Apa de la robinet la Moscova
Apa de la robinet la Moscova
Încă câteva secole în urmă, pe malurile râului Moscova nu existau probleme cu apă potabilă. O mulţime de râuri, lacuri, iazuri mici alimentau oraşul cu apă. Totodată cu creşterea numărului de locuitori a crescut şi consumul de apă şi ca consecinţă - volumul fluxurilor nereglementate. Într-un oraş cu o populaţie de mii de oameni şi o vastă reţea de fabrici fără apă curentă şi canalizare, începând cu a doua jumătate a secolului XVIII au izbucnit epidemii de holeră, dizenterie şi ciumă. Necesitatea de a construi un apeduct a devenit evidentă. 
Primul apeduct public a fost construit în timpul Ecaterinei II, care a emis la 8 iulie 1779 un decret pentru generalul-locotenent Baur în scopul efectuării lucrărilor în favoarea capitalei noastre Moscova. După decret a urmat construcţia apeductului, care s-a încheiat în 1804, când în oraş a început să curgă apa din izvoare Mîtişci. Totodată cu construcţia apeductului în Mîtişci s-au început şi activităţi de canalizare. În 1906 a fost introdusă pentru prima oară metoda de purificare rapidă - "americană", bazată pe coagularea impurităţilor de apă cu sulfat de aluminiu.
În anii 30 a fost proiectat şi implementat un proiect de unire a râurilor Moscova şi Volga, la care a visat încă Petru I. Canalul Moscova a fost construit în anii 1932-1937. Mii de prizonieri au murit la această "construcţie a secolului". Staţia de pompare de Est a dat Moscovei prima apă din Volga în mai 1937. Cu 15 ani mai târziu a fost lansată staţia de pompare de Nord.
Moscova de astăzi este înconjurată cu un întreg sistem de rezervoare de apă din râul Volga: Ivankovskoe, Ikşinskoe, Pestovskoe, Pialovskoe, Kliazminskoe şi Ucinskoe. Apa din râul Moscova şi afluenţii ei se adună în rezervoare şi apoi se purifică la două staţiuni. În total capitala este alimentată cu apă din cinci staţiuni, situate la periferia acesteia.
Calitatea apei de la robinet din Moscova îndeplineşte standardele actuale interne şi cele europene. Însă obţinerea acestei calităţi înalte nu este uşoară, în ciuda faptului că tehnologia acvatică în fiecare an se îmbunătăţeşte.
Deoarece apa din sursele descoperite colectează toată murdăria, pe care o aduc numeroasele râuri şi pâraie.
Apa din sursele deschise este foarte instabilă în compoziţie. În timpul inundaţiilor şi averselor de primăvară, precum şi în sezonul florilor, apa de la robinet ar trebui să fie curăţată şi dezodorizată suplimentar. Inundaţiile sunt o încercare dificilă pentru instalaţii de curăţare şi consumatori. Râuri sunt pline de apă, care, în drum spală totul în întregime de pe maluri: deşeuri de origine animalieră, pesticide, utilizate în agricultură pentru combaterea dăunătorilor şi buruienilor, îngrăşăminte împreună cu depozite de gunoi şi deşeuri.
Pentru a dezinfecta şi purifica apa în această perioadă sunt folosite doze de şoc de clor, carbon activat, permanganat de potasiu, în rezultat se obţine un lichid inofensiv, dar foarte neatractiv. La curăţarea apei, în primul rând, aceasta este îndepărtată de moloz şi clorurată – acest lucru permite de a proteja echipamentul staţiei şi întreţinerea acestuia într-o stare sanitară cuvenită. Apoi sunt folosite oxidanţii reactivi, de exemplu, clor şi derivatele lui, permanganat de potasiu, ozon, peroxid de hidrogen.
Cel mai răspândit reactiv pentru apa de la robinet rămâne clorul, datorită eficienţei sale ridicate şi economiei. Cu clor se dezinfectează şi se decolorează apa în mai mult de 90% de staţii din lume, inclusiv în Rusia. Dupa ce în anii 70 din secolulul trecut au fost publicate date din studii de toxicitate a clorului şi derivatelor lui, utilizarea acestuia a devenit rigid reglementată prin normele sanitare interne şi cele care îndeplinesc cerinţele OMS. În loc de clor lichid se foloseşte hipoclorit de sodiu, care face procesul de dezinfectare a apei mai inofensiv, fapt, care este extrem de important la situarea staţiilor de purificare a apei în apropierea cartierelor dens populate.
Perfect dezinfectează apa şi ozonul. În plus, acesta îmbunătăţeşte gustul şi mirosul. Însă nu se foloseşte la stadii incipiente de purificare, deoarece la ozonarea apei cu un conţinut ridicat de compuşi organici se formează substanţe mult mai toxice, decât contaminanţii originali. În plus, ozonul este un agent de dezinfectare foarte scump şi extrem de agresiv, care necesită utilizarea materialelor mult mai rezistente la coroziune, decât în caz de clor. Ca urmare, chiar şi în ţările dezvoltate economic, nu se grăbesc a trece pe deplin sistemul de tratare a apei la ozonare.
Pentru a elimina murdăria din apa care urmează să fie purificată se foloseşte aşa-numita metodă de coagulare. Aceasta implică formarea fulgilor de murdărie îndepărtaţi, pentru ce în apă se adaugă reactivi, susceptibili de a forma astfel de fulgi: depunându-se pe fundul rezervorului, aceştia captură contaminanţii. Pentru a optimiza procesul de coagulare sunt folosite coagulanţi micşti, cum ar fi un amestec de sulfat de fier şi sulfat de aluminiu, cu pre-tratarea apei cu permanganat de potasiu. Adăugarea "amplificatorilor" fulgilor (floculanţi) poate contribui la creşterea dimensiunii fulgilor şi facilita eliminarea lor mecanică. De regulă sunt utilizaţi floculanţi organici - polimeri sintetici (polielectroliţi) cu o greutate moleculară mare. Floculanţi polimerici formează "poduri" între microfulgi, formaţi în timpul procesului de coagulare, fapt, care duce la formarea “bulgărilor” mari.
Floculanţii acţionează în concentraţii foarte mici, totodată reduc semnificativ numărul de coagulanţi adăugaţi.
40