Bazele ecoturismului
Nici o industrie nu a fost acuzată la fel de des de "PR verde" ca turismul. Poftele internaţionale în creştere pentru călătorii unice (cine vrea să-şi petreacă ore întregi în avion şi să vină la locul de odihnă, în care totul miroase, are acelaşi gust şi aspect ca şi acasă?) şi companiile turistice necinstite şi, uneori, incompetente au dus la apariţia unui număr mare de confuzii în acest domeniu.
Parţial, problema poate fi explicată, pur şi simplu, de nivelul calificării: este un domeniu nou pentru mai multe ţări. În unele locuri, chiar şi turismul tradiţional are propria sa istorie, să nu mai vorbim de principiile de percepţie ale atitudinii prietenoase faţă de mediul înconjurător sau de spirit de raţionalitate care domină în unele zone. De asemenea, dificultăţile sunt provocate şi de diferenţele regionale: ceea ce este util pentru planetă într-o parte din lume poate arăta destul de diferit în alta. Una din problemele industriei ecoturismului este dezvoltarea standardelor şi principiilor necesare pentru o evaluare corectă şi imparţială a calităţii locului de odihnă sau traseului turistic, care vor fi potrivite pentru un hotel liniştit de tip "pat şi micul dejun" în pădurile tropicale şi hotel aglomerat cu mii de numere în Las Vegas.
Un lucru este incontestabil: turismul are un impact mare asupra economiei mondiale. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Turismului pe lângă Naţiunile Unite, în 2010 veniturile internaţionale obţinute în urma turismului au ajuns la 919 de miliarde de dolari SUA. Aceasta este o sumă foarte serioasă. Dacă banii în cauză vor fi utilizaţi corect, ei ar putea îmbunătăţi viaţa localnicilor şi ajuta la protejarea mediului înconjurător fragil.
Unele organizaţii deţin certificate de încredere în domeniul ecoturismului, din ele fac parte Sustainable Travel International (Călătorii internaţionale ecologic curate), Greenloons, International Ecoturism Society (Comunitatea internaţională a ecoturismului şi Ecotourism Australia (Ecoturismul în Australia). Există, de asemenea, mai multe programe regionale şi naţionale prin toată lumea (un program excelent în Costa Rica). Dar încă lipseşte o certificare universală acceptată, şi în curând nu este de aşteptat, deoarece primirea unui astfel de document poate fi un proces costisitor şi de lungă durată. Acest lucru este valabil mai ales în cazul organizaţiilor mici, care nu pot avea destui bani sau personal calificat pentru a obţine certificat. În plus, în definiţia ecoturismului există multe diferenţe.
Deci, acordaţi o atenţie certificatelor diferite, dar nu uitaţi şi de propriile acţiuni. Puneţi întrebări înainte de a vă rezerva bilete pentru vacanţa următoare: operatorii turistici, pretinzând să se specializeze în turismul ecologic, ar trebui să fie mai dispuşi să răspundă la întrebări despre locuri de odihnă şi de şedere, precum şi organizarea călătoriei.
Şi în mare parte face să petreceţi un timp suplimentar, depunând eforturi pentru a găsi un loc de vacanţă ecologic curat şi justificat. De ce? Explică Irene Lane, fondator şi preşedinte al companiei Greenloons: "Oferind o vacanţă de cunoaştere, în condiţii de siguranţă, noi sperăm că turiştii vor stabili o legătură mai profundă cu locurile şi persoanele pe care ei vor vizita". Principalul lucru este unitatea cu locul unde mergeţi. Când călătoriţi în plină armonie cu mediul înconjurător, acest lucru se întâmplă în mod natural.
Dar care este specificul? Mai multe locuri de odihnă, predispuse cauzei conservării mediului înconjurător, vor prezenta aceste informaţii în detaliu pe site-urile web ale acestora sau prin alte metode disponibile pentru vizitatori:
Energie: de unde hotelul sau casa primesc energie? Sunt folosite panouri solare, hidrocentrala electrică locală, energia valurilor sau energia geotermală pentru încălzire sau răcire? Pe care combustibil funcţionează transportul local: bio diesel sau electricitate? Sunt cumpărate compensări de carbon?
Apa: se reciclează apele reziduale menajere (din chiuvete şi duşuri) pentru udarea plantelor? Este o problemă comună în zonele cu resursele limitate de apă. Oare se încurajează economisirea apei printre oaspeţii şi cum sunt reciclate deşeurile de canalizare? În mai multe ţări, reglementările privind apele de canalizare sunt imperfecte şi nu au o putere de lege; instituţiile responsabile nu vor lăsa apele netratate să se scurgă în oceane sau râuri.
Oamenii: oare angajaţii sunt localnicii, şi plata pentru munca lor este decentă? Lucrează programele de îmbunătăţire a zonelor din jurul punctelor turistice sau hotelurilor (de exemplu, la staţiunile din Caraibe personalul şcolilor şi cluburilor publice este implicat în lucrările de construcţii şi deservirea turiştilor. Oare muncitorii ştiu despre reducerea deşeurilor şi protecţia mediului înconjurător?
Produse alimentare: dacă alimentele sunt de provenienţă locală şi este stabilit un parteneriat cu fermierii autohtoni, în rezultatul căruia hotelul sau locul de odihnă dezvoltă economia locală? Oare hrana este ecologică, se creşte fără pesticide sau cu cantităţi minime de substanţe chimice? (Deseori cuvântul "organic" nu se foloseşte sau nu este cunoscut, însă mai multe plante sunt cultivate fără adaos de substanţe chimice, astfel trebuie doar să întrebaţi).
Natura sălbatică: oare plantele şi animalele indigene sunt protejate de la expunerea la vizitatori? Oare casa de vacanţă este construită cu un impact minim asupra faunei sălbatice existente în regiune? Oare personalul ştie, care plante, animale şi insecte sunt pe cale de dispariţie?
Reciclare: în multe ţări nu există instalaţii de prelucrare, dar dacă ele există, prelucrarea ar trebui să fie evidentă. Oare hrana se compostează? Sunt refolosite prosoape şi lenjerie de pat? Există câteva soluţii ingenioase şi eficiente pentru a prelucra deşeurile care apar inevitabil după clienţi?
Sursa: facepla.net