Agenda înmulțirii identităților sexuale

În luna ianuarie 2013, New York Times a publicat un articol cu privire la cea mai recentă expansiune a identităţii sexuale în rândul studenţilor din cadrul unor universităţi din Statele Unite. Ei promovează o nouă identitate sexuală ce neagă orice realitate.
Conform acestor studenţi, care par să nu aibă nimic mai bun de făcut decât să se reinventeze, categoria sexuală LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transexuali) nu mai este suficient de cuprinzătoare.
„Generaţia LGBTQIA” doreşte recunoaşterea şi a altor categorii sexuale cum ar fi cei cu înclinaţii „queer”, intersexuale şi asexuale. Conform publicaţiei New York Times, această listă nu este nici pe departe completă, fiind permanent adăugită, pe măsură ce studenţii „trec dincolo de statutul binar bărbat / femeie”, heterosexual / homosexual şi resping normalitatea.
Majoritatea oamenilor nu sunt la curent cu incursiunile teoriei de gen – ideologie care a dat naştere „Generaţiei LBGTQIA” – sau cu pericolele pe care le aceasta le implică. Confuzia se datorează în parte faptului că există mai multe teorii diferite despre gen, fiecare dintre acestea fiind bazată pe o înţelegere greşită a fiinţei umane. Există diverse teorii – perspectiva de gen, identitatea şi expresia de gen, inversiunea de sexe – care nu au o logică solidă şi sunt într-o continuă schimbare, dând astfel o sarcină grea celor ce încearcă să le critice.
Termenul de „gen” a devenit omniprezent. Formularele pe care le completăm în mod curent şi care anterior ne cereau să precizăm care este sexul nostru, acum solicită genul nostru. Cei mai mulţi oameni au presupus că „gen” reprezintă doar un sinonim decent pentru cuvântul sex, fiind de preferat din moment ce cuvântul sex are şi un alt înţeles, şi anume, de a defini actul sexual. Însă cei care impun folosirea cuvântul „gen”, nu o fac din motive de maniere, termenii gen şi sex nefiind pentru ei sinonimi.
În trecut, cuvântul sex se referea la tot ceea ce însemna să fii bărbat sau femeie, iar cuvântul gen era un termen gramatical – unele cuvinte aveau gen – masculin, feminin sau neutru. Cu toate astea, în anii ’50, John Money, unul dintre angajaţii Universităţii Johns Hopkin, a promovat ideea că identitatea sexuală ar putea fi defalcată în elementele sale constitutive: ADN, hormoni, organe sexuale interne şi externe – şi gen, adică sexul cu care se identifica fiecare persoană. Acesta a susţinut că o persoană ar putea avea un singur sex din punct de vedere fizic, dar s-ar putea identifica cu celălalt. Money a promovat aşa-zisele operaţii de schimbare de sex, prin care bărbaţi ce credeau că posedă mintea unei femei, au fost modificaţi chirugical astfel încât să se asemene cu o femeie. Atunci când dr. Paul McHugh a preluat conducerea universităţii, acesta a solicitat un studiu privind rezultatul acestor presupuse modificări de sex şi, constatând că acestea nu se aflau în concordanţă cu psihopatologia clienţilor, a întrerupt practica. Din păcate, au existat alte spitale care au continuat să efectueze aceste operaţii mutilante.
Money a venit şi cu ideea că dacă un băiat s-ar naşte cu organele genitale deformate, acesta ar putea fi castrat şi crescut ca o fată, iar el nu ar observa niciodată diferenţa. Cu alte cuvinte, senzaţia de a fi bărbat sau femeie ar fi fabricată din punct de vedere social, în funcţie de cum ne tratează cei din jur. Cu toate acestea, studiile efectuate pe aceşti băieţi crescuţi ca şi o fată au revelat faptul că mulţi dintre ei au respins modificarea şi au cerut dreptul de a trăi ca şi bărbaţi, chiar şi fără organe genitale intacte. În 2006, cartea „As nature Made Him”, scrisă de John Colapinto, l-a dat în vileag pe Money, ca fiind escrocul ce a mascat eşecul celui mai renumit caz al său şi care a făcut abuz de băieţii care i-au fost aduşi pentru a fi ajutaţi.
În continuare, acest articol descrie unele din principalele evoluţii ale teoriei de gen.
transumbrella-2ert4k9
Integrarea perspectivei de gen
Cu toate astea, înainte ca teoriile lui Money să fie discreditate în mod public, feministele de influenţă marxistă au combinat conceptul său de gen (roluri construite social), cu ideea că întreaga istorie este o istorie a luptei de clasă. Conform teoriei acestora, cea dintâi luptă de clasa a avut loc între bărbaţi şi femei, femeile fiind întâia clasă asuprita. Presupunând că Money ar fi avut dreptate, iar diferenţa dintre bărbaţi şi femei nu ar fi ceva natural, ci rezultatul unor roluri de gen construite social şi impuse de un sistem patriarhal opresiv, atunci metoda de a anula oprimarea femeilor ar fi de a elimina toate diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Acest lucru s-ar putea realiza prin adoptarea unei perspective de gen care cere ca orice recunoaştere socială a diferenţei dintre bărbaţi şi femei să fie eradicată şi să se impună norme ca bărbaţii şi femeile să participe la orice activitate socială în număr egal din punct de vedere statistic şi să beneficieze, tot statistic vorbind, de egalitate de putere şi de recunoaştere. Orice deviere de la o egalitate statistică absolută ar fi privită ca o dovadă de discriminare sexuală.
Deşi egalitatea drepturilor, tratamentul egal în temeiul legii, egalitatea de şanse, învăţământul egal, şi accesul egal la bunurile sociale sunt obiective admirabile, bărbaţii şi femeile se deosebesc. Dacă li se permite să acţioneze în mod voluntar, aceştia nu vor ajunge la o egalitate absolută. Fiindu-le dată libertatea, un anumit procent din femei vor alege maternitatea ca prima vocaţie, fie părăsind câmpul muncii pentru a se dedica copiilor lor, fie prin alegerea unui loc de muncă care să le permită să petreacă mai mult timp cu familia. Astfel, vor exista mai puţine femei cu munca remunerată, iar procentul acelora care vor munci vor efectua mai puţine ore în domenii mai puţin solicitate şi, per total, vor primi salarii mai mici. Feministele de gen sunt conştiente de acest lucru şi au făcut presiuni asupra guvernului să instituie politici care ar obliga femeile să iasă din casă şi să se alăture forţei de muncă. În spatele perspectivei de gen există politici anti-maternale care se opun în mod fundamental femeii, copilului şi familiei.
Feminismul de gen a fost puternic influenţat de femeile implicate în relaţii de acelaşi sex. Negarea diferenţelor naturale între bărbaţi şi femei redefineşte căsătoria pentru a include cuplurile de acelaşi gen şi pentru a susţine adopţia de către acest tip de cupluri. Dacă, precum susţin radicalii, toate discrepanţele între bărbaţi şi femei sunt construcţii artificiale, impuse de o societate patriarhală opresiva, atunci de ce ar trebui ca relaţiile homosexuale să fie tratate diferit? Totuşi, din moment ce bărbaţii diferă de femei, maternitatea este fundamental diferită de paternitate, copiii au nevoie de o mamă şi de un tată, atunci există o mulţime de motive pentru a favoriza căsătoria între un bărbat şi o femeie.
Expresia genului şi identitatea sexuală
De curând, aceia care cer noi drepturi legate de gen au pus presiune asupra guvernului să adauge noi concepte precum „identitatea de gen” şi „expresia genului” la legile împotriva discriminării. Aceştia afirmă că deşi sexul este „atribuit” unui copil în urma observării organelor sale genitale, unii oameni nu acceptă această clasificare. De exemplu, un bărbat din punct de vedere biologic poate susţine că, deşi deţine corpul unui bărbat, crede că dispune de creierul unei femei. Acesta ar putea dori ca trupul său să fie modificat chirurgical pentru a se asemăna cu cel al unei femei, sau pur şi simplu să se îmbrace ca o femeie. El ar putea cere ca certificatul său de naştere şi alte documente să fie modificate şi să i se permită să se căsătorească cu un bărbat. Însă lucrurile sunt mult mai complicate decât atât. Unii bărbaţi care au suferit intervenţii chirurgicale pentru a semăna cu o femeie simt încă atracţie faţă de femei şi susţin că sunt lesbiene. Unii „transsexuali” ar putea dori să fie acceptaţi drept „sexul opus” chiar şi fără modificări chirurgicale.
În trecut, persoanele care doreau să fie, sau care chiar credeau că aparţin celuilalt sex, sau care respingeau îmbrăcămintea sau punctele de interes ale propriului sex şi le adoptau pe cele ale sexului opus, se presupunea că sufereau de tulburări ale identităţii de gen (Gender Identity Disorder). De curând, această denumire a fost înlăturată de Asociaţia Americană de Psihiatrie în favoarea „disforiei de gen”, care reflectă ideea că nu e nimic în neregulă cu dorinţa de a fi genul opus, atâta timp cât acest fapt nu te face nefericit, iar dacă refuzul societăţii de a pretinde că aparţii sexului opus te face nefericit, atunci societatea trebuie să se schimbe. Includerea conceptelor de identitate de gen şi limbajul de expresie în legile împotriva discriminării ar interzice oamenilor, în mod esenţial, să refuze a pretinde că unii oameni şi-au schimbat sexul.
În timp ce feministele de gen au luptat pentru a elimina tot ceea ce ele considerau a fi un stereotip, transsexualii adoptă adesea un stil vestimentar şi comportamental care reflectă concepte stereotipice limitate, aproape caricaturale, a ceea ce înseamnă a fi bărbat sau o femeie. Unii dintre aceia care trec prin aşa-zise schimbări de sex încearcă să îşi şteargă trecutul şi pretind că au întruchipat dintotdeauna sexul pe care l-au dorit. Totuşi, multora le este greu să menţină această continuă amăgire. Respingerea realităţii identităţii sexuale de către o persoană şi căutarea unei operaţii mutilante este semnul unei grave tulburări psihologice. A accepta ideea unei schimbări de sex nu e nici o binefacere, nici o necesitate.
Statutul de „GenderQueer”
Concepţia de „GenderQueer” reprezintă o ideologie bazată pe o răzvrătire împotriva tuturor restricţiilor cu privire la identitate, comportament, şi activitate sexuală. Comunitatea GenderQueer cere dreptul de a se afişa ca bărbat, femeie sau fără gen, de a-şi schimba identitatea în orice moment şi de a face sex cu persoane de orice gen. Conform lui Riki Wilchins, autoarea cărţii „GenderQueer: Voices from beyond the sexual binary”, (GenderQueer: Vocea de dincolo de dualismul sexual), „Genul este noua frontieră: zona în care te poţi răzvrăti, poţi crea o nouă individualitate şi unicitate, sfida normele sociale cele vechi, expirate şi depăşite şi, bineînţeles, poţi aduce pe părinţi şi diverse alte personaje autoritare, în mod ocazional, în pragul nebuniei.” Conform articolului din New York Timescitat mai devreme, universităţile progresiste alimentează această rebeliune. De exemplu, Jack (născut Judith) Halberstam, profesor transsexual din cadrul Universităţii din California de Sud, este autorul cărţii „Gaga Feminism: Sex, Gender, and the End of Normal”. Societatea nu este obligată să încurajeze o astfel de rebeliune împotriva realităţii.
Orientarea sexuală
Deşi cei ce susţin teoria de gen insistă că identitatea de gen diferă de orientarea sexuală, cele două concepte sunt legate între ele. Orientarea sexuală descrie persoanele în funcţie de cei de care sunt atrase – propriul sex, sexul opus, sau ambele (bisexuali). Persoanele ce simt atracţie faţă de acelaşi sex sunt cei mai făţişi purtători de cuvânt ale diferitelor teorii de gen. Multe din aceste persoane, însă nu toate, au suferit de tulburări de identitate sexuală în copilărie, şi multe continuă să imite sexul opus în materie de îmbrăcăminte sau comportament. Aceştia sunt de părere că au fost discriminaţi pentru că nu s-au conformat normelor sexuale. De asemenea, ei se opun „heteronormalităţii” – convingerea că heterosexualitatea este norma standard, iar orice altă combinaţie este anormală.
O mică parte din persoanele cu atracţii homosexuale decid să se supună unei aşa-zise operaţii de schimbare de sex. De exemplu, din ce în ce mai multe femei ce se autoidentifică cu bărbaţii, implicate în relaţii de acelaşi sex, au optat pentru operaţii de îndepărtare a sânilor şi pentru injecţii cu hormoni masculini. Acest lucru, şi cazul tot mai des întâlnit al bărbaţilor care, după ce au suferit intervenţii chirurgicale pentru a semăna cu o femeie, sunt în continuare atraşi de femei şi, prin urmare susţin că sunt lesbiene, a iscat un conflict în rândul diferitelor tipuri de feministe. Unele evenimente organizate de acestea sunt strict dedicate femeilor, adică acelora care s-au născut femei şi trăiesc ca femeile.
Indiferent de forma sa, teoria de gen este o negare a realităţii diferenţei între sexe. Aceia care au adoptat această teorie în viaţa lor se revoltă împotriva propriei naturi, ceea ce duce la sentimente de înstrăinare. Decât să recunoască că teoria lor este fatalmente eronată, aceştia numesc „homofob”, „heterosexist” sau “bigot”, pe toţi cei ce susţin realitatea. Ei au pretenţia că cei ce grăiesc adevărul despre căsătorie, familie, maternitate şi nevoile copilului, să fie reduşi la tăcere.
Nu trebuie să cedăm în faţa acestui tip de intimidare. Avem dreptul de a scoate în evidenţă inadvertenţele şi incoerenţele din teoria lor despre gen. Un prim pas este acela de a nu spune „gen”, când ne referim la „sex”.