5 sfaturi pentru un somn liniștit
Problemele cu somnul sînt extrem de frecvente într-o epocă în care domnesc stresul și grijile zilnice. Chiar și așa, nu trebuie să lași problemele să stea în calea unui somn odihnitor, esențial pentru un corp puternic și sănătos. Howstuffworks.com sugerează cîteva trucuri pentru un somn sanatos.
Lasă ferestrele deschise. E recomandat să ţii ferestrele închise ziua şi deschise noaptea. Chiar dacă e cald, prin recircularea aerului se produce curent, ceea ce înseamnă că vei avea parte de mai multă răcoare. Dacă ai jaluzele sau draperii, trage-le pe timpul zilei, ca să nu intre soarele în dormitor. Nu face greşeala să dormi cu aerul condiţionat pornit, pentru că rişti să te îmbolnăveşti. Cel mai bine este să dai drumul la aparat înainte cu o jumătate de oră de a te culca, timp suficient pentru ca dormitorul să se răcorească. Dacă ai ventilator, poţi să-l laşi pornit atîta vreme cît nu e orientat spre tin
Fă un duş călduţ. Fă un duş călduţ înainte de culcare - nu fierbinte, nici rece, că vei transpira şi mai rău. Foloseşte un gel de duş al cărui miros ştii că te relaxează. Nu te da cu deodorant şi nu te parfuma înainte să te bagi în pat.
Mănîncă uşor la cină. Un stomac plin de mîncare = insomnie sau somn agitat, cu coşmaruri şi cu treziri dese. Este indicat să iei o cină uşoară, fără mîncăruri grele, grase, cu cel puţin trei ore înainte de a te băga în pat. O supă sau o salată ar trebui să fie de ajuns.
Evită alcoolul. Evită să bei alcool cu trei ore înainte de a te culca. Vei avea un somn agitat şi vei transpira. În plus, te-ai putea trezi cu dureri de cap. Ce mai, aproape sigur nu te vei odihni cum trebuie!
Renunţă la cafea. După ora 16.00, renunţă să mai bei cafea, ness, cola sau ceai negru, pentru că te-ar putea ţine treaz(ă) pînă-n zori. Înlocuieşte-le cu apă plată cu lămîie sau cu sucuri din fructe proaspăt stoarse.
Sursa: moldovenii.md