Avem nevoie de ecovillages? Sau locuitorii planetei Pămînt pot rămînea fără Pămînt… (Partea I)

Conştientizînd aceste fapte, am decis că eforturile noastre ar trebui să suscită dacă nu un ajutor din partea guvernului local, atunci cel puţin un interes, ca o experienţă reuşită de atragere a noilor rezidenţi în mediul rural depopulat. Dar realitatea a fost opusă: într-un discurs între reprezentanţii eco-aşezării Kovceg (Arca) cu şeful-adjunct al Adunării legislative regionale din Kaluga, înaltul oficial în mod repetat a declarat deschis că regiunea nu are nevoie de nici un fel de sate şi aşezări noi. Acest fapt, împreună cu multe altele, ne-a condus la necesitatea de a reevalua situaţia noastră, relaţiile cu autorităţile locale, problema funciară în procesul istoric la nivelul mondial.

Din discuţiile ulterioare rezultă că, în regiunea Kaluga mulţi localnici şi locuitori din alte regiuni doresc să ia pămînt: pentru construcţia caselor, gospodării de fermier sau cositul fînului pentru vacile lor, însă guvernul refuză. De ce? Răspunsul este acelaşi - nu este pămînt! În pofida faptului că în jur sunt cîmpii imense, părăsite de zece sau cincisprezece ani, părăginite cu mesteceni, şi dacă nu ar fi incendieri de iarba în primăvară, în locul lor ar fi fost o pădure tînără deasă. Şi astfel de întinderi sunt o mulţime, nu doar lîngă aşezarea noastră, ci peste tot. Însă statul nu are pămînt liber. Teren disponibil, pe care statul l-ar putea aloca oamenilor în diferite scopuri necesare şi utile. Alocarea, conform legislaţiei în vigoare, din contul terenurilor neutilizate, fac parte din fondul de reîmpărţire. Iar informaţiile despre acest fond ar trebui să fie date publicităţii pentru că toată lumea să ştie unde sunt terenuri virane.

Se pare că teoretic totul este clar, dar realitatea este oarecum diferită de teorie.

În primul rînd nimeni nu va furniza nici un fel de informaţii privind terenuri disponibile din fondul de realocare. Este o tradiţie: angajaţii din componenţa consiliilor funciari şi administraţiei publice locale tăinuiesc aceste informaţii cu grijă, acest fapt este verificat de experienţa mai multor oameni. Şi chiar dacă răspunsul a fi primit, atunci acesta va fi, probabil, dezamăgitor, deoarece în compoziţia terenurilor fondului de reîmpărţire în cele mai populate localităţi sunt doar pămînturi nepotrivite, cum ar fi mlaştini şi rîpe, şi deloc cîmpii adiacente de drumuri şi părăginite cu mesteacăn. Terenurile pustii sunt năpădite de păduri pe suprafeţe imense. Acest lucru a fost văzut de toţi cei care au călătorit pe partea centrală a Rusiei. Cu toate acestea, este imposibil de a primi pămînt , chiar dacă scopul ar fi foarte util şi foarte prioritar pentru ţară şi pentru guvern. Şi totodată parcele mici de teren sunt vîndute la preţuri absolut astronomice. Înţelegerea acestui fapt ne conduce în unele spaţii filosofice şi politice foarte interesante.

Pentru un speculator de piaţă, pămîntul este un mijloc de profit. Pentru un agricultor sau proprietar de firmă agricolă - un mijloc de producţie, pentru un jurist sau un funcţionar - un obiect de drept, pentru un ţăran – averea familiei. Pentru un om de ştiinţă, un agrolog, solul este un obiect de studiu, o substanţă complexă, în care se petrec procesele interesante şi misterioase, pentru un biolog - habitatul nenumăratelor creaturi vii. Şi tot aşa mai departe. Toţi,fără excepţie, ştiu că viaţa fără Pămînt este imposibilă pentru om. De la pămînt omul primeşte aproape tot de ce are nevoie - alimente, minerale, lemn şi alte materiale pentru construcţii şi producţie, apă potabilă şi chiar aer. Pămîntul reciclează deşeurile umane şi utilizează substanţele nocive care omenirea le produce în abundenţă, eliberînd din nou locul sub soare. Pămîntul dăruieşte omului frumuseţe şi armonie, bucurie şi inspiraţie ...Despre pămînt putem vorbi cît doriţi şi totuna va fi îndeajuns. În lumea de azi problema funciară nu preocupă oamenii la fel de serios ca şi pe timpuri, atunci cînd în localitatea rurală au trăit 90-95% din populaţia mai multor ţări. Orăşeanul modern, obţinînd totul de ce are nevoie pentru viaţă în magazine şi supermarket-uri nu simte o dependenţă mare de pămînt ca şi agricultorul modern sau ţăranul din timpuri mai vechi. Dar, din această cauză, dependenţa lui nu devine mai mică şi chiar creşte pe măsură ce omul primeşte beneficii nu direct, ci printr-un lanţ lung şi complex de producători, lucrători din transport, depozite, magazine şi multe alte structuri, de care chiar şi nu suspectează.

Acesta este motivul pentru care cetăţeanul ar trebui să privească Pămîntul cu o privire nouă, pentru a simţi, a înţelege ce fel de miracol stă chiar sub picioarele lui! La urma urmei, chiar şi economiştii insensibili, privind solul ca un mijloc de producţie, îl disting de alte obiecte, deoarece numai Pămîntul poate aduce un cîştig infinit cu investiţii aproape zero. Judecaţi şi singuri: cîte sume sunt necesare pentru a arunca un sîmbure în pămînt? Şi care este rezultatul! După acest lucru simplu se poate mulţi ani la rînd obţine zeci, sute de mii de fructe! Fără nici o dificultate, doar întindeţi mîna şi rupeţi.

Ideea principală, la care am încercat să vă conduc, constă în faptul că omul, care are la dispoziţia sa un teren de pămînt, poate fi independent. Gîndiţi-vă la acest lucru!

Şi cît de mult pămînt este necesar? Nu chiar atît de mult. Potrivit diverselor estimări independente, este aproximativ un hectar pentru o familie, inclusiv casă şi toate facilităţile gospodăreşti, terenuri agricole, garduri vii şi fîşii de pădure împotriva vîntului, şi aproximativ două hectare de pădure (în latitudinile noastre). Plus un pic mai mult pentru cosit şi păşunatul vitelor, dacă acestea există. Pe terenuri agricole creştem culturi alimentare şi plante industriale, cum ar fi in, iar din pădure luăm ciuperci, fructe de pădure, lemne de foc, materiale de construcţii şi multe alte lucruri.

Cine are nevoie de un om aşezat la locul lui, pe terenul propriu, puternic şi sănătos, liber şi independent, care dispune liber de timpul lui? Nimeni în afară de el însuşi şi familia lui, rude, prieteni şi vecini – oameni la fel de liberi. El este totuşi util pentru mediul înconjurător, deoarece nu-l poluează.

Deci, imaginea reiasă, după cum urmează:

Există un popor, există pămînt pe care el trăieşte şi de care depinde, şi există statul ca o structură care deţine în proprietate deplină pămîntul şi guvernează oamenii.

Tot restul depinde de voinţa statului, scopurile şi obiectivele lui. Statul poate distribui pămîntul oamenilor şi lua de la ei impozite modeste, poate aloca pămîntul elitei, trecînd poporul în iobăgie, poate organiza colhozuri şi sovhozuri, forţînd oamenii să lucreze pentru ei, poate oferi lumina verde fermierilor sau firmelor agricole mari. Statul poate vinde pămînt, legalizînd proprietatea funciară privată. Terenul devine o marfă, un obiect simplu de a obţine un profit din nimic, de a face speculă, dacă vorbim într-un limbaj simplu.

Toate terenurile de valoare (calitatea solului, apropierea de oraşe şi de drumuri) aparţin cuiva în drepturi de proprietate sau arendă pe termen lung (49 ani).

Cui? Persoanelor juridice şi, prin urmare, fondatorii lor – proprietarilor funciari. Totodată în proprietatea unei persoane nimeresc zeci şi sute de mii de hectare. Suprafeţele imense au nimerit în mîinile lor sau prin răscumpărare la un preţ mizerabil a cotelor(terenurile fostelor gospodării agricole colective), sau prin falimentul fostelor ferme de stat (sovhozuri). În acest ultim caz,comisia de stat le-a dat terenuri în chirie pe termen lung (de obicei, 49 de ani).Conform legii, arendaşii peste 3 ani după încheierea contractului de arendă, pot răscumpăra pămîntul de la stat la un anumit preţ, stabilit de stat, şi deveni proprietari. Deşi , există o condiţie suplimentară, pămîntul trebuie să fie folosit conform destinaţiei(de exemplu, prelucrat). Dar această formalitate, după cum ştiţi, este uşor depăşită.

Printre posesori sunt mari proprietari care prelucrează pămîntul, încercînd astfel să obţină profit, alţii fac investiţii serioase, cumpără tehnică agricolă şi construiesc clădiri necesare. Dar marea majoritate pur şi simplu deţin pămîntul în aşteptarea creşterii bruşte a cererii. Şi deocamdată pun în vînzare parcele mici la preţuri nebune. Aceste terenuri sunt utilizate pentru a construi cottage sau extinde oraşe. Exemple sunt cîte doriţi. Oficialii din regiunea Moscova au cerut zece mii de dolari pentru transferul unui hectar de teren agricol în cel pentru grădini, iar la Cadastru, pentru alcătuirea planului cadastral al unui teren de 100 de hectare au deziderat un milion de ruble. Desigur, este vorba de regiunea Moscovei, preţurile aici sunt nebune, şi poporul este mai bogat, dar este o chestiune de principiu.

Sursa: ecofriendly.ru