Avem nevoie de ecovillages? Sau locuitorii planetei Pămînt pot rămînea fără Pămînt… (Partea II)

Cum s-a reuşit ca pămîntul în ţara noastră a trecut în proprietate privată? Această decizie a fost luată de Parlament nu atît de mult timp în urmă, aproximativ un deceniu. Oare statul a avut o alegere? Da, a avut. Şi varianta alternativă a fost serios examinată. Conform acesteia, pămîntul ar fi fost dat în arendă sau atribuit persoanelor fizice, organizaţiilor pentru diferite scopuri. Vrei să devii un fermier - ia pămînt. Lucrezi bine, ai nevoie de mai multe terenuri – mai ia. Nu faci faţă sau te-ai răzgîndit să te ocupi de agricultură – pămîntul este reîntors statului în fondul de redistribuire, de unde acesta va fi alocat următorului utilizator. Desigur, pentru diferite necesităţi sunt atribuite diverse terenuri.

În înţelegerea mea personală, aşa ar trebui să fie. Baza statului este pămîntul. Pămîntul aparţine poporului şi este, de fapt, cel mai valoros lucru pe care el îl are. Şi nu numai valoros, ci şi vital necesar. Prin urmare, fiecare cetăţean al ţării are dreptul absolut de a deţine o porţiune de teren, pe care statul, la cererea lui, ar trebui să îl aloce. Dar numai dacă cetăţeanul are de gînd să-l folosească. Şi dacă o persoană locuieşte în oraş şi nu intenţionează să intre în drepturile titularului de posesiune funciară, atunci dreptul de a dispune de teren potenţial ea îl deleagă statului, care transferă terenul fermierului sau firmei agricole. Şi acest fermier, prelucrînd pămîntul, hrăneşte acest orăşean. Totodată, statul se asigură că fermierul sau firma agricolă folosesc terenurile conform recomandărilor agrotehnice, adică respectă structura asolamentelor, şi nu admit folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice. Dar acest pămînt trebuie să hrănească nu numai pe noi, dar de asemenea multe generaţii de urmaşii noştri!

Dar sa ne întoarcem la pămînt. Această variantă nu a trecut, şi a fost adoptat dreptul de proprietate funciară. De ce? Răspunsul este de mult timp clar. Au cîştigat cei care doresc să trăiască pe contul altora. Şi ca alte persoane să nu rămînă supărate, a fost oferită amnistia de dace. Toată lumea trebuie să simtă farmecul proprietăţii funciare! Doar unii – pe cele şase are, care şi aşa au fost deţinute, şi alţii – pe zeci de milioane de hectare, pe care mai tîrziu vor veni cei cărora cele şase are nu au fost de ajuns, şi vor plăti banii lor. Şi mai bine, dacă vor lucra, plătind tot timpul. Aşa se întîmplă acum în Asia Centrală, conform tadjicilor: iai un hectar de la proprietar şi lucrezi pe el, iar la sfîrşitul sezonului îi restitui o jumătate din recoltă, fără a ţine cont de taxele de irigare şi aratul de primăvară. Prin urmare, tadjicii fug de la acest feudalism, şi pe pămînt rămîn doar beţivanii şi leneşii ...

Trist? La ce s-a gîndit statul, oferind proprietate asupra pămîntului? La urma urmei, statul are şi sarcinile sale proprii, în contrast cu mulţi (nu toţi) comercianţi care se gîndesc doar la profit. Statul are un popor care trebuie să fie hrănit, şi mai există conceptul de securitate alimentară, care nu este mai puţin importantă decît siguranţa militară. Prin urmare, autorităţile, într-un fel sau altul, trebuie să se gîndească nu numai la interesele lor personale, ci de asemenea la beneficiul ţării. Şi aici, ele nimeresc exact între ciocan şi nicovală, deoarece interesele elitei de afaceri şi interesele ţării adesea sunt diametral opuse.

Deci care este punctul de vedere al autorităţilor privind asigurarea ţării cu produse alimentare? Răspunsul este uşor de găsit pe paginile presei periodice, în interviuri cu oficialii şi în articolele analiştilor. Producţia agricolă trebuie să fie deţinută de firme agricole mari, care dezvoltă afaceri pe suprafeţe de mii de hectare, cu folosirea tehnicii moderne şi celor mai recente realizării ale ştiinţei agrochimice. Adică, utilizînd îngrăşăminte, pesticide şi plante modificate genetic, care în mod formal sunt interzise din cauza pericolului enorm pentru sănătatea umană, dar de fapt sunt utilizate, pentru că cuiva acest lucru este convenabil.

Însă nu este clar de ce să se transfere dreptul de proprietate asupra terenurilor acestor firme agricole, cînd ele ar putea funcţiona pe pămîntul arendat de la stat.

Deci cîmpurile imense, echipamentul agricol serios şi chimie în întregime - ca la toţi oamenii, la fel ca în Occident.

Tratamentul pămîntului cu pesticide a devenit un lucru obişnuit în agricultura"progresivă" modernă. De exemplu, în livezile industriale din Europa pomii de măr sunt prelucraţi pînă la 40 de ori pe sezon! Şi pesticidele nu numai că nimeresc inevitabil în produsele alimentare, dar de asemenea se acumulează în sol, intoxicîndu-l treptat şi făcîndu-l neroditor. În multe ţări cu o agricultură dezvoltată de tip industrial, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Argentina, Polonia, terenurile sunt deja deteriorate ireversibil.

De ce avem nevoie de această discuţie? Înainte de a pune în aplicare într-o ţară mare tehnologii agricole occidentale, ar fi mai bine să le studiem cu adevărat, luînd în considerare nu numai imaginea lucioasă din exterior, dar şi efectele ulterioare pentru pămînt şi oamenii. Ce ne împiedică să facem acest lucru? Sau pentru a fi mai aproape de adevăr, cine? Corporaţii şi reţele comerciale internaţionale mari care au nevoie să vîndă echipamente moderne incredibil de costisitoare şi milioane de tone de produse chimice otrăvitoare pentru oamenii şi planetă. Activitatea acestor corporaţii, metodele lor de lucru, precum şi impactul asupra guvernelor lumii este o temă nu numai foarte mare, dar uneori şi teribilă. Corporaţia internaţională Monsanto, unul din cei mai mari producători de pesticide şi-a instituit capital de baza în timpul războiului din Vietnam, producînd pentru armata americană o armă chimică infamă - Agent Orange, care distruge totul viu. Cu această substanţă din aer au fost presărate pădurile şi satele vietnameze. După cum ştim, consecinţele sunt îngrozitoare.

Acum imaginaţi-vă ce se întîmplă în viaţa reală. Merge o comisie din cadrul ministerului de agricultură în străinătate pentru a prelua experienţa înaintată şi apoi în fiecare centru raional, în fiecare clădire administrativă apare un serviciu de protecţie a plantelor, care promovează utilitatea fiecărui pesticid şi ajută să-l procuraţi. Acelaşi lucru se petrece şi cu tehnica agricolă, şi priorităţile de alocare a terenurilor. Cui? Holding-urilor agricole mari, fondatorii bogaţi care îşi pot permite să cumpere totul. Iar consecinţele sunt deja cunoscute.

Dispunînd de cele mai bogate terenuri de pămînt negru şi cel necultivat (ţelină) din lume, noi cumpărăm în magazine morcovul polonez, usturoiul chinezesc, pere din Argentina. Chiar şi cu mere nu ne putem asigura - 90% sunt importate. Să nu mai vorbim de altă producţie. 60% din produsele agricole sunt importate de peste hotare, absorbind zeci de miliarde de dolari obţinute de ţara noastră pentru petrol şi gaze. Oare trebuie să spunem că la noi ajung produse de calitate joasă, cultivate în mod intens pe cîmpii intoxicate de pesticide. Şi calitatea acestora, cu rare excepţii, nu este verificată în serios. Şi toate acestea sunt rezultatele unor politici promovate de stat în domeniul agriculturii şi în zonele rurale. De exemplu, proprietarii întreprinderilor mari, orientate chimic, nu mănîncă produsele vîndute de acestea. Unul dintre ei a spus într-un interviu, fără nici o viclenie, că este destul de bogat şi îşi poate permite să cumpere o hrană normală pentru familia lui. Cultivată organic, fără îngrăşăminte şi pesticide. Cum vă place? Însă apare o întrebare: de ce în gospodăriile lor să nu crească astfel de produse?

Pentru că agricultura organică (sau permacultura) poate fi dezvoltată numai pe terenuri mici şi necesită o cantitate mare de muncă manuală şi prezenţa proprietarului însuşi pe pămînt. Precum şi o anumită atitudine - inteligenţă şi dragoste. Şi apar cu totul alte priorităţi în viaţă atunci cînd banii nu sunt scopul principal şi măsura succesului, atunci cînd omul îşi lasă dreptul de existenţă nu numai lui, ci şi milioanelor de creaturi vii din jur. Oare acest lucru este posibil la o scară largă în cadrul economiei orientate spre profit?

Sursa: ecofriendly.ru