Al doilea fel de viaţă: aşezările ecologice din viitor?

Valery Hiltunen, jurnalist şi călător, de mulţi ani studiază aşezările, în care coloniştii încearcă să pună în aplicare moduri de viaţă, care sunt alternative civilizaţiei tehnologice moderne. Ele se numesc în mod diferit: aşezările post-piaţă, trans globaliste, ecologice, eco-poluri ... Însuşi Hiltunen, determină acest stil de viaţă ca cel de-al doilea. Ca şi viaţa primitivă care a precedat civilizaţiei de tip cunoscut, aşa şi „al doilea fel de viaţă”mai devreme sau mai tîrziu o va înlocui. Şi chiar deja înlocuieşte. Pentru a înţelege coloniştii din aşezările ecologice, viaţa lor, motivele şi ideile, Hiltunen, personal a călătorit în multe locuri şi a concluzionat: experienţa acestei lumi în esenţă rămîine necunoscută. Despre lucrurile cele mai interesante, ghizii informează în grabă şi multe din cele scrise se dovedesc a fi false. Este clar că a sosit timpul pentru a rectifica situaţia. Hiltunen, care se numeşte însuşi "cetăţean al pămîntului" şi "cîine vagabond al civilizaţiei mondiale " este sigur că experienţa aşezărilor ecologice este foarte importantă. Cel puţin pentru că deschide ochii omului modern asupra oportunităţilor proprii necunoscute sau de mult uitate”. Unii sociologi cred, că în general, locuitorii acestor aşezări, cu excentricităţile şi ciudăţeniile lor, demult sunt înainte de restul planetei cu şapte sute de ani. Corespondentul nostru s-a întâlnit cu Hiltunen, pentru a obţine cel puţin răspunsuri preliminare la unele întrebări.

- Deci, ce sunt, de fapt, aşezările ecologice?

- Acestea sunt un tip complet nou de aşezări, care acum se construiesc în lume. În comunităţile de pre-piaţă locuiesc acum aproximativ 6 milioane de oameni, în cele de post-piaţă - aproximativ o jumătate de milion.
Clasificarea acestor aşezări este deocamdată convenţională. Ştiinţa serioasă nu le studiază, iar presa scrie despre ele prost şi incoerent. Eu cred că sloganul general al aşezărilor este o abordare creativă a afacerilor, tendinţa comună de a îmbunătăţi mediul înconjurător, avînd o atitudine foarte calmă faţă de bunurile materiale, proprietate, locuinţă, etc. Coloniştii sunt oamenii auto-suficienţi. O independenţa completă de la sursele de energie şi alimentele externe, nu am văzut încă nicăieri, cu excepţia, probabil, celor mai exotice variante de"Robinson", dar am remarcat peste tot dorinţa de a minimiza consumul de benzină, gaz şi de a forma dieta din produsele alimentare locale, ci nu importate din afara localităţilor. În aceste aşezări întotdeauna se desfăşoară o activitate dureroasă, dar regulată, privind descoperirea unui oarecare secret al vieţii umane, unui mister. Şi acest lucru capătă, de asemenea, nişte forme foarte ciudate.
De exemplu, în Vyaynele din Finlanda, timp de mai multe decenii coloniştii sunt implicaţi în recunoaşterea greşelilor făcute de omenire în traducerea cărţilor vechi. Au fost editate deja sute de volume în limba finlandeză şi engleză, există chiar şi o publicaţie în limba rusă. Aceşti entuziaşti studiază cu atenţie "geometria" conversaţiei a profetului cu ucenicii lui, textele evanghelice, de exemplu, aceşti oameni au găsit pînă la opt erori de traducere într-un cuvînt. Acest lucru l-a început în secolul XIX o personalitate strălucită, Pekka Ervast.
Cred că doar în astfel de locuri neobişnuite se pot maturiza idei noi, netriviale, tehnologii noi (în special, în domeniul industriei agroalimentare, medicamentelor). Este ca un fel de confederaţie a incubatoarelor, mai mult sau mai puţin protejate, în care se cultivă viitorul.

- Şi cît de multe sunt aşezările de al doilea fel de viaţă?

- În Europa, zona Schengen, circa 3000. În lume - 40 000. Aproximativ jumătate dintre localităţi sunt situate în zone rurale, dar multe - în oraşe. Divizarea în oraş şi sat, în general, aici nu funcţionează. Principalul lucru este altceva.
În înţelegerea mea, comuna este cea mai mare fază a dezvoltării colectivului. Structura ei are mai multe straturi. Aici mult depinde de schema gestionării. Dreptul de "veto" acordat fiecărui om în astfel de aşezare, caracterizează o municipalitate extrem de dezvoltată. Acest lucru este rar, dar se întîmplă.

- Şi rădăcinile acestei forme de viaţă sunt religioase?

- Dacă vine vorba de rădăcini religioase, este adevărat că multe din aşezări au apărut pe fundalul evadării religioase: mulţi oameni care au citit despre aşa ceva, părăseau locuinţele şi aîncepeau să construiască temple izolate, mănăstiri. Dar, religia nu este tot. 

 - Furnizaţi cele mai vii exemple de astfel de aşezări.

- În primul rînd, Auroville, un fel de capitală intelectuală şi spirituală a umanităţii, un "oraş” care nu aparţine nimănui în mod special, ci întregii omeniri. Pe porţile oraşului a fost plasată o copie a "Semănătorului" lui Van Gogh: el a ieşit înainte de ivirea zorilor şi tot aruncă, aruncă seminţe în solul pietros, în speranţa că undeva va germina.

Un alt miracol în pene, Damangur, construit de tinerii de stînga, care după evenimentele din 1968 în Paris, au fugit în munţi şi timp de 40 ani au săpat cu mîinile lor un întreg oraş subteran între Milano şi Torino. Confederaţia lor este deschisă şi primitoare, au chiar şi un site: www.damanhur.org.

- Povestiţi despre aşezările ecologice ruse.

- Coloniştii ruşi îşi construiesc case din lemn, reproducînd tradiţia populară. Unele case sunt construite din lut cu paie, fără colţuri ...
În regiunea Moscovei funcţionează 10 localităţi. Prima aşezare a lui Roerich, "Kitej", a fost fondată de Dima Morozov, care a trăit în India, la Roerich Jr. El a creat un sat în regiunea Kaluga, în care a adunat orfanii şi oamenii care le-au primit în familiile lor. În Rusia există cîteva aşezări de acest tip. În ele, din experienţă, vin oamenii din întreaga lume, inclusiv din Rusia. Se învaţă să construiesc case ecologice, să dezvolte agricultura organică.

Sursa: eco-domishko.blogspot.com