Animale de companie neobişnuite

Actrița roşcată poreclită Marusea este o celebritate în localitatea Mytishchi din regiunea Moscovei. Copiii se apropie de ea pentru a-i oferi biscuiţi, fermierii din piața locală concurează între ei pentru a hrăni animalul cu carne. Proprietara vulpii, Irina Procopieva în glumă, se numește pe sine „anexa propriului animal”.

Irina, lucrează dresoare şi este implicată în activitatea studioului de filme, organizează spectacolele proprii. Ea a îndrăgit animalele din copilărie: o vizită la Teatrul Animalelor Durov a fost pentru ea o adevărată sărbătoare. Acum, în casa Irinei trăiesc câini, pisici, un porumbel, un dihor şi un arici. Dorința de a avea şi o vulpe a apărut deodată, deşi Irina înţelegea că a fost un pas riscant. Vulpea este un animal sălbatic, neobişnuit pentru a fi un companion al oamenilor, un prădător cu un caracter foarte specific.

"Pentru a oferi animalului o educaţie adecvată, a trebuit s-o iau de la două săptămâni, - relatează Irina. - Când au adus-o, mai că nu am căzut jos: vroiam o vulpe roșcată și pufoasă, iar la mine se uita un monstru de dimensiunea unei bucăţi de pâine, gri, fără dinți, ochii cu o peliculă". Irina se ocupa de vulpea zilele întregi: o hrănea la fiecare doua ore, a trebuit s-o ia la serviciu, la întâlnirile cu prietenii.

"Socializarea acestui animal este foarte timpurie, astfel până la două luni a trebuit s-o obişnuiesc cu oamenii", - spune Irina. Marusea, este o vulpe destul de inteligentă, împreună cu Irina pleacă la serviciu în metrou, liniștit ia hrana din mâinile trecătorilor. În cei doi ani nu mușcat pe nimeni, în afară de stăpînă, dar cum spune Irina, pentru ea este un "moment de lucru": animalul s-a supra-tensionat, participând la matineele de Crăciun. Cu alte animale, vulpea se comportă pașnic și chiar şoarecii care intră în casă nu-i trezesc interes pentru vânătoare. Vulpei îi place show business : ea pozează cu plăcere în fotografii și joacă în teatrul, organizat de stăpână.

Irina, montează toate spectacolele de sine stătător: încearcă să atragă în povești fabuloase toate animalele ei. Marusea, desigur, joacă rolul principal în "Gogoaşa", pentru ea stăpâna a modificat "Mănuşa" şi "Scufiţa Roşie." Copiilor le place vulpea, de exemplu, pentru coada ei pufoasă, care poate fi atinsă după spectacol. "Desigur, există reguli stricte în contact cu animalul: eu întotdeauna interzic ca copii să țină mâna deasupra animalului care vede în această situaţie un pericol, - spune Irina Procopieva. - Deși, fiara este pașnică: ea poate fi introdusă chiar și în coteţ, am încercat odată. Dar, a trebuit totuşi s-o deprind cu botniţa".

În basme și literatură, vulpea simbolizează în mod tradițional viclenia, dar Irina, nu este de acord cu această interpretare. Ea spune că caracteristica principală a unei vulpi este ghiduşia, vulpilor le place să glumească, să facă pe prostul. Când Marusei i-au aplicat o dangă la ureche, animalul a simulat moartea, speriind şi stăpâna şi medicii, până când cineva nu a observat un ochi întredeschis. Pentru a menţine frumusețea, blana Marusei trebuie să fie spălată în fiecare săptămână cu balsam, atunci ea devine moale şi mătăsoasă. Însă, mirosul specific totuna persistă în apartament: după natura sa animalul este sălbatic, de pădure.

Popularitatea propriului animal, uneori o îngrijorează grav pe Irina: "La mine vin oamenii şi se adresează că şi-ar dori, de asemenea să îmblânzească o vulpe. Eu le răspund mereu: băieți, animalul a fost vândut unui dresor. Fără o atenție și educaţie cuvenită, vulpea va deveni o tortură atât pentru animal, cât şi pentru stăpân. Totuşi animalul nu este deloc casnic, la noi uneori proprietarii nu pot stăpîni nici câinii".

Irina Procopieva, este de părere că moda la animale este dăunătoare: "Amintiți-vă filmul despre Lassie și uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu rasa Collie în prezent. După pelicula "Comisar Rex" rasa maidanezilor germani s-a deteriorat semnificativ".

La Irina, trăieşte şi o altă victimă a capriciilor modei: în casă i-a fost adus pe furiş un dihor bolnav. Cândva acest animal doar câștiga popularitate. Costa o grămadă de bani și putea fi cumpărat doar la crescătorii profesioniști. "Acum, dihorii sunt găsiţi la gunoişte: proprietarii îi aruncă după ce se satură, - spune Irina. – Iar, în primăvara îmi aduc întotdeauna păsări sălbatice, pe care oamenii le-au adus acasă, însă şi-au au dat seama că nu pot să le îmblânzească. Vedeţi că în timpurile noastre, la piață poţi cumpăra şi un elefant. Întrebarea este: ce veţi face cu el?"

 Povestea a doua - macac Ivan 

La Vanea de patru ani, dinții de lapte se schimbă cu cei difinitivi, iar recent, el a învățat să mănânce terci cu lingura. Ivan, poartă blugi și jachete amuzante, merge la plimbare în cărucior și îi place să se rostogolească de pe toboganele de gheaţă. El nu este un copil, ci un animal de companie. Ivan este un macac.

Alături de el, în casă locuiesc un sconcs, iepure, vulpea Fenech, ratonul Nasua, câţiva câini. Proprietarii lor sunt contabila Anastasia Akişina și mama ei, Svetlana. Membrii familiei întotdeauna au iubit animalele şi s-au împreietenit cu insectele și chiar cu un rîs adevărat, dar visul cel mare, întotdeauna a fost o maimuță.

"Pe timpurile sovietice, a fost imposibil să cumperi un macac, - relatează Svetlana Akişina. - Prima maimuță am primit-o de la colegi, dar nimeni nu a ştiut să aleagă şi în cele din urmă au cumpărat un animal bolnav şi bătrîn. Ea abia şedea pe o prăjină, medicii au spus, că nu se ştie dacă va trăi, dar am avut noroc, maimuţa a trăit cu noi aproape șase ani".

Mai târziu, a apărut Vania, el a fost adus în casă foarte mic. Maimuțelor le place să se îmbrace şi a trebuit să coasem haine de sine stătător: mărimea a fost ca pentru o marionetă. Acum Ivan a crescut şi problema a fost rezolvata: jachete, salopete, blugi sunt cumpăraţi în magazinele obișnuite pentru copii. Principalul lucru – să facem o gaura pentru coada. În dulap sunt trei rafturi de podoabe.

"Când venim cu el la magazin, de obicei, suntem întâlnite foarte binevoitor, - relatează Nastia. - Deși, uneori ne confruntăm cu agresiune, dar în acest caz, pur și simplu, nu mergem mai mult acolo. O dată vânzătoarea a strigat la noi, atunci fratele meu i-a spus: de ce vă înfierbântaţi, dvs sunteţi un primat şi el este un primat, care este diferenţa? Dar vânzătoarea s-a supărat foc".

Vania, comunică cu plăcere cu toate animalele domestice, dar numai lui îi este permis să mănânce cu proprietarii la o masă. Recent, Ivan a învăţat să mănânce de sine stătător fulgi de cereale cu lapte. El repetă cu disperare obiceiurile proprietarilor: nu poate citi, dar răsfoieşte cărţi. Pretinde a fi cufundat în lectură. În timpul iernii, se dă cu săniuţa de pe deal împreună cu copiii și chiar urmează cu strictețe rândul.

"În stradă ne abordează în mod constant şi ne întreabă dacă este posibil să se facă o poză, cât costă, - relatează Svetlana Akişina. - Mai ales undeva la mare, în vacanţă. Refuzăm categoric: la noi animalele nu lucrează. Ele sunt pentru suflet".

Animalul de companie neobișnuit nu numai că atrage atenţia, dar, de asemenea, devine o ocazie pentru a practica psihologia de amator. "Deseori sunt nevoită să ascult comentarii privind instinctul matern neepuizat, - spune Svetlana Akişina. - Mai bine să adoptaţi un copil decât să schimbaţi scutece la macac, spun ei. Iar, eu le răspund că am deja, doi copii, nu vreau al treilea, vreau o maimuță. Și asta nu înseamnă că nu-mi plac oamenii. Dar, pe mulți dintre oameni nu-i poţi convinge să-şi schimbe părerea. Ei şi-au făcut deja, toate concluziile".

Este surprinzător, dar în apartamentul familiei Akişin, toate animalele trăiesc într-o bună înţelegere: ratonul Nasua foloseşte sconcsul Buş ca o pernă, iar câinii se joacă cu macacul pe canapea. Motive pentru discordie practic nu există, deși, uneori, Vania devine gelos faţă de stăpânele lui şi nu numai în privinţa altor animale de companie, dar, de asemenea, faţă de oaspeți.

Macacul Ivan, îşi însoțește peste tot stăpânele: în primul rând, este dificil de a găsi un voluntar să stea cu el și în al doilea rând, el singur nu va rămâne cu nimeni. În vacanţă, familia Akişin călătoreşte mereu cu mica lor menajerie. O dată, când mama a trebuit să plece, Nastia l-a luat pe Vania cu ea la serviciu, într-un birou.

"Maimuță are nevoie de un control permanent: atunci când merge pe stradă, trebuie să faci ochii roată la 360 de grade pentru ca Vania să nu fugă nicăieri, să nu sară asupra cuiva, să nu sperie pe cineva. Macacii sunt foarte impulsivi, - remarcă Nastia. - Dar, a închide într-o cușcă un animal cu o astfel de inteligență este o crimă. La noi se obişnuieşte: de a cumpăra şi a-i încuia doar pentru a-i arăta prietenilor. Despre orice dezvoltare nu poate fi nici vorbă". Mama ei îi numeşte pe astfel de proprietari, victimele unei dorinţe „prosteşti”. Spune că întotdeauna oferă doritorilor posibilitatea să stea la ea cel puțin o zi şi o noapte. Majoritatea vor să scape cât mai repede.

"Acum se pregătește o nouă lege privind tratamentul responsabil faţă de animale, în general, legea conţine multe teze rezonabile, - spune Anastasia. - Cu toate acestea, nu este clar modul în care legea va fi aplicată la animalele noastre, doar nu vom pune botnița pe macac. Nu ne bucură perspectiva de a înregistra numărul de metri pătrați pe cap de animal. Ce trebuie să facem: să alungăm pe cineva?”.

Istoria a treia –cucuveaua Sâcia

Descriind caracterul păsării, pictoriţa animalelor, Alina Mitrikova spune că este o pisică, numai că e cu aripi. Cucuveaua îmblânzită cu un nume simplu Sâcia, mormăie fericit atunci când este mângâiată şi scărpinată, stă la patul stăpânei atunci când ea este bolnavă și protejează ordinea în casă. Bucătăria este teritoriul său, aici chiar şi membrii familiei intră cu precauție. Bufniţa întâlnește oaspeţii cu o privire severă aruncată de pe frigider.

Alina întotdeauna a iubit păsările: a ţinut papagali, păsări cântătoare, coţofene. Bufniţa a fost un vis irealizabil, dar anul trecut, soțul ei s-a hotărât să-i îndeplinească dorinţa şi la 8 martie în casă a apărut o bufniță mică, de două săptămâni. Ea a ieşit din găoace în captivitate: puiul a fost luat de la o pepinieră suburbană. Pasărea s-a obișnuit foarte repede, dar membrii familiei au trebuit să se străduie mult pentru a deveni prieteni cu ea. Am învățat să mergem fără a ridica picioarele de pe podea, deoarece bufniţei îi place să se plimbe „pe jos” şi ea percepe picioarele ca un partener pentru joacă şi se poate strecura ușor sub călcâi. Să se bage sub plapumă, încerca să doarmă pe pernă. Fura tot ce nu era pus bine, rupea hârtia: conturi, facturi și documente.

"Bufnitele, în afara speciilor mai mici, nu pot fi ţinute într-o cușcă. Acolo ele imediat îşi rup penele, îşi lovesc locul moale de sub cioc. Aveţi nevoie de o încăpere spaţioasă sau "de un pășunat liber" într-o cameră”, - povesteşte Alina. - Sâcia noastră trăieşte la bucătărie și prin urmare, fereastra nu poate fi lăsată deschisă, cratiţele cu apă clocotită și gazul aprins fără supraveghere: ea le percepe ca o jucărie. Bufnița nu poate fi obişnuită cu toaleta, aşa că în fiecare zi fac curățenie umedă".

Bufnița poate mârâi sau lătra ca un căţeluş. "Vecinii cred că am un câine şi mă întreabă de ce nu-l plimb, el ce face treaba în scutece? Eu le răspund că da. Încerc să nu-i fac publicitate, oamenii au atitudini diferite. Prietenii mei toţi sunt amatori de păsări, dar educatoarea de la grădiniţa fiicei, a fost foarte surprinsă". O altă dificultate în întreţinerea bufniţei - dieta. Păsările răpitoare au nevoie de hrană cât mai apropiată de cea naturală din sălbăticie. Alina, cumpără insecte, şoareci congelaţi, pui de o zi, prepelițe. Consumul cărnii congelate obişnuite poate ucide pasărea: pentru sistemul lor digestiv astfel de alimente nu sunt potrivite, în plus, bufnițele sunt sensibile la orice aditivi artificiali şi conservanţi.

Alina, este moderatorul unuia dintre forumuri dedicate întreţinerii păsărilor, ea în mod constant primeşte mesaje de la oamenii care au găsit vreo bufniță și au decis s-o păstreze ca un animal de companie. "Mă sperie moda pentru bufnite și acest lucru se întâmplă nu doar din cauza cărților despre Harry Potter, - consideră Alina. - Oamenii îşi fac tatuaje, amprente pe haine, în rețelele sociale există grupuri întregi care postează fotografii și video cu puii de bufniţă amuzanţi, păsări din familia Tyto alba,Otus scops. Ca rezultat, oamenii le aduc acasă, fără a înțelege, dacă vor fi în stare să le îngrijească. Îmi scriu ce este de făcut, eu le răspund şi euforia trece. Apoi, cu tot forumul căutăm un nou proprietar pentru bufniţă".

În primăvară, se începe sezonul de „căutarea adăpostului”. Oamenii găsesc "puii de bufniţă nenorociţi" în parcuri, în pădure. Şi cred că luându-i, salvează pasărea de dezastru, însă, de fapt, iau puii din familie, îi lipsesc de posibilitatea să trăiască o viață deplină în sălbăticie. Îngrijitorii de păsări cu experiență, sfătuiesc de a întoarce imediat bufniţa în același loc de unde a fost luată (a pune în tufișuri, în copac). De regulă, în timpul apropiat familia ei va fi în apropiere. Dar, unii decid să vîndă pasărea.

"Uitaţi-vă la anunțurile, care oferă, de exemplu, o bufniță cu urechi mari. Scriu că pasărea a fost crescută în pepinieră, însă bufniţele nu se pot dezvolta în captivitate. Puteți doar găsi sau prinde ce este ilegal, - povesteşte Alina. - În acest caz, pentru pasărea, deseori deja, bolnavă din cauza îngrijirii, cer câteva mii de ruble".

Îngrijirea medicală este o problemă pentru orice posesor de păsări. În colegiile veterinare accentul se pune în principal pe zootehnie, în care puii bolnavi, curcani, gâște, de obicei, nu sunt trataţi, ci imediat sacrificaţi. Papagalii, bufnițele, cioarele - toţi au caracteristicile specifice de sănătate, dar experții în tratarea lor sunt număraţi pe degete. "La Moscova, în general, nu este aşa de rău, dar în unele regiuni, chiar şi analize nu se fac. Și există o mare problemă cu hrană. Am o prietenă în Sankt Petersburg, care nu poate cumpăra şoareci congelaţi. Îi creşte de sine stătător".

Alinei, nu-i pare rău că au procurat bufniţa: în mâinile dibace această pasăre aduce bucurie și plăcere. Dar, nu fiecare este capabil să-şi reconstruiască casa pentru a trăi împreună cu o pasăre. Pictoriţa, în mod constant trebuie să se ocupe de bufniţele schilodite, rănite, bolnave. Ee spune că toate acestea s-ar fi putut evita, dacă stăpânii imediat aflau ce se cere de la ei.

Sursa: goodnewsanimal.ru