Am plecat din Moscova la țară, ceea ce vă doresc și vouă

Trăiesc al treilea an în satul Dubki, raionul Kirjaci, regiunea Vladimir. Am plecat, după cum se vede, pentru totdeauna. Am plecat la 75 km de Moscova și îmi pare rău doar că nu am plecat mai devreme. Acum trăiesc cu adevărat, liber, fericit. Familia mea încă face naveta între apartamentul din Moscova și sat, de mută treptat. Copiii merg la școală, dar și condițiile de trai încă nu sînt create pînă la capăt: continuă construcția casei. În oraș vin iarna pe 1-2 zile și pot compara condițiile reale din megapolis cu cele din libertate. Sînt convins că sînt orășeni care se gîndesc să plece, dar nu se hotărăsc să-și schimbe modul de viață din cauza incertitudinii și neclarității. Asemenea dubii am avut și eu și consider că este o abordare rațională a oricărui om față de modul de trai.

În sat apare mult timp pentru mediații, comparații și analiză. Cu ceva timp în urmă, mă ocupam cu crearea arborelui genealogic și am constatat că întreg neamul nostru, în ultimele 9 generații au trăit la Moscova. Practic, nu am rădăcini țărănești. De ce atunci îmi place atît de mult la sat, de ce mă trage la pămînt? Iată ce am hotărît.

Deoarece: nu există lupta obositoare și inutilă pentru un loc de parcare a automobilului sub fereastră și ambuteiaje. Nu trebuie să te gîndești la cheltuielile pentru întreținerea apartamentului și majorarea permanentă pentru diferite invenții; la consumul de apă și instalarea contoarelor și întreținerea și verificarea lor ulterioară. Nu mă deranjează gălăgia de lîngă casă, claxoanele mașinilor, vuietul semnalizării, certurile la beție și țipetele vecinilor: toate acestea pur și simplu nu există. nu trebuie să merg prin tot orașul la serviciu – ziua de muncă începe dincolo de pragul casei. Scările și lifturile lipsesc, iar la bătrînețe multe se pot întîmpla, poate va trebui să ies în grădină în scaunul cu rotile… Nu mă tem de teroriști – aici nu este metrou, iar transportul public nu este atît de necesar. Eu nu am auzit niciodată despre pederaștii din sat sau alte vicii. Eu nu pot să-mi înec vecinii și să le devin dator. Eu am uitat cum e să fii bolnav de gripă sau IRVA (copiii însă aduc de la școală viruși și bacterii, se îmbolnăvesc cu regularitate. Deocamdată). Nu mi-e frică că nu voi construi casa cumva greșit sau că nu voi putea înregistra reconstrucțiile etc. încălțămintea mea și labele cîinelui meu nu s-au atins de sare și reagenți, iar pămîntul de pe strada mea nu este îmbibat cu prostii. În curtea mea nu sînt sticle stricate și ambalaje de sub alcool sau alte băuturi. De asemenea, lipsește măturătorul din Asia. Nu mi-e frică să rămîn fără lucru interesant, este mult de lucru și totul mi-e drag. Nu mă tem că voi fi jefuit de bețivi sau de narcomani în scară – aici nu sînt nici scări, nici narcomani, iar bețivii din sat nu sînt atît de avari ca să meargă la jaf. Nu sînt turme de gastarbeiteri - dacă vezi vreun asiat, atunci el, de regulă e cu lopata. Și nu trebuie să plimb cîinele – cîinele și pisica se plimbă singuri.

Ce este: sînt probleme locative soluționate – casă, vilă, cuibul familiei. Fiecare are camera sa, este o bucătărie comună, salonul. Vor apărea nepoții –este lor pentru toți ! Este aer curat, soare, livadă, grădină, apă curată, fîntînă, septic pentru canalizare, gaz natural, energie electrică în trei faze de 2,79 ruble pentru 1 kWt. În cazul deconectărilor (se întîmplă uneori) este un generator. Este un rezervor din beton 10x5 metri. Este un garaj mare (am visat mai bine de 20 de ani!), atelier, beci. Este baie pe lemne. Sînt 30 ha de pămînt lîngă sat și o mulțime de planuri privind folosirea lor. Este un UAZ, tractor MTZ. Este un rîu la 2 km de casă, cîmpii, pădure. Anul acest voi încerca să țin albine: am cumpărat doi stupi. Pentru că am observat că albinele nu zboară deloc în sar. Sînt o mulțime de planuri: grajd pentru vaci, pentru cai, coteț pentru păsări, seră, iaz pentru pește, aparat pentru rachiu. În casă este televizor, dar privim de cinci ori mai rar decît în Moscova. Dar și în Moscova nu priveam prea des. Telefoanele funcționează normal, este calculator, modem 3G pentru legătura cu lumea.

Lucrez în domeniul construcției și cîștig mai mult decît în Moscova. În paralel vînd terenuri pentru construcție în direcția Șcelkovo. De cîțiva ani am învățat să perfectez documente, mi-am extins afacerea. Am început să angajez lucrători și ce am aflat? Bărbați care ar putea munci în sat aproape nu au rămas: toți s-au angajat în serviciile de pază la Moscova: o zi peste trei – 18 mii de ruble pe lună. Pentru băutură și țigări le ajunge, iar celelalte nu-i interesează pe acești telespectatori. Peste cîteva luni de lucru, acești bărbați se transformă într-un idiot, incapabil pentru muncă creativă. Din această cauză, în sat sînt foarte mulți lucrători din Ucraina, Tadjikistan și alte colțuri ale imperiului. Există un deficit al forței de muncă, mai ales calificată. Un macaragiu cîștigă cel puțin 60-70 de mii de ruble pe lună, iar cu propria macara – peste 150 de mii. Nu sînt suficienți electricieni, pietrari, instalatori. Nu sînt mulgătoare!!!! Un cioban primește 25 de mii !! Un mecanic în serviciul auto cîștigă cel puțin 40 000 de ruble, un șofer- de la 30 000. Pentru Moscova nu sînt bani mulți, dar pentru regiunea Vladimir – este mai mult decît suficient. În Moscova trăiești ca să lucrezi, iar în sat totul e invers.

Produsele ce nu le produc eu, le cumpăr la piață: îi cunosc pe vînzători pe nume și sînt sigur de calitatea brînzei de vaci, a laptelui, cărnii, păsărilor, ouălor. Vara prind pește în rîu sau în iaz. Toamna culeg ciuperci împreună cu socrul meu. În grădină am cartofi (asigur familia al doilea an la rînd cu cartofi!!), varză, castraveți, roșii, ceapă, verdeață, ridiche, dovlecei, mazăre. Coacăză, căpșune (am propriul cîmp de cîpșuni). Soția plantează mereu flori: terenul e mare – peste un hectar. Plantez diferite conifere: am sădit peste 10 soiuri, precum și viță de vie. Copiii (10 și 15 ani) au interesele lor: fotbal, arcuri cu săgeți, biciclete, ruguri, plimbări prin pădure, se urcă în copaci, meșteresc ceva în atelier. Cînd vin în sat, copiii văd pentru primar dată cum crește ridichea, gustă lapte proaspăt muls, căpșune. Culeg zmeură și porumbrele, sunătoare și mentă. Băieții pentru prima dată țin în mîini arma, încearcă să meargă cu camionul, să cosească iarba, să taie lemne cu toporul și să repare bicicleta.

Lîngă sat este o biserica Sf. Nicolae, în satul Filipovsk. Preotul mă cunoaște și ne permite să sunăm din clopote cu un grup de enoriași după liturghie, duminicile. Clopotul mijlociu e al meu, iar în total sînt 18 clopote.

Eu trăiesc bine. Și ce e mai important – tot mai bine și mai bine. Trăiesc liber, mă ocup cu ceea ce-mi place. Primesc satisfacție de la munca mea. În casele construite de mine trăiesc oamenii și acest lucru e plăcut. Vom menționa și somnul profund, iar soția observă sporirea poftei de mîncare și ameliorarea altor lucruri – cred că înțelegeți. Trăind în sat am înțeles de ce țăranii se scoală la răsăritul soarelui: se satură de somn timp de 6-7 ore. Trăind în Moscova, eram permanent ocupat cu ceva, alergam ca un nenormal, cu agenda și două telefoane mobile… ȘI doar acum, la 40 de ani, înțeleg: viața adevărată – viața în afara orașului. Vreți să ne luăm la rămășag ? Scrieți. Vreți să ieșiți din megapolis, să săriți din cușca cu labirint, așa ca mine? Vă voi ajuta cu ce pot.

Serghei Alexeevici, s. Dubki, raionul Kirjaci, regiunea Vladimir