Când soției pur și simplu i-a mers cu soțul...

Soției mele i se spune adesea că pur și simplu i-a mers cu soțul. Că a nimerit unul înțelegător și deștept. Plin de compasiune și atent. Dar nu e chiar așa! În primii ani ai vieții noastre de familie nu eram deloc un cadou de 8 Martie. Fumam, beam, înjuram, pentru că eram ofițer de investigații criminale (dar, totuși, nu-mi înșelam soția). Un astfel de comportament era firesc pentru începutul anilor ’90 și pentru mediul tern dintr-un orășel de provincie. Aș adăuga că mai eram și un ateu înfocat. Sau, mai precis – un ateu cinic.

Totuși, întâlnirea mea cu Dumnezeu și jurămintele date părintelui meu duhovnic – și anume: să nu consum niciodată alcool, să nu fumez, să nu mănânc carne și să nu-mi înșel soția – împreună cu dragostea și credința soției mele în mine au făcut, se pare, o mică minune. Cu timpul, am părăsit serviciul. Am plecat din proprie inițiativă, spre uimirea altor colegi. Am renunțat complet la alcool și țigări. Mi-am schimbat radical felul de a vorbi și filosofia de viață. Cu timpul am devenit vegetarian. Rezultatul – 35 de ani de viață de familie cu aceeași femeie, șapte copii, propria casă. O muncă pe care o iubesc. Sunt fericit că am trăit viața așa și nu altfel. Că am reușit să ies din acea cale blestemată care ducea spre prăpastie.

Cine a realizat asta? Se poate spune că este doar rodul eforturilor mele și al meritelor proprii? Desigur că nu. Văd în asta mila destinului care m-a adus la părintele meu duhovnic și munca incredibilă a soției mele iubite. O muncă neînchipuită și jertfelnică. Și, în primul rând, credința ei în mine. În acel „mine” care încă nu se născuse atunci. Dar care stătea, ca într-un cocon, înăuntru. Stătea în întunericul neștiinței, egoismului, autosuficienței și aștepta ajutorul, deși o nega.

Soția mea parcă a tras o perdea groasă, iar lumina soarelui a năvălit asupra mea. Toată mucegaiul depus pe sufletul meu s-a topit sub razele iubirii ei fierbinți și sincere. În ce constă minunea femeilor? În faptul că ele pot privi direct în sufletul bărbatului. În cele mai tainice colțuri ale lui. Pot vedea acolo ceea ce nici bărbații înșiși nu pot observa. Femeile văd în noi acel mic licăr luminos și încearcă să nu se uite la partea întunecată. Iar tot ce e întunecat și murdar ele încearcă, pe nesimțite, să curețe.

Dragostea și credința în mine, în mâinile soției mele, s-au transformat într-o baghetă magică. Doar datorită răbdării și iubirii ei am reușit să mă nasc a doua oară. Am reușit să descopăr bărbatul din mine. Am ajuns să devin un bărbat adevărat și să recunosc legile Cerului.

Aici e toată esența. Soția m-a trezit, m-a inspirat, mi-a dat impulsul de a-mi schimba percepția. Adică am avut pentru cine să mă schimb. Am avut pentru cine să fac fapte mari și să duc lupte cu dușmanii mei interiori. Mi-am dorit să-mi depășesc limitele. Iar asta este un aspect foarte important – motivația de bază. Dacă nu ar fi fost ea, probabil că nu aș fi atins nimic și aș fi continuat să trăiesc o viață stabilă, dar care ruginea încetul cu încetul.

Volodar