MOLDOVENII.MD

Acest magazin a distrus un oraș întreg

În ultimul timp, în orașe au devenit tot mai populare hipermarketurile, ele par comode și utile, dar oare e așa într-adevăr?

A fost odată un orășel. În acest orășel oamenii își făceau cumpărăturile în magazine mici, cumpărau fructe și legume în piață, își coseau haine la croitori particulari sau cumpărau articole autohtone, pentru a înălța case invitau constructori din aceeași zonă.

Unii comercianți mărunți prosperau și au început să investească bani în construcție, în propriile magazine sau noi întreprinderi, generînd noi afaceri. Alți întreprinzători acopereau noua cerere prin mici companii de construcție, mici sere și, desigur, angajau la lucru locuitori ai orașului. Treptat orașul se dezvolta, începea să se formeze clasa mijlocie, a cărei capacitate de cumpărare creștea din an în an.

Dar odată, în oraș a venit o rețea internațională de hipermarketuri și a deschis în centru un magazin imens. În același timp, pe toate posturile de televiziune, locuitorilor li se impunea un mod de viață extravagant, strălucitor.

Utilizînd rezultatele studiilor socio-psihologice îndelungate, acest mod de viață era implantat im mod pervers în conștiința colectivă. Practic, un nou mod de viață.

Inițial, oamenii au venit în noul magazin din curiozitate. A fost ca în film… modul de viață văzut la televizor. Magazinul era o parte a iluziei prosperării și vieții la care ei încă nu au ajuns.

Apoi ei au văzut că produsele vîndute aici erau mai ieftine decît la cei de la care ei cumpărau toate cele necesare. Treptat, orbiți de mulțimea de produse în ambalaje frumoase, ei au început să cumpere mai mult… și mai mult.

Disperați, comercianții mărunți au depistat că volumul vînzărilor lor se reduce zilnic. Inițial, ei au redus prețurile. Unii dintre ei nu au rezistat nici măcar cîțiva ani. Însă peste un timp, supermarketurile la fel au început să ofere reduceri și să propună promoții și cît nu ar fi de straniu, se vindeau chiar și produsele care nu erau solicitate. Comercianții mici au fost nevoiți să închidă magazinele. Mulți oameni au rămas fără lucru.

Cînd capacitatea de cumpărare a oamenilor a scăzut, lupta pentru prețuri s-a acutizat și mai mult, fiind alimentată de mediul politici incompetent și corupt. România a adoptat renumitul Cod alimentar, îndreptat spre susținerea ieftinirii produselor în supermarketuri, iar prețurile în supermarketuri continuau să cadă.

De dragul prețurilor joase, salamul acum trebuia fabricat din deșeuri și adausuri chimice, carnea era injectată cu chimicale și ea mult timp nu se strica, legumele la o lună de la păstrare arătau impecabil, conservele nu mai erau conserve, hainele erau importate din China, Bangladesh și alte țări și vîndute la prețuri joase. Toate acestea au condus al falimentarea micilor producători locali.

Sute de întreprinderi locale au falimentat și mii de oameni au rămas fără lucru. Țăranii și-au abandonat cîmpurile și au renunțat la sere.

Totodată, mijloacele bănești cîștigate de supermarketuri pentru produse erau transferate în alte țări și nu au revenit în economie. Miniștrii din guvern se lăudau cu noi investiții, în timp ce compensau deficitul bugetar din contul creditelor. Ei nu înțelegeau ce se întîmplă, deoarece erau preocupați mai mult de propriile afaceri sau se ocupau de furturi.

Cîțiva ani mai tîrziu …

Anii au trecut prin orășel. Tinerii – în lipsa locurilor de muncă și perspectivelor – plecau masiv în orașele mari, în cel mai bun caz la studii, dar cei mai mulți – peste hotare, unde erau nevoiți să presteze o muncă necalificată. Ei erau numiți „robii Europei”, ei, urmașii direcți ai dacilor lui Porolissum, au aflat ce înseamnă umilință. Constructorii s-au împrăștiat în toată lumea, fostele meșterițe iscusite au devenit servitoare în țările europene.

Acum, magazinul din orășel arată vechi și obosit. El și-a îndeplinit sarcina. Comunitatea locală este stoarsă financiar, nimeni nu mai prețuiește calitatea. Mărfurile devin tot mai proaste și mai puțin diverse. Cîțiva producători domină pe rafturile cu „mîncare-zombi”.

Populația rămasă este mereu bolnavă din cauza mîncării chimice, lipsite de valoare nutritivă. Cei care au rămas, îmbătrînesc în orașul care a devenit o umbră a ceea ce a fost cîndva.

Clădirile sînt abandonate, jumătate din apartamente sînt goale, grupurile mafifote de politicieni luptă pentru ultimele fărîmituri ale unor bani, luați cu împrumut de la FMI. sărăcia a cuprins întregul oraș.

În satele din împrejurimile orașului, populația rămasă și-a găsit refugiu în băutură și a încetat să mai prelucreze pămînturile, pentru că aceasta nu le aducea nici un venit.

Societatea murea încet, iar împreună cu ea dispărea normalitatea, moralitatea, cultul muncii și demnitatea.

Concluzii

Această istorie este adevărată. Ea poate fi extrapolată în toată România. Pentru că nu are rost să numim orașe concrete, doar vei genera litigii din partea unui supermarket.

Dar noi avem o forță extraordinarp, pe care nu o utilizăm – puterea alegerii. Închipuiți-vă ce se va întîmpla dacă de mîine, noi nu vom mai procura nimic din supermarkete!

Închipuiți-vă ce se va întîmpla dacă de mîine vom alege atent doar produse și servicii locale.

Încet-încet, micile întreprinderi vor începe să renască, vor apărea mai multe locuri de muncă, încet-încet va crește bunăstarea societății, impozitele și manevrele selective se vor reduce. Și în final, noi vom începe să trăim mai bine.

Ați observat cum supermarketurile se extind peste tot, în fiecare oraș, în fiecare raion, pînă la ultima mie de oameni? Adevărate zdrobitoare ale micului businesss, ele sînt și țevile prin care sînt pompați banii din regiune, din țară.

Credeți că vă controlați viața? Credeți că trăiți într-un sistem autonom și liber?

Greșiți – adevărul este că voi trăiți într-o societate determinată. Bine… dacă vreți numiți-o colonie. Da, mulți consideră o exagerare că România este o colonie. Dar odată noi vă vom relata și despre asta.

Realitatea e de așa natură încît noi puțin ce putem controla. Dar de noi depinde CUM ne vom cheltuie banii.

Are oare cineva dubii că între prosperarea poporului și faptul CUM el își produce cele necesare există o corelație?

Are oare cineva dubii că principiul economic sănătos constă în faptul că e mai bine să ai exces de export decît deficit.

Încă mai aveți dubii că după această criză mai există o legătură strînsă între prosperarea națiunii și datoriile ei?

În încheiere vă propun o ghicitoare:

Cum se numește omul care lucrează în companie, care este acționar la bancă, unde are credit ipotecar pe 30 de ani, acționar printr-un fond de investiții a unei rețele de magazine, de unde omul își cumpără produsele alimentare?

Sursa: edingagauz.md