ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Abordarea europeană a deşeurilor




 

 

În multe ţări ale lumii sunt puse în aplicare diferite programe pentru a implica publicul în procesul de colectare separată a deşeurilor. Autorul articolului personal s-a convins de eficienţa unor astfel de programe adoptate în Austria la nivelul de stat. Strămoşii noştri antici, rezolvând problema de supravieţuire, ucideau mamuţii şi, săturându-se, foloseau piei de aceste animale pentru confecţionarea hainelor, vine - pentru coardele arcurilor, oase - pentru fabricarea uneltelor sau măciucuţelor defensive.

 

Pe măsura trecerii timpului, apăreau şi dispăreau întregii imperii, însă în urma săpăturilor arheologice moderne, noi, în cel mai bun caz, găsim rămase de la acele vremuri îndepărtate unele fragmente de ceramică vechi sau detalii de metal ale armelor. Şi nici un fel de morminte în masă ale ambalajelor goale, hainelor purtate, echipamentului utilizat. Poate că reciclarea gunoiului în zilele de trecut a fost la un nivel mult mai eficient, dar cel mai probabil că, materiale ecologice, care înconjurau atunci oamenii, într-un timp scurt, deveneau parte organică a naturii.

Totul s-a schimbat odată cu înaintarea secolului XX. Dezvoltarea rapidă a progresului tehnologic a dus la faptul că omenirea a început să acumuleze rapid diferite lucruri şi obiecte realizate din astfel de materiale, ale căror apariţie doar recent nici nu s-a putut imagina. Avantajele acestor materiale au devenit deficienţele lor atunci când obiectele realizate din ele se transformau în deşeuri.

Ce vor găsi arheologii viitorului, săpând urmele civilizaţiilor trecute? Multe depozite umplute cu produsele activităţii umane a generaţiei noastre care nu au putrezit timp de sute de ani. Desigur, acest lucru va ajuta istoricilor să conceapă mai detaliat viaţa generaţiei noastre. Numai că acesta, probabil, nu va fi măgulitor pentru noi.

Se pare că încă un pic şi cadrele din filme fantastice, în care suprafaţa Pământului s-a transformat într-un depozit de deşeuri mare, vor deveni o realitate. Uneori este de ajuns să călătorim la doar câţiva kilometri de hotarele oraşelor moderne pentru a vedea ceva de genul ăsta. De exemplu, în India, inele din mulţi kilometri de gropi de gunoi în jurul oraşelor mari au devenit un adevărat dezastru naţional. În timp ce guvernul din această ţară ani la rând la nivel de stat caută modalităţi de a rezolva această problemă, gropile de gunoi se transformă în oraşe independente, în care se naşte, trăieşte şi moare o naţiune nerecunoscută, complet separată a „generalilor carierelor de gunoi” .

Dar să nu dramatizăm situaţia. Pe pământ sunt multe locuri în care există o abordare civilizată a tratării deşeurilor. În Europa Centrală multe ţări impresionează prin curăţenia lor şi atitudinea corectă din partea statului şi populaţiei a problemei de reciclare a deşeurilor.

În timpul unei vizite de afaceri recente la partenerii din Austria şi Germania, echipamentul cărora pe piaţa Rusiei este promovat de compania Pragma Technology, am făcut mai multe observaţii interesante.

Vineri seara. Marginea unui mic oraş de provincie austriac. Atrage atenţia rândul care creşte pe măsura sfârşitului zilei de lucru din conducători auto şi biciclişti, care s-au aliniat lângă un hangar modern, îngrădit, situat aproximativ pe şase are. Toţi cei veniţi au adus cu ei o mulţime de pachete şi pungi pline de deşeuri sortate la domiciliu.

Ne dăm seama că este un punct tipic de colectare a deşeurilor deschis, în conformitate cu programul de stat, care prevede amenajarea unui astfel de punct la 10 mii de locuitori. Astăzi, pe teritoriul Austriei funcţionează mai mult de 1400 de puncte.
Am văzut mulţi copii care au venit cu părinţii lor. Ce poate fi mai bun, decât un exemplu al persoanelor apropiate, pentru a învăţa tânăra generaţie din copilărie nu numai să protejeze pământul natal, dar şi să ocupe o atitudine gospodărească faţă de resursele sale?

Pe un teren deschis în stradă, în cadrul acestui complex, stătea o presă cu şnec şi un container din 30 de cuburi, în care se aruncau toate deşeurile de hârtie şi de carton. Avantajele tehnice de compactare a deşeurilor omogene cu ajutorul şnecului permit să se atinge gradul de compactare a materialului de 10:1 (în comparaţie cu compactoare de presă-placă standard care asigură o comprimare de doar 5:1, însă ele sunt indispensabile atunci când este vorba de o compactare a deşeurilor mixte).

Un pic mai departe au fost amplasate containerele metalice obişnuite pentru recepţia deşeurilor de sticlă şi a metalelor feroase şi neferoase.

În interiorul hangarului au fost localizate containere de 1100-litri, grupate în funcţie de tipul de deşeuri. Pe rafturile deasupra containerelor au fost expuse mostre de deşeuri acumulate.

Am fost surprinşi de numărul deşeurilor de plastic din compoziţii chimice diferite, din care se produc pungi moderne de ambalare şi filme, recipiente pentru alimente şi produse de parfumerie, jucării de plastic şi diverse articole de uz casnic.

Rânduri individuale formau containere pentru deşeuri textile, tacâmuri de unică folosinţă, lămpi de iluminat. Într-un recipient mare zăceau aparate electronice vechi: televizoare, imprimante, uscătoare de păr, etc.

Noi am aflat că pe măsură umplerii aceste containere sunt transportate la o mică presă orizontală de 10-tone, care formează brichete compacte, de o greutate de 50-70 kg, cu care uşor manipulau două angajate frumuşele, transferând brichete de la consola presei într-un cărucior de transport.
Este de remarcat faptul că fiecare brichetă presată trece printr-un manşon din film de polietilenă, care este tăiat şi fixat pe ambele părţi, protejând brichetele ambalate de umiditate, precum şi de la turnarea micilor fracţiuni.

Apoi, brichete sunt scoase din hangar în stradă, unde ele sunt stocate în funcţie de tip de material reciclat şi apoi transportate la fabrica de sortare a deşeurilor. Acolo, sticla va fi sortată după culoare, deşeuri de hârtie şi celuloză sunt împărţite după calitate în clase corespunzătoare. Produsul final – pelete industriale de o densitate mare cu o greutate de 400 - 500 kg.

Şi numai un aparat compactează resturi din care la un incinerator vor fi fabricate milioane de kilowaţi de energie pentru nevoile ţării. Însă, înainte de aceasta se va produce procesul invers de comprimare al distrugerii brichetei: mărunţirea, folosind shredderile (tocătoare) industriale speciale, care măcină în chips-uri frigidere vechi, resturi de caroserii, anvelope, rame de ferestre şi, desigur, brichete comprimate din materiale reciclate.

Câteva cuvinte despre deşeurile organice. În agricultură austriecii utilizează integral deşeurile din produse ecologice, care în formă de grămezi de compost sunt prezente în abundenţă pe câmpii arate. Întregul proces de compostare are loc în cuvete mari pentru fermentare.

Şi câte multe alte maşini şi mecanisme uimitoare ajută oamenilor să trateze gunoiul ca un combustibil fosil util, creat în mod constant de civilizaţia lor şi utilizat pentru obţinerea materialelor reciclate. Containere de gunoi convenţionale, care de mai multe ori servesc pentru acumularea deşeurilor până când sunt golite, intră în contact cu prese speciale, apăsând toate resturile colectate, pentru a permite o utilizare mai optimă a volumului intern al recipientului.

În structurile guvernamentale, bancare şi comerciale de multe ori folosesc prese pentru brichetare - distrugători ai documentelor. Reciclând hârtia, fişiere, mape şi acte cusute la dosar, cu ajutorul apei şi presiuni le transformă în brichete cilindrice solide de celuloză, astfel de tocătoare asigură o protecţie criptografică împotriva citirii textelor iniţiale după clasa DIN4 (99% de protecţie). La fabricile de cafea şi de tutun, aceste maşini de brichetare pot reduce până la 50 de ori volumul de praf format în procesul de producţie.

Practic, în întreaga industrie alimentară se utilizează prese speciale cu şnec pentru distrugerea produselor expirate, defectate, nestandarde: pachete cu produse lactate fermentate, lapte sau vin, maioneză, băuturi în sticle de plastic, cutii de conserve, etc.

În numeroasele cafenele şi restaurante, în care se formează diverse deşeuri alimentare şi munţii de ustensile de unică folosinţă, sunt utilizate pe scară largă instalaţii pentru presarea deşeurilor într-o pungă de plastic obişnuită. În mai multe centre medicale astfel de prese sunt folosite pentru eliminarea diverselor deşeuri medicale.

La fabrici şi uzine, unde sunt utilizate diferite componente ale lichidului, puteţi vedea prese speciale pentru compactarea canistrelor sau borcanelor mici, cum ar fi pentru vopsea sau ulei, precum şi butoaielor standard de 200 de litri. Prese pentru butoaie permit să se utilizeze pe deplin recipiente goale, compactând diferite tipuri de gunoi direct în butoi.

Chiar pubele de gunoi obişnuite pe străzi şi în parcuri oraşelor austriece reprezintă un produs de înaltă tehnologie. Elegant în formă, tubul unui container de gunoi de 50 de litri încape 635 de litri. Secretul constă în faptul că sub pământ este ascuns un buncăr de înmagazinare subterană deasupra căruia se înalţă urna în sine, ca vârful aisbergului. Imposibilitatea de a supraîncărca astfel de cutii, lipsa de mirosuri, prevenirea reproducerii insectelor şi altor paraziţi – iată care sunt beneficiile acestei construcţii, totodată cu incapacitatea de a accesa la conţinutul tubului. Pentru scoaterea gunoiului sunt utilizate maşinile municipale cu un contur vacuum, care în 10 - 20 sec. deşartă întregul volum. Instalarea acestor tuburi nu ocupă mai mult de 3 ore, datorită formei speciale a containerului, scufundat la o adâncime nu mai mare de 1 m

Se pare că sistemele subterane de înmagazinare a gunoiului şi de transportare vacuum în viitorul apropiat vor deveni un fenomen obişnuit pentru oraşele europene. Deja acum, cartierele rezidenţiale construite recent sunt dotate cu sisteme automate de colectare a gunoiului de la câteva clădiri cu multe niveluri într-un singur loc, distanţându-l de sectorul rezidenţial. Totodată, se realizează uşor funcţiile de colectare separată a deşeurilor, sortate de către chiriaşi şi aruncate într-un recipient pentru anumite deşeuri în care acestea sunt colectate şi comprimate, respectiv, în containere separate.

Întorcându-ne acasă, a apărut o convingere că societatea noastră care este admirată de toată lumea pentru arta de balet, literatură, ştiinţă şi, pur şi simplu, oamenii ei, de asemenea, va învăţa să trateze civilizat, modern şi competent deşeurile.

 

 

Sursa: zelife.ru

 

ABONAȚI-VĂ
Marţi, 13 martie 2012 15:29
Vizualizări: 5235

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
303
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
359
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
497
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
486