Călătorie în capitala Daciei (+Foto)
Eu, Alexandru Vlad de ceva timp citind cărțile lui Vladimir Megre din ciclul de volume Anastasia, am început să mă gândesc asupra neamului meu strămoșesc și la originea noastră a moldovenilor și a spiritului nostru nemuritor. Și într-o buna zi lucrând la construcție am simțit o chemare a sufletului care îmi spunea prin lumea mea interioară că trebuie să plec la locul sacru al strămoșilor noștri geto-daci la Sarmisegetusa - fosta capitală a dacilor care trăiau din cele mai vechi timpuri în spațiul carapato-danubiano pontic. Și am povestit de intenția mea unei prietene, care ascultându-mă mi-a recomandat neapărat să plec într-a colo fiindcă calea mi-e deschisă. Am plecat la gara de sud și mi-am cumpărat bilet la rutiera până în orașul Deva care se află în județul Hunedoara. Mi-am pregătit rucsacul, sacul de dormit, cortul, mâncarea, banii și actele și am plecat spre Sarmisegetuza Regia. În rutieră am făcut cunoștință cu un domn interesant care mi-a spus că nu trebuie să merg până în Deva, dar să mă cobor în orasul Orăștie. Am ajuns în Orăștie la ora 02-00 noaptea și am așteptat până la ora 07 dimineață autobusul spre Costești. Pe la ora ora 08-00 am ajuns în Costești obosit de la drum și m-am urcat în munți vreo 40 de minute în cetatea Costești.
Cetățuia Costești este situată pe valea Apei Grădiștei. Platoul superior al dealului unde este așezată cetatea are 514 m altitudine. Numele din vechime nu este cunoscut. Era o cetate puternică ce avea caracter defensiv, ea avea la bază o mare așezare civilă și era reședința obișnuită a regilor daci transilvăneni. Un alt rol al ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia. Primul sistem defensiv al cetății era un val de pământ care înconjura platoul superior al dealului și terasele de sub el. Valul era larg la bază de 6–8 m și înalt în prezent de 2–2,5 m. În val erau înfipți stâlpi groși de lemn care erau legați între ei de o împletitură de nuiele care erau lipite cu pământ, toate acestea formau o palisadă în spatele căreia se adăposteau apărătorii. Cetatea nu avea șanț de apărare. Valul de pământ nu se închidea complet deoarece în dreptul porții capetele sale se petreceau unul peste altul formând o intrare „în clește”, acest tip de intrare expunea flancurile atacatorilor. Zidul nu înconjura complet dealul, el a fost construit doar în părțile în care panta era lină deoarece accesul era mai ușor. Zidul era inspirat de construcțiile elenistice analoge iar tehnica de construcție a fost adaptată de daci la condițiile specifice ale Munților Orăștiei. Acest tip de zid a fost botezat de specialiști murus Dacicus (zidul dacic).
Zidul avea cel puțin 3–4 m înălțime, era gros de 3 metri, avea două fețe, una exterioară și una interioară, și era format din blocuri din calcar conchilic, blocurile erau tăiate regulat (opus quadratum). Aceste blocuri aveau dimensiuni variabile: 60–80 cm lungime, 40–60 cm înălțime și 30–40 cm grosime. Între cele două fețe ale zidului se așeza o umplutură (emplecton) de pământ, pietre neprelucrate, etc. Nu se folosea mortar la aceste tipuri de ziduri, de acea pentru a nu se prăbuși cele două fețe, constructorii daci au tăiat în partea superioară a blocurilor jgheaburi care erau în formă de coadă de rândunică (mai largi spre exterior și mai înguste pe interior). În jgheaburile a două blocuri care erau așezate față în față era pusă o bârnă din lemn, care era lungă cât lățimea zidului și avea capetele tăiate la fel. După ce erau așezate aceste bârne era aruncată umplutura. Chiar dacă bârnele putrezeau pământul era suficient de tasat pentru ca zidul să nu se prăbușească.
Pe coama zidului erau așezate trunchiuri groase de copac care erau despicate în lungime. Aceste trunchiuri erau înclinate spre exterior pentru ca apa de ploaie să se scurgă, și erau acoperite cu pământ bătut pentru a nu putea fi incendiate. Cetatea a fost distrusă în 106 de romani. Nu a mai fost niciodată reconstruită.
Intrând în cetate am simtit o energie foarte puternică care îmi aducea aminte de strămoșii noștri care au trăit pe teritoriul dat, de viața lor din munți și de cultura lor. Mi-am scos sacul de dormit să mă tolănesc pe pământ și am adormit strâns. M-am trezit pe la vreo ora 14-00 odihnit și cu o dispoziție bună. Am coborît jos și m-am suit pe munte în alta cetate - Blidaru. Cetatea dacică Costești - Blidaru este una dintre cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Cetatea a fost construită în secolul I î.Hr. cu scop de protecție împotriva cuceririi romane. Se găsește lângă satul Costești, comuna Orăștioara de Sus din județul Hunedoara. Situată pe culmea Blidarului (750 m), este cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6000 mp. Străjuind malul stâng al apei Grădiștei, la fel ca și cetatea Costești, fortificația de la Blidaru cuprinde de fapt două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice. Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colțuri. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonică militară, intrarea se făcea prin turnul I, astfel conceput încât să împiedice desfășurarea forțelor inamicului, silindu-l să cotească spre dreapta și să-și expună flancul loviturilor. În interior se păstrează urmele unui turn-locuință. Spre vest de prima cetate a fost construită apoi cetatea a doua, având forma pentagonală.
Am ridicat muntele vreo 50 minute și am ajuns, am intrat în cetate, alăturea am văzut niște mistreți ce treceau pe lângă mine, m-am culcat la pământ și mă uitam la cer...și am intrat într-o meditație profundă. Apoi m-am coborît jos și mi-am instalat cortul lângă râul de munte în care mă scăldam de 3- 4 ori pe zi, e o apă rece care îți dă viață și energie. A doua zi m-am pornit spre Sarmisegetuza Regia care se află la 20 km departare și transport nu era, eu însă m-am pornit pe jos, știind că voi ajunge la timp cu bine, și uite așa am mers vreo 8 km prin munți și în cap imi apăreau scene cum mergeau armatele romane și cum dacii răsturnau în capul lor pietre, bolovani, cârligau copaci și sute și mii de săgeți le străpungeau armurile și coifurile lor, retrăiam vitejia strămoșilor noștri care cu propria viață au apărat acest pământ de invaziile străine. M-am urcat pe o stâncă și am strigat tare GLORIE DACIEI MARI UNITE și LIBERE! În spatele meu mergea un taxi pe care l-am oprit și m-a dus încă vreo 6 km, și m-am pornit pe jos mai departe...și când mi-au mai rămas încă 3 km să-i parcurg, cei mai grei că trebuia să mă urc în sus, am oprit o mașină, erau doi tineri frumoși care m-au luat cu ei până la cetate. Și uite așa am ajuns la intrarea în cetate. Ruinele cetății au fost descoperite în primii ani ai secolului 19-lea, atunci au avut loc primele săpături oficiale context în care au fost reperate numeroase construcții. Inițial căutarea de comori a reprezentat obiectivul principal al săpăturilor. Treptat însă s-a acordat o importanță mai mare descoperirii unor noi monumente din dorința de a afla originea, numele, zeitățile și templele asezării antice, după cum se amintește într-un document al vremii. Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele. Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea de asemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.
Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 – 5 m în momentul finalizării construcției lui. Deoarece zidul care îngrădește o suprafață de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălțimii, cetatea are o configurație mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află, pe o suprafață de 3 km, o întinsă așezare civilă, în care se observă foarte multe locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezervoare de apă. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, din același punct cardinal, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, care fusese legată de poarta amintită anterior printr-un drum pavat. Nu se știe dacă erau șapte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost distruse de romani în timpul ostilităților și nu se poate aprecia dacă era un singur sanctuar mare sau două mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar două. Se remarcă și pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiștea Muncelului sunt de forme și dimensiuni diferite. Ies în evidență un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, niște blocuri de calcar cu litere grecești și monedele din aur cu înscrisul „KOSON”. Civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidențele lor, adusă prin țevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedește că societatea Dacică avea un standard înalt de viață.
Ieșind din cetate m-am pornit pe jos și când întorc capul tot acei tineri mă ajung din urmă și mă iau cu ei, cât am mers am glumit, ne-am râs, am discutat diferite teme și am primit o plăcere reciprocă. Ajungând lângă cort am ieșit din mașină, le-am mulțumit tinerilor, și le-am urat drum bun. Și uite așa a venit seara, m-am culcat, iar spre dimineață m-am trezit, mi-am strâns cortul și am plecat spre Chișinău dându-mi mie promisiunea că voi reveni neapărat în aceste locuri sacre și puternice. Din Orastie am plecat spre Sibiu, de acolo spre Brașov și de la Brașov la Chișinău.
Aș dori să mulțumesc tuturor care m-au incurajat, auzind de călătoria pe care vreau să o fac, și anume mamei mele, lui Vasile Cojocaru, Mariei Gutacov, Ion Platon și mai ales persoanei care m-a indrumat să plec acolo, numele careia va rămâne o enigmă...
184