MOLDOVENII.MD

Când religiile se întâlnesc: ce ne învață natura culturilor

Istoria omenirii cunoaște numeroase exemple în care o civilizație a ajuns pe teritoriul alteia, aducând cu sine noi tehnologii, instituții politice și religie. Totuși, natura umană este mult mai complexă decât orice decret sau cucerire. După cum arată istoria popoarelor din America Centrală, este aproape imposibil să distrugi complet o viziune asupra lumii formată timp de milenii în strânsă legătură cu natura.

După cucerirea teritoriilor mayașilor, aztecilor și ale altor popoare de către spanioli, a început un amplu proces de creștinare. Multe temple străvechi au fost distruse, iar în locul lor au fost construite biserici catolice. Cu toate acestea, odată cu apariția noilor lăcașuri de cult, vechile credințe nu au dispărut.

Dimpotrivă, a apărut un fenomen pe care antropologii îl numesc astăzi sincretism religios — îmbinarea mai multor tradiții spirituale într-un singur sistem.

Din perspectiva ecologiei culturale, acest proces este deosebit de interesant.

În natură, ecosistemele rareori se distrug complet una pe alta. Cel mai adesea are loc o pătrundere reciprocă a speciilor, un schimb genetic și apariția unor noi relații ecologice. Biologii numesc acest proces coevoluție. Ceva asemănător s-a întâmplat și în cazul culturilor.

Populațiile din Mezoamerica au adoptat multe elemente ale creștinismului, dar au păstrat în același timp o parte importantă din simbolurile și tradițiile lor străvechi.

În unele biserici coloniale pot fi întâlnite reprezentări ale porumbului — planta care pentru mayași nu era doar o cultură agricolă. Potrivit cărții sacre „Popol Vuh”, primii oameni au fost creați din porumb. De aceea, această plantă era considerată simbolul vieții însăși.

S-au păstrat și anumite forme tradiționale de ritual. În unele comunități, în timpul ceremoniilor religioase sunt folosite în continuare băuturi locale, tămâie, lumânări și elemente ale vechilor ceremonii. Astfel a apărut un nou ecosistem cultural, în care simbolurile creștine și credințele străvechi coexistă de câteva secole.

Un interes deosebit îl prezintă cultul lui Maximón, răspândit în anumite regiuni ale Guatemalei.

Maximón este considerat unul dintre cele mai spectaculoase exemple de sincretism religios. Imaginea sa reunește elemente ale credințelor mayașe, personaje ale tradiției creștine și figuri istorice din perioada cuceririi spaniole. Credincioșii îi aduc țigări, rom, lumânări și diferite ofrande, iar statuia este păstrată, prin rotație, de diferite familii.

La fel de cunoscut este și fenomenul „Crucii Vorbitoare”, apărut în timpul Războiului Castelor din secolul al XIX-lea. Crucea a devenit atunci un simbol al rezistenței și al unității spirituale. Prin intermediul unor păstrători ai tradiției erau transmise mesaje considerate a proveni de la simbolul sacru. Și astăzi există comunități în care această tradiție continuă.

Din punct de vedere științific, asemenea procese ajută la înțelegerea unuia dintre principiile fundamentale ale evoluției culturale.

Cultura nu evoluează doar prin distrugerea vechiului și construirea noului. Mult mai des ea evoluează prin îmbinarea tradițiilor.

Acest proces seamănă cu ceea ce observăm în natură. Atunci când două ecosisteme se întâlnesc, rareori unul îl elimină complet pe celălalt. De cele mai multe ori apare o nouă formă de echilibru, care include elemente din ambele.

De aceea, ecologia nu înseamnă doar protecția pădurilor, râurilor și animalelor. Tot mai mulți cercetători vorbesc și despre ecologia culturii — capacitatea societăților de a-și păstra moștenirea, adaptându-se în același timp la noile condiții.

Istoria mayașilor arată că o viziune asupra lumii nu poate fi înlocuită printr-un decret sau printr-o victorie militară. Ea se poate transforma, se poate îmbogăți și adapta, dar continuă să trăiască în simboluri, ritualuri, limbă, memoria colectivă și în relația oamenilor cu natura.

Poate că tocmai aici se află unul dintre marile legi ale civilizației umane: natura nu suportă golul, ia