproducere şi alte disfuncţii hormonale. Dar pînă acum nu a fost clar ce anume supune sănătatea noastră celui mai mare risc, - susţine Dodson.

Ea si colegii ei au ales 170 de produse de uz casnic, cum ar fi detergenţi, prafuri de spălat, loţiuni, creme de bronzat, produse cosmetice, perdele de vinil pentru duș și feţe de pernă, le-au analizat în scopul de a găsi 66 substanțe chimice, care pot provoca probleme sistemelor de respiraţie şi de reproducere, printre care:

ftalați, asociaţi cu astmul bronhic și infertilitate;
arome care conțin amestecuri de zeci sau mai mult compuși chimici, utilizate chiar în produsele fără aromă pentru a masca mirosuri chimice;
eterii de glicol - solvenții, cauzatori de astm care sunt adesea adăugaţi la mijloacele de curăţare;
paraben - conservant utilizat într-o varietate de produse de îngrijire personală, suspectat de a provoca cancerul la sîn;
triclosan, folosit în produse cosmetice și săpunuri antibacteriene, afectează hormonii de reproducere;
bisfenol A – substanţa chimică utilizată în unele materiale plastice, provoacă perturbări hormonale. 

 

De asemenea, cercetătorii au selectat 43 de produse alternative, care după cum a fost declarat, nu conțin substanțe chimice menţionate mai sus. De exemplu, oțet alb, perdea de nailon pentru duș și o varietate de produse de îngrijire personală, produse de curățat fără arome. Cercetătorii au descoperit cel puțin unul dintre cele șase produse chimice menționate mai sus în aproape toate mijloacele testate, inclusiv 41 din 43 produse "ecologic curate" și "non-toxice".

 

În baza analizei, cercetătorii au dedus trei surse mari de substanțe chimice din casă, de care se recomandă să scăpaţi.

 

1. Produse aromate

Substanţă de spălat vase cu miros de portocale, machiaj, şampon cu miros de căpșuni - orice produs cu aromă care, probabil, conține concentrații mari de substanțe chimice, spune Dodson. "Acestea, de asemenea, conţin compuşi care ne provoacă cea mai mare îngrijorare", - a adăugat ea. De exemplu, ftalat periculos, folosit pentru a menține mirosul, s-a dovedit a fi un produs chimic care a fost cel mai des găsit pe parcursul studiului.

Există mai mult de trei mii de substanțe chimice pentru fabricarea parfumurilor sintetice și o singură aromă în componenţa produsului poate conține 30-500 din ele. Atunci cînd aceste substanțe chimice sunt emanate în aerul casei, ele se combină pentru a forma o formaldehidă cancerigenă și particule ultra-fine, producătoare de maladii respiratorii.

 

3 основных источника химикатов в вашем доме 

 

Pentru a păstra confidențialitatea de comerţ companiile nu sunt obligate să dezvăluie lista produselor chimice pe etichetă sau să le divulge pe site-uri Web corporative. Cercetătorii au identificat substanţe de aromă în 26 de produse, în special, în detergenți, deşi pe etichete nu a fost indicată prezența unor mirosuri specifice sau aromatice. Parfumuri, odorizante pentru automobile și case, şervețele antistatice - aceste produse conțin cele mai mari concentrații de arome sintetice.

 

2. Perdele de vinil și lenjeria de pat

Douăzeci şi opt la sută din masa perdelelor de duș, testate la Institut, au conţinut ftalați. Procentul acestei substanțe chimice în feţele de pernă din vinil a constituit 14 la sută. "Cel mai rău lucru este că persoanele care suferă de astm folosesc aceste fețe de pernă pentru a reduce numărul de acarieni. Însă se pare că, coşurile de pernă conțin concentrații ridicate de substanțe chimice care cauzează astm", - a menţionat savanta.

Iar, consumatorii ar trebui să-şi facă griji nu numai pentru ftalații care provoacă astm și tulburări hormonale. Bisfenol A este un alt hormon perturbator, utilizat în produsele de vinil, acesta, de asemenea, a fost găsit în perdelele de duș și fețele de pernă. O altă substanță chimică cu aceleași proprietăți, găsită în aceste produse, este nonilfenol, care previne ruperea plasticului. Cercetătorii au descoperit în feţele de pernă de vinil, eterii de glicol asociaţi cu deteriorarea proprietăților de spermatozoizi și astm.

 

3. Toate produsele etichetate "antibacteriene"

Triclosan si triclocarban, sunt două dintre cele mai frecvente ingrediente în săpunurile antibacteriene și produsele de curățare. Produse de îngrijire personală, în care acestea sunt conținute, pot fi considerate medicamente eliberate fără prescripţie medicală, iar detergenţii - pesticide, pentru că ambele substanţe chimice trebuie să fie specificate pe etichetă, ceea ce nu se întîmplă întotdeauna.

În ultimul deceniu a crescut drastic numărul produselor "antibacteriene", deoarece consumatorii care se tem de microorganisme cumpără prosoape, paturi, peste de dinţi şi chiar plăci de tăiat, antibacteriene. Dar, această protecție împotriva microbilor s-a dovedit a fi foarte scumpă. Mulţi oameni de ştiinţă cred că triclosanul și triclocarbanul, sunt vinovați de creșterea bruscă a numărului de bacterii rezistente la medicamente.

 

Noi nu vom găsi soluții la probleme în magazine

Potrivit Dodson, unul dintre motivele pentru a efectua studiul, a fost necesitatea de a demonstra că, chiar și cei mai scrupuloşi cititorii ai etichetelor și solicitanți de produse nu pot evita toate substanțele chimice toxice prezente în produse de uz casnic. "De regulă, etichetele nu conțin informații complete," - spune omul de ştiinţă. Triclosan şi conservanții din paraben, aromele, fac parte din substanţele chimice neindicate pe etichete. Un număr de resurse online folosesc aceste etichete pentru a clasifica securitatea produselor de igienă personală și produselor de curățat. "Multe dintre ele sunt doar o analiză simplă a etichetelor. Din păcate, astfel de studii sunt incomplete, - a spus Dodson. - Este imposibil de a ajunge la concluzii raționale fără informații suficiente".

În plus, Dodson ne dă ultimul sfat: "Alegeți cît mai puţine produse. Cu cît mai puţine produse folosiţi, cu atît mai puţine chimicale utilizaţi. Alegeţi bicarbonat de sodiu și oțetul alb, în loc de produsele de curățare comerciale, folosiți ulei de cocos și de măsline, bicarbonat de sodiu în loc de loțiuni și deodorante".

 

 

Sursa: facepla.net

 

ABONAȚI-VĂ
Joi, 06 septembrie 2012 15:33
Vizualizări: 9733

Citiţi de asemenea

Ş. A. AmonaşviliMereu am aspirat spre Viitor, fără să mă gândesc la ce îmi va aduce în plus. Înclin mereu către Viitor, ...
119
Tavanul sălii hipostilului din templul Hathor din Dendera, Egipt....
98
La mama mea, după vârsta de 50 de ani, începuseră să îi amorțească uneori degetele de la mâini și picioare. O prietenă, ...
149
Acesta este Lacul Cerkel-Kel din Kabardino-Balkaria. Face parte dintr-un grup de cinci lacuri, în care nimeni nu se scal...
106