MOLDOVENII.MD

Atitudinea românilor față de moldoveni în anii 1941-1944

În anii 1941-1944 Armata Română a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste și reprezenta un număr mare de trupe aliate din țările satelit ale Germaniei (267.727 persoane).

Pe teritoriile ocupate de România: Republica Moldova, Transnistria și Ucraina, în perioada 1941-1944 au fost instituite Guberniatul Bucovinean, Basarabean și al Transnistriei. Capitala Guberniatului Bucovinean a devenit Cernăuți, al celui basarabean - Chișinău, al Transnistriei - întîi Tiraspolul, apoi Odesa. Aceste teritorii îi erau necesare lui Antonescu pentru exploatare economică. Aici avea loc o romanizare activă a populației locale.

Antonescu le cerea autorităților locale să se comporte ca și cum "puterea României s-a instaurat pe acest teritoriu pentru două milioane de ani" și a declarat că este timpul să se treacă la politica de expansiune, care includea exploatarea tuturor tipurilor de resurse de pe teritoriile ocupate. El spunea: "Nu este un secret faptul că nu am de gînd să pierd ceea ce am dobîndit. Transnistria va deveni teritoriul românesc, o vom face românească și-i vom deporta de acolo pe toți acei de altă națiune. În numele punerii în aplicare a acestui obiectiv sînt gata să port pe umeri toate greutățile".

În același timp, guvernatorul Transnistriei G. Alexianu într-o conversație cu I. Antonescu a declarat: "Ne confruntăm cu faptul că trebuie să scoatem oamenii forțat la muncă. I-am scos cu forța la muncă, iar acum au început să iasă, pentru că avem nevoie. Am rugat într-unul din rapoartele mele ca referitor la Jandarmerie să ne permiteți să restructurăm sistemul de administrare în Transnistria. Astăzi avem mare nevoie de jandarmi și armată, care ar impune oamenii să iasă la muncă".

Administrația românească le împărțea resursele locale cooperativelor, antreprenorilor români pentru exploatare. Pe teritoriile ocupate era utilizată în mod activ munca fără plată a localnicilor. Locuitorii din Basarabia și Bucovina erau folosiți pentru repararea și construcția drumurilor și structurilor inginerești. Prin decretul-lege № 521 din 17 august 1943, administrația românească a introdus pedepsele corporale pentru muncitori.

În orașe și alte zone populate, unde se ocupau cu agricultura a fost introdusă vînzarea pîinii pe cartele. Într-o zi un om putea primi între 150 și 200 de grame de pîine. În anul 1942, Antonescu a emis un decret potrivit căruia rațiile alimentare pe teritoriul Basarabiei au fost reduse la minimum (se considera, probabil, că acesta este minimul necesar de calorii pentru supraviețuire fizică), recoltarea fiind supravegheată de Poliție și Jandarmerie, inclusiv deșeurile agricole erau puse la dispoziția instanțelor locale românești.

Administrația românească ducea o politică de românizare în regiunile ocupate. A fost adoptată o serie de legi care izgoneau limbile rusă, ucraineană și altele, nu numai din sfera de afaceri, dar și din viața de zi cu zi. Astfel, din biblioteci erau confiscate obligatoriu toate cărțile în limba rusă, inclusiv, cele scrise înainte de reforma rusă. Cu literatura confiscată se proceda în mod diferit: o parte erau arse pe loc, o parte era transportată în România.

Populația de pe teritoriile ocupate era împărțită în trei categorii: etnici români, minorități și evrei, care primeau buletine de identitate de diferite culori (românii- albe, minorități etnice - galbene, evreii - verzi); toți reprezentanții aparatului de stat român (inclusiv lucrătorii din domeniul educației și preoții) trebuiau să "dovedească populației că sînt români".

În ceea ce privește populația civilă erau aplicate politicile represive, care țineau de toate domeniile vieții. Potrivit ordinilor Jandarmeriei Române urmau a fi confiscate nu numai armele private, dar și toate dispozitivele radio de la populație.

Represiuni erau preconizate chiar și pentru cîntatul în grup pe stradă. Cum recunoșteau autoritățile locale românești înseși, în realitate activitățile ocupaționale ale României erau controlate de fapt, de germani, mai mult decît atît, pentru a evita refuzul românilor de a lupta de partea Germaniei naziștii desfășurau așa-numitele "puncte de corecție a dezertorilor români", iar în spatele trupelor românești care înaintau adesea urmau detașamente ale trupelor SS.

Avea loc românizarea graduală a instituțiilor de învățămînt. În special, acest lucru se referea la Transnistria, unde locuiau mai mulți ucraineni și ruși, decît moldoveni. În școlile din regiune au fost trimiși profesori de limbă română, care se întăreau la fiecare clasă. La Chișinău a fost introdusă o lege strictă, care chiar interzicea să se vorbească în limba rusă. În plus, administrația cerea utilizarea echivalentelor românești ale numelor slave. Localnicii nu se supuneau acestor legi. Potrivit guvernatorului de Chișinău "utilizarea limbii ruse devine, din nou, obicei". Pentru încălcarea legilor românești și conservarea culturii indigene a popoarelor din Basarabia intelectualii creau cercuri clandestine. Aceste societăți erau persecutate de către Poliție, căci popularizau și răspîndeau propaganda pentru culturile neromânești ale Basarabiei și Bucovinei în rîndul populației.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, administrația română trata foarte crud populația Basarabiei. Astfel, judecătorul Șt. Mincă scria la 25 februarie 1942 d-lui Ion Antonescu: "Locuitorii din Basarabia sînt bătuți și insultați de jandarmi, care sînt dictatori în sate".

Acest lucru este, de asemenea, menționat în procesul-verbal al șefului Secției de propagandă a Comenduirii Militare românești Odesa maiorul A. Enescu cu șeful Departamentului Civil-militar de Administrare a Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei S. Iamandi: "Ține de datoria mea să vă comunic despre faptul că jandarmii se comportă în unele sate din Moldova ... foarte rău cu populația locală, îi bat pe bărbați și pe femei, de aceea populația este foarte nemulțumită. Locuitorii sînt, de asemenea, insultați, ceea ce lasă o impresie foarte dureroasă, mai ales că s-au obișnuit să nu fie insultați pe timpul bolșevicilor".

Potrivit datelor oficiale, în anii 1941-1944 au supuși torturilor aproximativ 210 mii de locuitori din Moldova - o zecime din populație. Oamenii care au supraviețuit brutalităților de patru ani își amintesc: "Pedepsele corporale nu le putea evita nici un om. Erau bătute și femeile cu orice ocazie, chiar nesemnificativă, cu aceeași putere ca și bărbații ... Au fost uciși în bătaie 22.700 de oameni, iar 18.400 de locuitori ... cu acuzații politice au fost arestați în primul an de ocupație, cei mai mulți dintre care nu au ajuns să trăiască pînă la eliberare ... Cu o cruzime deosebită erau nimiciți țăranii activi politic, aleși în Soviete, funcționarii publici și cadre didactice".

La moartea de foame și sărăcie au fost în mod deliberat condamnați deportații. "Astfel, pentru a le elibera coloniștilor români în aprilie 1943 locuri în satele din raionului Rîbnița au fost deportați aproximativ 3 mii de ucraineni. De pe teritoriul Basarabiei de Sud au fost deportați și predați trupelor germane aproximativ 1,5 mii de polonezi. Comandamentul german a elaborat un plan de deportare a 500 mii de ucraineni de pe teritoriul Bucovinei de Nord, a circa 750 de mii de bulgari, ucraineni și ruși din Basarabia".

A amplificat genocidul politica de jefuire în masă de pe teritoriile ocupate, inclusiv Basarabia și Transnistria. "Deja către mijlocul verii anului 1941, trupele române și germane au capturat depozitele de alimente. Localnicilor le-au fost rechiziționate animalele și cerealele pentru nevoile trupelor, care au contribuit la începutul foametei în Moldova".

România a exploatat Basarabia și Transnistria pentru nevoile sale economice. Cereale din aceste regiuni arau exportate în România, populația locală era scoasă cu forța de poliție și jandarmi la muncă fără remunerare. Un timp țara a fost aprovizionată cu proviziile necesare, dar către sfîrșitul războiului cu pierderea Transnistriei, Bucovinei și Basarabiei agricultura românească s-a dovedit a fi în unul dintre primele sectoare ale economiei secătuite. Mulți țărani nu se puteau hrăni pe ei înșiși, de aceea refuzau să iasă la muncă.

În ciuda crizei, autoritățile le cereau acestora să-ți respecte cu strictețe obligațiunile. Ziarul pro-guvernamental "Universul" scria: "Ministrul Agriculturii îi încurajează pe țărani să-și prelucreze pămînturile, dar aceste chemări platoniciene rămîn fără rezultate. Credem că în ceea ce privește țăranii încăpăținați trebuie aplicate măsuri draconice".

Ocupația românească i-a provocat răni grele Moldovei. Persecuțiilor au fost supuși evreii, romii și alte minorități etnice din regiune. Multe victime ale violenței naziste au fost înregistrate și în rîndul moldovenilor, mulți au murit eroic, în rîndurile Armatei Roșii. Moldova a dat Armatei Roșii 400 de mii de soldați și ofițeri, printre care și comandanți ai regimentelor, diviziilor. În Armata Română, în care au fost început să fie înrolați și locuitorii din Basarabia după bătălia de la Stalingrad, erau de 10 ori mai puțini. Și basarabenii ca și mii de cetățeni sovietici se predau sovieticilor.

Sursa: moldovenii.md