ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Universitarii cred în “orase verzi”




 

Potrivit lui Nicolae Olariu, profesor doctor inginer la Universitatea Valahia din Targoviste si  presedinte al  Asociatiei Patronale Surse Noi de Energie, SunE,  dezvoltarile viitoare in energetica localitatilor vizeaza, in principal, doua aspecte.

Primul aspect presupune  dezvoltarea de solutii inovatoare in domeniul constructiilor, iar cel de-al doilea, proiectarea (arhitectura), cat si noile tehnologii, in principal informatice si de comunicatii, destinate gestionarii energiei.

Ar trebui sa avem curajul sa investim in aceste tehnologii pornind de la educatie, trecand prin cercetare si  stimuland continuu mediul economic. Este necesar sa se asigure finantarea  unor programe nationale in domeniul eficientei energiei si a surselor regenerabile distribuite (microgenerare) adaptate la necesarul de consum local, programe  precum cel de anveloparea cladirilor, programul casa verde,  dar si demararea unor noi programe nationale.  Un  exemplu de nou program  este initiativa SunE, denumita Declaratia de Independenta Energetica, initiativa preluata si dezvoltata cu succes de Primaria Avrig”, a explicat, pentru Green Report, Nicolae Olariu.

 

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 27 octombrie 2013 12:35
Vizualizări: 1915

Citiţi de asemenea

La mama mea, după vârsta de 50 de ani, începuseră să îi amorțească uneori degetele de la mâini și picioare. O prietenă, ...
64
Acesta este Lacul Cerkel-Kel din Kabardino-Balkaria. Face parte dintr-un grup de cinci lacuri, în care nimeni nu se scal...
54
Rețeta de varză murată fără sare de la Pola BragaDe ce am decis să scriem această rețetă, în ciuda faptului că există o ...
169
Jungla Amazonului este unul dintre cele mai puțin explorate locuri de pe Pământ. Mulți căutători de aventuri încă dispar...
166