ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Acoperişurile verzi fac minuni pentru angajații obosiţi

O plimbare plăcută printr-un parc din oraş poate face minuni pentru un creier obosit de muncă, reducând extenuarea mentală şi îmbunătăţind atenţia. Dar dacă eşti captiv la etajele înalte ale unui turn de birouri toată ziua, nu prea ai cum să îţi iei o pauză pentru o plimbare lungă şi un picnic. Ei bine, dacă ai o privelişte a unui spaţiu verde din apropiere, cum ar fi un acoperiş verde, şi doar un minut la dispoziţie, poţi culege unele dintre beneficiile răcoritoare ale naturii urbane.

Aceasta e concluzia unei noi lucrări a unei echipe de cercetare din Australia, care va fi publicată în Journal of Environmental Psychology, informează City Lab. Lucrarea cercetătorilor arată că luând şi numai 40 de secunde de privit un peisaj al naturii poate stimula „mai multe reţele de atenţie” – ascuţind mintea ca să poată gestiona următoarea sarcină a zilei de lucru. Cercetătorii o numesc „micro-pauză”.

„Rezultatele noastre au implicaţii deosebite pentru locurile de muncă unde atenţia susţinută e vitală pentru performanţă. Acestea oferă o indicaţie preliminară cum că o micro-pauză pentru privitul unui acoperiş verde ar putea ajuta angajaţii să-şi suplimenteze resursele de atenţie, având în vedere că devin tot mai epuizaţi la locul de muncă”, spun cercetătorii.

Pentru acest studiu, cercetătorii au recrutat 150 de participanţi şi le-au dat o sarcină de atenţie susţinută, care s-a demonstrat că solicită concentrare în timp ce stoarce creierul de energie. Sarcina funcţionează astfel: participanţii au primit două serii de 108 de cifre care au clipit pe un ecran, şi au fost rugați să apese o tastă după fiecare dintre aceste cifre, cu excepţia momentelor când pe ecran apărea cifra „3”. Între prima şi a doua serie a exerciţiului, participanţii au primit o pauză de 40 de secunde, pe parcursul căreia unii dintre ei s-au uitat la imaginea simulată a unui acoperiş de beton, în timp ce alţii au văzut un acoperiş verde care semăna cu o pajişte plină cu flori.

Cercetătorii au adunat apoi nişte măsurători relevante privind sarcina dată participanţilor – în principal, consecvenţa răspunsului şi rata de eroare – ca să vadă dacă vizualizarea din timpul micro-pauzelor au afectat performanţa acestora.

În timpul primei serii, care a stabilit o bază, participanţii la studiu din ambele grupuri s-au descurcat aproximativ la fel, la exerciţiul de atenţie. Dar cei care şi-au petrecut micro-pauza privind un acoperiş verde au dat dovadă de un model mai consistent de răspuns, sugerând o atenţie susţinută mai ridicată în timpul celei de a doua serii a exerciţiului. Spre deosebire de grupul care a privit betonul, grupul care a privit natura a arătat o variabilitate mai scăzută în ce priveşte modelele de răspuns.

Cu alte cuvinte, grupul care a privit natura s-a descurcat cu a doua serie a exerciţiului aproape la fel de bine cum s-a descurcat cu prima – un semn că atenţia lor a fost oarecum înviorată de priveliştea verde. În termeni mai tehnici, cercetătorii cred că rezultatul arată un impuls asupra excitaţiei sub-corticale şi controlului atenţiei corticale.

Acelaşi grup a făcut şi mai puţine erori de omisie la a doua serie a exerciţiului. Imediat după pauza de 40 de secunde, ambele grupuri au făcut aproximativ acelaşi număr de greşeli, dar pe măsură ce a doua serie a exerciţiului progresa, participanţii care au privit betonul au acumulat semnificativ mai multe greşeli.

Exerciţiul cu cifrele ar putea să ne solicite, dar nu atât de mult cum o face un termen limită sau citirea unor documente juridice, în termeni de energie mentală. Totuşi, rezultatele studiului se potrivesc cu tot ce arată ştiinţa socială din ultimii ani despre puterea de restaurare pe care o are natura asupra noastră. Fie că e vorba de o plimbare prin parc, nişte copaci în faţa ferestrei sau chiar şi doar o plantă pe birou, priveliştile naturale oferă creierului care e la muncă o pauză – de diferite grade – prin implicarea centrilor noştri de atenţie involuntară. Noua concluzie conform căreia verdeaţa ar putea face minuni în doar câteva minute, e o perspectivă deosebit de interesantă într-o lume cu un pas de lucru extrem de rapid.

 

Созерцание зеленых крыш помогает улучшить концентрацию

Созерцание зеленых крыш помогает улучшить концентрацию

Созерцание зеленых крыш помогает улучшить концентрацию

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Sâmbătă, 13 iunie 2015 15:35
Vizualizări: 1538

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
208
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
324
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
435
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
291