MOLDOVENII.MD

Africa se desparte: nașterea unui nou ocean și mișcarea lentă a Pămîntului viu

Oamenii de știință afirmă tot mai des că Africa de Est se schimbă mai rapid decît se credea anterior. Este vorba despre uriașul sistem de rifturi est-africane — una dintre cele mai mari zone tectonice ale planetei, unde scoarța terestră începe treptat să se despartă.

Din punct de vedere științific, acest lucru înseamnă că placa africană se divide lent în două părți — placa Nubiană și placa Somaleză. Între ele se formează o fisură gigantică care, peste milioane de ani, ar putea deveni un nou ocean.

Cercetările recente arată că în anumite regiuni scoarța terestră este deja mult mai subțire decît se credea anterior. Acest fapt poate indica că procesul de separare a avansat mai mult și se desfășoară mai activ decît estimau modelele vechi.

Pentru omul modern, asemenea știri par aproape fantastice. Pare greu de imaginat că un întreg continent își poate modifica lent forma. Totuși, din perspectiva geologiei, Pămîntul nu a fost niciodată nemișcat.

Continentele se deplasează permanent.

Munții se ridică și se erodează. Mările apar și dispar. Deșerturile devin păduri, iar oceanele vechi se transformă în uscat. Tot ceea ce omul percepe drept etern se află, la scară planetară, într-o continuă mișcare.

Din perspectiva etnobiologiei, este important și altceva: civilizația umană a privit mult timp pămîntul ca pe ceva fix și definitiv format. Oamenii au construit orașe, state și drumuri ca și cum relieful ar exista pentru totdeauna în aceeași formă.

Însă planeta vie funcționează diferit.

Nici măcar piatra nu este cu adevărat nemișcată. Sub suprafața Pămîntului se deplasează continuu mase uriașe de materie, straturile profunde ale mantalei se încălzesc, presiunea se schimbă, iar tensiunile tectonice creează fracturi și rupturi.

Cultura umană percepe rar aceste procese direct, deoarece ele se desfășoară prea lent pentru durata unei vieți omenești. Însă natura însăși gîndește nu în decenii, ci în milioane de ani.

Riftul est-african reprezintă, de fapt, momentul nașterii unei noi geografii planetare. Dacă procesul va continua, apele Oceanului Indian ar putea într-o zi să umple fisura formată. O parte a Africii de Est s-ar separa de restul continentului, formînd o nouă masă continentală.

Cu alte cuvinte, omenirea asistă nu la distrugerea lumii, ci la transformarea ei continuă.

Interesant este că asemenea procese au avut loc și în trecutul Pămîntului. Continentele moderne sînt rezultatul unor vechi rupturi, ciocniri și deplasări tectonice. Cîndva, Africa, America de Sud, Antarctica și India făceau parte dintr-un singur supercontinent.

Astăzi planeta continuă același proces care nu s-a oprit niciodată.

Din punct de vedere biologic și ecologic, aceste schimbări influențează treptat clima, migrația animalelor, distribuția umidității, formarea rîurilor, vegetației și ecosistemelor. Chiar dacă pentru oameni totul pare un viitor foarte îndepărtat, procesele geologice modelează deja discret condițiile vieții.

Însă poate că sensul cel mai profund al unor asemenea descoperiri nu ține doar de știință.

Ele îi redau omului sentimentul scării reale a existenței.

Civilizația modernă se percepe adesea drept centrul tuturor lucrurilor. Însă procesele tectonice ne amintesc că omenirea există în interiorul unui sistem mult mai vechi și mai vast, care trăiește după propriile ritmuri.

Pămîntul nu este o simplă decorare statică pentru istoria umană.

El însuși rămîne un proces viu.

Și în timp ce oamenii discută despre frontiere, piețe și tehnologii, undeva adînc sub Africa se naște deja, încet, viitorul unui nou ocean.