5 ani de Au Gust Festival au fost întâmpinați cu lume frumoasă, cu parteneri, prieteni/ne și noi colaborări!
Pe 13 și 14 august în scuarul Casei de Cultură Durleşti, la ediția 5 al Festivalului Au Gust, publicul a avut ocazia să participe la diferite activități interesante, să cunoască diferite organizații implicate pentru mediu, să admire expoziția laureaților și laureatelor concursurilor Au Gust, a rezidenței artistice, să stea la un pahar cu vin, o plăcinta, și să învețe jocuri noi.
Ideea de a organiza un Festival a apărut în 2017 când Parascovia a venit în vizită în Strasbourg și asistat la un Festival de street food unde Atelierul Newance, creat de Dina şi Benoit, realiza scenografia. După această experiență Parascovia a propus să organizăm un festival la Durlești pentru a promova producția locală şi a dinamiza orașul. Drumul nu a fost ușor până la ediția 5, am evoluat de la un simplu târg spre un festival cu activități diverse dedicate agriculturii și abordate prin cultură. Așa a apărut conceptul Zilelor Agri-Culturale în cadrul Festivalului Au Gust, care implică tinerele generații în reflecția agriculturii de mâine.
La ediția 5, Festivalul Au Gust a abordat tema Rădăcini pentru a aduce omagiu naturii și capacității sale de a se regenera. Publicul a fabricat hârtie din reviste vechi reciclate, împreună cu Rodica Costru, artizană și Lilia Chisnicean, doctor în științe agricole la institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Laboratorul Plante Aromatice și
Medicinale, la atelierul de creat hârtie plantabilă, semințele vechi au fost personal colectate de către Lilia Chisnicean pentru acest atelier. Aceasta hârtie a fost utilizată ulterior la atelierul Cristinei Călăraș, artistă plasticiană stabilită în Franța, pentru a picta pe ea cu vopsele naturale, realizate din fructe de mure, cătină albă, boz, frunze de nuc și coji de ceapă.
De asemenea publicul a putut fabrica 3 hotele pentru insecte cu Benoit Stegre, designer și co-fondatorul Atelierului Newance. Dar ce este aceasta, vă întrebați?
Hotelul pentru insecte este o căsuță cu diferite compartimente, umplute cu trestie, crengi de floare de soc, ghinde, paie şi alte materiale, care permit insectelor folositoare, precum buburuzele, albinelor călătoare, fluturilor și altora să-și găsească adăpost și hrană, fie într-un mediu urban dens, fie pe timp de iarnă.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu au venit să ne povestească despre acțiunile lor, la fel au propus publicului torbițe și tricouri decorate de către ilustratoarea ucraineană Albina
Kolesnichenko. Toți banii din vânzări au fost direcționați către Еко Місто, organizația de mediu din Ucraina co-fondată de autoarea ilustrațiilor, Albina Kolesnichenko.
Gradina Moldovei a povestit publicului despre hrană, despre semințe, au stimulat o reflecție asupra necesității semințelor ‘cu rădăcini’ și cum oricare persoană poate fi implicată în păstrarea semințelor vii, moștenirea noastră agricolă și culturală. Au avut cu ele și câteva semințe vii pentru a încerca în practică lucrurile despre care au povestit. Iar
Roman de la Eco Digital a animat un atelier despre “Spune NU DEșeurilor”.
O axa importantă a evenimentului Au Gust Festival este și dinamizarea orașului Durlești, iar noi cu toți și toate știm că transportul public este problematic și non funcțional.
Pentru a aborda această chestiune, în cadrul Salonului Comunitar, la Festival, Organizația locală Primăria Mea a discutat despre transportul public împreună cu Viceprimarul Mihai Enache.
Tot la Salonul Comunitar, Alianța Biciclete Chișinău împreună cu un grup de bicicliști și bicicliste au testat un drum alternativ din Chișinău spre Durlești cu scopul de a identifica un traseu de interes local pentru dezvoltarea turismului cu mobilități alternative. Împreună cu ABC publicul a asistat la o discuție interesantă despre necesitatea includerii mobilităților alternative în planificarea orașelor și a identificat diferiți parteneri care s-ar putea implica în dezvoltarea unui traseu alternativ Chișinău - Durlești.
Publicul, mare si mic, a fost invitat să joace Petanque și Mölkky cu Cyril. Iar în incinta Casei de Cultură s-a putut admira expoziția lui Zaharia Cușnir, o selecție de 28 de lucrări care documentează viața de la sat între anii 1955 și 1970.
La fel, au fost prezentate creațiile laureatelor și laureaților concursurilor de fotografie, video și text Au Gust cu tema Rădăcini. Juriul celor 3 categorii la concursul text, foto, video, rezidenţă artistică, compus din profesioniști și profesioniste în domeniu au aplicat criteriile de jurizare definite în prealabil în regulamentul de participare adiacent open call-ul de exemplu:
Jurizarea la concursurile Au Gust a avut loc în baza aprecierii fiecărei opere după criteriile stabilite în regulament:
1. Subiectul abordat care se încadrează în tema concursului “Rădăcini”,
2. Respectarea temei concursului (criteriu eliminatoriu),
3. Firul narativ (story telling) - consistent și să relateze clar conceptul intrării,
4. Calitatea artistică a operei,
5. Prezentarea generală: compoziție, structură, titlu, calitate tehnică, prezentarea informației.
Clasamentul laureatelor și laureaților din anul acesta pe categorii sunt:
Fotografie:
Paula Stihi
TrashdinKisinev
Teoctista Colța
Mențiune
Victoria Niculescu
Mihaela Chitoroagă
Text:
Marta Gavriliuc
Teoctista Colța
Rodica Ninicu Cassagnau
Mentiune
Gabriela Dunas
Video:
Veaceslav Celpan
Cinthia Gallegos
Teoctista Colţa
Programul agri-cultural a fost completat de VonAim și Cenaclul Republica cu o sesiune de Slam Poetry, în prezența lui Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Iulia Iaroslavschi, Iraida Darmancev, Ronin Terente și Dumitru Fanfarov, - jocuri animate de Clubul moldovenesc de jocuri intelectuale, - Gala de premiere a concursurilor cu expoziție de text și fotografii, și rezidență artistică.
Cu mare drag, publicul a privit scurtmetrajul laureatelor și laureaților concursului video Veaceslav Celpan, Cinthia Gallegos si Teoctista Colta, dar și scurtmetrajele “Gara prin ochii lor” și “Tine-mi pasul” realizate în cadrul Moldox Lab. Sesiunea Au Gust Pop-up
Dox s-a încheiat cu proiecția de film “Eva Noastra”, în prezenta realizatoarei Ana Gurdiș, care la sfârșitul sesiunii a vorbit despre filmul său, și a răspuns la întrebările publicului.
Pe tot parcursul acestor 2 zile s-a sărbătorit 5 ani de existentă, iar partenerii și susținătorii Au Gust au fost invitați la o recepție de mulțumire oferită de Wine of
Moldova și Fautor. Sărbătoarea a continuat până noaptea târziu la Pro Sănătate, cu un after organizat de Ministerul Subculturii și Podval!
Niște impresii din partea organizatoarelor / organizatorilor:
Maria - Responsabilă activități, amenajare “Pentru mine cum a fost? Plin de emoții și multe surprize. Am avut noroc de echipa de voluntari care chiar erau implicați și luau în serios rolurile atribuite. S-au pregătit, au citit informațiile au învățat programul, regulile de jocuri, despre expoziție și povesteau la toți oamenii care îi vedeau. “
Parascovia - Fondatoarea Festivalului “Organizarea evenimentului Au Gust Festiva, anul acesta a fost un pic mai ușor comparativ anii precedenți datorită experienței acumulate pe parcursul celor 4 ediții precedente. Echipa organizatorică a lucrat productiv, si a reușit să facă față la toate necesitățile. Cât referitor la nivelul evenimentului el a fost la un nivel mult mai înalt intelectual, și comunitatea interesată mult mai implicată, ceea ce ne bucura nespus de mult. Avem încă multe idei interesante pe care am putea sa le implementăm la edițiile următoare.”
Benoit - Responsabil scenografie și logistică “Je suis heureux d’avoir vu évoluer le festival et de voir aujourd’hui un festival qui commence à ressembler à nos attentes, inclusif, éducatif, éco-responsable, alternatif et musical. Il y a encore beaucoup à faire pour atteindre l’excellence que nous souhaitons, mais les fondations sont faites et la 1ere rangée de briques et posée, les années qui arrivent vont voir notre festival évoluer et atteindre les objectifs fixés, zéro déchets, écologique, artistique et musical! Les années qui arrivent s’annoncent riches en événements et partenariats dynamiques et enrichissants!”